Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 decembrie 2002
other · respins
Dan Ioan Popescu
Discurs
## **Domnul Dan Ioan Popescu:**
Mulþumesc, domnule preºedinte. Stimaþi colegi,
În primul rând aº vrea sã mulþumesc tuturor colegilor care au înþeles importanþa deosebitã a Proiectului ”Roºia MontanãÒ ºi ºi-au adus contribuþia prin dezbaterile constructive, prin punctele de vedere exprimate în aceastã zi.
Aº vrea sã mulþumesc, de asemenea, grupurilor parlamentare care susþin continuarea unor obiective economice de maximã importanþã pentru România care asigurã locuri de muncã, care asigurã o dezvoltare, asigurã un trai decent pentru o bunã parte a populaþiei.
Am participat astãzi cu plãcere, ca membru al Parlamentului, ºi la unele dezbateri hilare, menþionate sau precizate în luãrile de cuvânt de cãtre unii parlamentari ai Partidului România Mare.
Antevorbitorul meu, domnul deputat, distins deputat al Partidului România Mare, cred cã are destul de multe lacune în ceea ce priveºte beneficiile, împãrþirea costurilor, când se obþin beneficiile, care sunt valorile.
Aº vrea, de asemenea, sã precizez acestui distins specialist în metalurgie deosebirea enormã din punct de vedere fizico-chimic între absorbþie ºi adsorþie. Întotdeauna cãrbunele activ s-a folosit pentru procedee de adsorþie ºi niciodatã pentru absorbþie. E vorba de gândire.
Deci, aº vrea, de asemenea, sã menþionez în mod deosebit poziþia verticalã, recunoscutã prin probitatea, menþionatã de multe ori ºi în presa localã, a domnului deputat Moiº, care mi-a dat o lecþie de verticalitate politicã prin acea poziþie intransigentã de neschimbare a culorii politice decât maximum o datã la 4 ani.
Repet, ca membru al Parlamentului, mi-a fãcut o plãcere deosebitã sã primesc aceste informaþii, ca membru al Guvernului însã vã mulþumesc în mod deosebit pentru participarea la aceastã dezbatere. Proiectul ”Roºia MontanãÒ nu este un proiect al actualului Guvern, nu este un proiect al actualului Parlament, este un proiect al României, care trebuie sã ne intereseze pe toþi ºi asupra cãruia trebuie sã ne implicãm cu toþii.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.