Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 decembrie 2003
other · retras
Dan Bruda∫cu
Continuarea dezbaterilor ∫i adoptarea proiectului Legii bugetului de stat pe anul
Discurs
## **Domnul Dan Bruda∫cu:**
Domnule pre∫edinte, mul˛umesc c„ Ómi permite˛i s„-mi exercit drepturile asigurate de regulament.
Av‚nd Ón vedere cele Ónt‚mplate, lucru foarte grav, respectiv faptul c„ unul dintre membri marcan˛i ai Executivului a dovedit c„ sunt momente Ón care nu se poate pune baz„ pe cuvintele Domniei sale, a∫ dori s„ cer, din acest punct de vedere, explica˛ii foarte clare domnului ministru pentru ce motiv nu ∫i-a respectat aceste obliga˛ii asumate Ón fa˛a Parlamentului la votarea bugetului pe anul Ón curs.
Pe de alt„ parte, tot timpul se invoc„ sensibilitatea de excep˛ie a Guvernului de la Chi∫in„u fa˛„ de afi∫area sprijinului material ∫i financiar pentru diverse ac˛iuni ale grupurilor de con∫tiin˛„, pentru c„ a∫a trebuie numite cele care func˛ioneaz„ Ónc„ Ón Republica Moldova.
V„ aduc aminte ∫i dumneavoastr„, domnule ministru, ∫i celorlal˛i membri ai Cabinetului c„ Ungaria face acest lucru f„r„ ca Guvernul Rom‚niei s„ fi protestat vreodat„ fa˛„ de infuzia masiv„ de bani pentru diverse ac˛iuni de destabilizare Ón activitatea intern„ a Rom‚niei. Niciodat„ n-am v„zut ca Guvernul Rom‚niei s„ sesizeze organisme interna˛ionale pentru aceste sume care sunt la discre˛ia unora ∫i altora s„ creeze disensiuni de natur„ etnic„ ∫i de alte feluri Ón spa˛iul rom‚nesc.
De ce nu trata˛i aceea∫i chestiune cu egal„ m„sur„? O m„sur„ pentru minorit„˛ile etnice din Rom‚nia care sunt sprijinite de c„tre statele mam„. N-am v„zut s„ protesta˛i niciodat„, spre exemplu, dac„ Germania a sprijinit diverse proiecte, mai ales cele care sus˛in refacerea monumentelor importante de cultur„ ∫i de patrimoniu. N-am v„zut s„ protesta˛i niciodat„ dac„ ucrainenii intervin ∫i sprijin„ ac˛iuni, inclusiv prin difuz„ri de publica˛ii ∫i carte pentru minoritatea etnic„ ucrainean„ Ón Rom‚nia.
De ce numai noi manifest„m aceast„ maladiv„ team„ c„ vom deranja Guvernul comunist de la Moscova? Oricum, indiferent ce am face, Guvernul comunist de la Chi∫in„u, scuza˛i-m„, niciodat„ nu va agrea, indiferent ce ac˛iune minor„ sau major„ am face Ón sprijinul ideii de rom‚nitate Ón Republica Moldova.
De aceea, consider c„ este obliga˛ia moral„ ∫i a acestui Guvern, care s-a angajat peste tot s„ sprijine ac˛iunile rom‚nilor de pretutindeni, s„-i sprijine ∫i pe cei foarte apropia˛i de noi.
™i, nu Ón ultimul r‚nd, a∫ vrea s„ atrag aten˛ia c„ abandonarea aceasta Ónseamn„ un semnal foarte prost pentru rom‚nii de dincolo de Prut.
Cheltuim prin diverse institu˛ii ale statului rom‚n sute de miliarde de lei pentru publicarea Ón edi˛ii de lux, Ón limba englez„ sau francez„, a operelor pre∫edintelui Rom‚niei, dar nu avem bani s„ d„m s„ sprijinim actuala cultur„ sau adev„rata cultur„ a rom‚nilor din Basarabia.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .