Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 noiembrie 2002
other
Damian Brudaºca
Discurs
## **Domnul Damian Brudaºca:**
Domnule preºedinte,
Trebuie sã mulþumesc Comisiei de buget, finanþe cã m-a sãrit ºi la poziþia 332. Am solicitat, împreunã cu alþi parlamentari de Cluj, suplimentarea sumei ce sã fie rezervatã pentru continuarea lucrãrilor la obiectivul de investiþii Spitalul Clinic de Urgenþã ºi Centrul de Investigaþii, Diagnostic ºi Tratament Cluj-Napoca. Precizez cã acest amendament a fost fãcut la solicitarea expresã a Consiliului Judeþean Cluj. Având în vedere faptul cã ºi acest obiectiv a fost început de mult, riscã sã devinã un monument al indiferenþei dacã nu se vor aloca sume suficiente pentru continuarea lucrãrilor, astfel încât, într-un timp rezonabil, el sã poatã fi folosit pentru destinaþia care a fost gânditã la început.
De ce spun acest lucru? Pentru cã de foarte multã vreme sumele care au fost alocate sunt insuficiente, fiind necesarã chiar la un moment dat oprirea lucrãrilor ºi chiar, prin aplicarea unei legi care a fost adoptatã de noi, obligativitatea demontãrii macaralei care zace acolo de mai multã vreme.
Eu aº solicita atenþia domnilor miniºtri de la finanþe ºi de la sãnãtate, sugerându-le, în afara celor care au fost menþionate aici, acest lucru l-am fãcut la amendamentul meu, sã se aibã în vedere ca sursã de finanþare unul din suma cuprinsã în capitolul ”Alte cheltuieli de investiþiiÒ care figureazã în Anexa nr. 3/29/28 sub codul 25.98.01.01, Rezerva bugetarã a Guvernului, respectiv cheltuieli cu dobânzile la datoria publicã.
N-am fãcut urmãtorul amendament la care mã voi referi, dar aº dori sã-l menþionez aici pentru a veni în sprijinul Guvernului ºi al partidului de guvernãmânt pentru a reuºi sã câºtige alegerile pentru funcþia de primar de la Negreni.
Domnul ministru a fost generos ºi a oferit în timpul campaniei un miliard de lei, nu se ºtie cu ce destinaþie. Iatã cã aceastã comunã, care a fost înfiinþatã în baza Legii nr. 492/2002 Ñ eu sunt unul dintre autorii ei Ñ a fost înfiinþatã ºi ea are nevoie ºi de o serie de dotãri printre care ºi de un dispensar medical al comunei. Pentru reparaþiile care sunt necesare aici, pentru dotãrile de
modernizare ar mai fi nevoie de circa 500 milioane lei. Nu s-au terminat alegerile, domnule ministru, peste douã sãptãmâni vor avea loc, s-ar putea ca dacã decizia este negativã sã nu aveþi ºansa sã aveþi un primar în comuna Negreni, cu toate eforturile financiare pe care le-aþi fãcut din puºculiþa guvernamentalã.
De aceea, eu, þinând la prestigiul dumneavoastrã, aº dori sã mai faceþi un efort de 500 de milioane ºi atunci cu siguranþã veþi câºtiga alegerile.
Mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.