Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 decembrie 2011
Informare · respins
Cseke Attila Zoltán
Informare privind modificarea conducerii Grupului parlamentar al PSD din Senatul României
Discurs
## **Domnul Cseke Attila Zoltán:**
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Permiteți-mi, ca membru al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, două-trei idei despre acest proiect de lege.
Sigur că problema este una delicată și că ea trebuie discutată profund, dar cred că suntem cu toții de acord că și problemele din justiție sunt destul de profunde și numai dacă ne ducem în colegiile noastre și îi întrebăm pe cetățeni care este părerea lor despre funcționarea sistemului judiciar în România astăzi, cred că răspunsul este, pentru toți cei care suntem astăzi prezenți, că trebuie făcut ceva.
Am spus întotdeauna că cea mai mare greșeală a unui conducător, din orice domeniu, este aceea de a nu face nimic. Eu nu spun că acest proiect de lege este perfect, efectele acestui proiect de lege se vor vedea în timp. Nici nu putem spune că toate efectele vor fi pozitive, dar, în mod cert, trebuie să apreciem faptul că se încearcă să se miște ceva.
Dacă îi întrebăm pe cetățeni, sigur, ne spun care sunt problemele și ne cer ca noi, politicienii, noi, senatorii, de exemplu, să găsim soluții, ca putere legislativă, ca ei să nu mai aibă acele probleme. Nu întotdeauna un justițiabil are dreptate, în mod cert, dar este evident pentru mine că fiecare participant al unei puteri în stat, chiar dacă este putere judecătorească, de exemplu – de care discutăm astăzi –, trebuie să știe că există o oarecare pârghie de control, trebuie să știe că riscă o sancțiune în cazul în care greșește. Fără această posibilitate legislativă și fără această posibilitate de a cunoaște că vei fi sancționat dacă ai greșit, această independență și autonomie a puterii judecătorești este deviată de către unii – încă o dată, de către unii – participanți la puterea judecătorească.
S-a spus aici că ar putea fi o interferență, o imixtiune a ministrului justiției în cercetarea disciplinară a judecătorilor și procurorilor. Este vorba despre un drept de sesizare al ministrului justiției, iar cercetarea disciplinară este desfășurată de Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Dacă trebuie să aibă ministrul justiției acest drept de sesizare sau nu, putem să discutăm. Eu cred că trebuie să-l aibă, nu numai pentru că alte state europene au – sigur, altele nu au –, ci pentru că, astăzi, și în mentalitatea societății, inclusiv ministrul justiției trebuie să aibă o pârghie de sesizare, încă o dată, atunci când sunt anumite elemente care trebuie verificate și controlate, nu de Ministerul Justiției, cum se întâmplă în altă parte, nu de ministru, ci de către cei abilitați prin lege, de Consiliul Superior al Magistraturii.
Încă o idee, permiteți-mi, și închei.
Din punctul meu de vedere, această lege nu este îndreptată, în niciun caz, împotriva judecătorilor sau procurorilor. Această lege îi va apăra pe cei buni și îi va sancționa pe cei care greșesc.