Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 iunie 2014
Dezbatere proiect de lege · respins
Corneliu Dobrițoiu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
În plus față de cele afirmate de doamna secretar de stat, doresc să vă informez că avem un aviz favorabil din partea Consiliului Legislativ, din partea Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital.
De asemenea, Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități și Comisia pentru muncă, familie și protecție socială au transmis aviz favorabil.
În ședința Comisiei pentru apărare s-a dat vot pentru un raport de admitere, fără amendamente, și doresc, de asemenea, să vă mai informez că, în felul acesta, noi intrăm în rândul țărilor europene cu tradiție în acest sens. E vorba de o tradiție în care și pe parcursul primului și celui de Al Doilea Război Mondial oștirile și-au păstrat sub arme oamenii cu handicap, care au devenit simboluri instituționale, fapt pentru care vă rog să acceptați să dăm un vot favorabil atât raportului, cât și proiectului de act normativ.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.