Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 octombrie 2013
other · adoptat tacit
Cristian Sorin Dumitrescu
Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului
Discurs
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Mulțumesc, domnule senator. Revin.
Discuția s-a mai purtat de nenumărate ori în legătură cu această procedură.
Procedura este, până la data când va fi modificată, dacă va fi modificată, ca Senatul să ia la cunoștință atunci când este vorba că, în urma controlului de subsidiaritate și proporționalitate făcut de comisie, nu se constată încălcări. Textul se aduce la cunoștința Senatului și se transmite Comisiei Europene că suntem de acord cu textul ca atare.
În situația în care apar modificări – și aici ne aflăm la punctul următor, domnule senator Vochițoiu, vă rog să fiți atent –, când a fost invitată președinta comisiei la microfon, era vorba despre o hotărâre, pentru că, în legătură cu aceste aspecte, România a avut niște modificări, pe care le aduce la cunoștință pe baza unui raport, printr-o hotărâre adoptată în plen, Parlamentului European și Comisiei.
Suntem în aceeași procedură. Doar a mai trecut ceva timp. O repetăm, nu e un lucru... _Repetitio mater studiorum est._
Punctul următor...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.