Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 iunie 2024
other
Cseke Attila-Zoltan
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară mixtă · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## **Domnul Cseke Attila-Zoltan:**
Stimate domnule președinte al Senatului,
Doamnelor și domnilor președinți ai Senatului, Doamnelor și domnilor senatori*,
Sărbătorim azi 160 de ani de la constituirea Senatului ca
for legislativ menit să dezbată și să decidă asupra principalelor provocări ale societății din România. Sărbătorim și democrația înfăptuită prin instituții alese, prin scrutine în care cetățenii au dreptul și posibilitatea de a determina cursul evoluției societății. Senatul a fost, cu intermitențele istorice cunoscute, și este și astăzi casa democrației.
A fi senator înseamnă nu numai un mandat de reprezentare primit din partea alegătorilor, ci și o răspundere uriașă de a promova, susține și adopta politici publice responsabile pentru binele României.*
Senatul este locul, totodată, unde noi, cei de la UDMR, reprezentăm încontinuu, din anul 1990, interesele comunității noastre. De la Revoluție și până astăzi, 51 de senatori ai UDMR, unii cu mai multe mandate, au fost membrii acestei instituții. De altfel, Uniunea Democrată Maghiară din România este printre puținele, dacă nu chiar singura, formațiuni politice membre ale Senatului neîntrerupt, de la Revoluție până în prezent, care au candidat și au câștigat mandate sub aceeași denumire și aceeași siglă.