Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 octombrie 2013
procedural · adoptat tacit
Cristian Sorin Dumitrescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 18–19
Discurs
Și eu vă mulțumesc, domnule senator Dobra. Dar să fiți convins că nu mi-am schimbat nimic din punctul de vedere pe care l-am exprimat data trecută.
Dacă nu mai sunt alte intervenții din punctul de vedere al participării la dezbateri, închid dezbaterile generale și transmit proiectul la votul final pentru legi organice.
Mulțumesc.
Punctul 7 al ordinii de zi, Proiectul de lege privind aprobarea Memorandumului de înțelegere încheiat între statul român și The Rompetrol Group N.V., semnat la București la 15 februarie 2013.
Adoptat de Camera Deputaților.
Procedura este de urgență.
Este o reexaminare la solicitarea Președintelui României. Comisia sesizată în fond este Comisia economică, industrii și servicii.
Caracterul legii:ordinară. Participă domnul secretar de stat Mihai Albulescu, microfonul 8.
Are cuvântul domnul secretar de stat.
**Domnul Mihai Adrian Albulescu** _– secretar de stat în Ministerul Economiei_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Este vorba de o cerere de reexaminare a memorandumului de înțelegere cu Rompetrolul.
A trecut de Camera Deputaților raportul de respingere și vă rugăm, domnule președinte și stimați senatori, să admiteți raportul comisiei, în sensul de admitere a legii în forma trimisă la promulgare și, implicit, să respingeți cererea de reexaminare.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.