Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 septembrie 2014
Informare · adoptat
Cristian Sorin Dumitrescu
Discurs
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Vă mulțumesc foarte mult. Procedurile au fost îndeplinite.
Trecem la punctul următor al ordinii de zi, dacă nu mai sunt intervenții pe procedură din partea doamnelor sau domnilor senatori.
Punctul 1 al ordinii de zi, care a fost adoptată de dumneavoastră, privește informarea din partea Președintelui României cu privire la aprobarea propunerilor prim-ministrului referitoare la intrarea și staționarea în România a unui detașament de aeronave și a personalului aferent, în funcție de tipul aeronavelor dislocate, respectiv 150-250 de persoane aparținând altor state aliate, pe principiul rotației, pentru executarea, alături de forțele naționale, a misiunilor de poliție aeriană NATO.
În conformitate cu prevederile legale, Președintele României informează Parlamentul că a aprobat propunerile prim-ministrului referitoare la intrarea și staționarea în România a unor detașamente de aeronave și a personalului aferent.
Procedura informării Parlamentului de către Președintele României este prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 291/2007 și a fost îndeplinită deja de Camera Deputaților.
Prezenta notă a fost adusă la cunoștință senatorilor în ședința plenului Senatului de astăzi, 16 septembrie.
Punctul 2 al ordinii de zi privește aprobarea transmiterii Camerei Deputaților, ca primă Cameră sesizată, a unei inițiative legislative.
În conformitate cu hotărârea Biroului permanent din 9 septembrie 2014, pe baza avizului Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări – art. 90 alin. (1) punctul b) –, se transmite Camerei Deputaților, pentru a dezbate și adopta, ca primă Cameră sesizată, următoarea inițiativă legislativă:
– Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. Doamnelor și domnilor, această transmitere se face pe baza votului plenului Senatului, lucru pentru care deschid votul.
Vă rog să vă exprimați prin vot pentru transmiterea acestei propuneri legislative.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.