Dan-Mircea Popescu

## **Domnul Dan-Mircea Popescu:**

Vã mulþumesc, domnule preºedinte. Stimaþi colegi,

Am þinut sã iau cuvântul pentru a marca ºi în acest mod o activitate meritorie desfãºuratã de-a lungul acestor câteva luni de cãtre Ministerul Muncii ºi Solidaritãþii Sociale. Argumentele îmi stau la îndemânã ºi dacã ar fi sã dau numai exemplul activitãþii în domeniul legislativ al acestui minister, aº putea enumera câteva proiecte de largã respiraþie, menite sã reformeze protecþia socialã din România în elementele sale esenþiale ºi anume: asigurãrile sociale ºi pensiile, respectiv asistenþa socialã. Vã reamintesc în acest sens proiectul de Lege cu privire la venitul minim garantat, proiectul Legii asigurãrilor împotriva accidentelor de muncã ºi bolilor profesionale, proiectul privind sistemul asigurãrilor pentru ºomaj ºi stimularea ocupãrii forþei de muncã ºi, nu în cele din urmã, proiectul de astãzi privind Sistemul naþional de asistenþã socialã.

Aº mai putea invoca, sigur, lãrgind aria de referinþã, o premierã în activitatea acestui minister ºi anume un acord social încheiat la începutul acestui an cu principalele centrale sindicale, reluarea indexãrii trimestriale a pensiilor ºi cuprinderea în bugetul pe anul 2002 a sumelor necesare începerii acþiunii de recorelare a acestora, mãsurile de protecþie a anumitor categorii sociale pentru perioada de iarnã, ca ºi preocuparea pentru ierarhizarea salariilor din sistemul bugetar. Este, fãrã îndoialã, o perioadã fertilã a acestui minister, sigur, rod al acumulãrilor de pânã acum, dar ºi al unei voinþe de a face ºi al unei coerenþe sporite ce meritã a fi relevate ºi salutate ca atare.

Proiectul supus dezbaterii noastre de astãzi, cel privind Sistemul naþional de asistenþã socialã este fãrã îndoialã un proiect extrem de important, aºteptat de foarte multã vreme, el dând rãspuns unor probleme grave, accentuate în timp, cu care România se confruntã în aceastã tranziþie prelungitã în care formele de sprijin pentru cei mai sãraci dintre sãraci sunt mai degrabã confuze, fragmentare ºi, evident, deficitare.

A spune cã asistãm la o explozie a sãrãciei ce a atins cote dramatice, respectiv 44% din populaþia þãrii în decembrie 2000, înseamnã a spune de-acum un lucru comun, dar aceasta se datoreazã, evident, în parte, nu numai amânãrii reformelor politice, economice, sociale, administrative, dar ºi nesincronizãrii lor, a ritmului lor diferit dacã nu, uneori, chiar ºi a unui sens diferit, impresia generalã fiind cea a unui angrenaj uriaº, ce merge în gol, în ciuda eforturilor depuse, a costurilor mari suportate de cãtre populaþie ºi, chiar aº spune, a unor resurse financiare ce, din pãcate, s-au risipit. Poate cã cea mai bunã caracterizare a perioadei ultimilor ani o reprezintã sintagma unei ”reforme mimateÒ, cãci ce altceva a însemnat alocarea la nesfârºit a resurselor, respectiv a mijloacelor de producþie, materii prime, energie, capital, forþã de muncã într-un sistem economic ºi social recunoscut ca rigid ºi ineficient, ce nu numai cã nu a permis mobilitatea ºi inovaþia socialã, dar nici mãcar nu a generat creºterea valorii adãugate, deci a unor venituri suplimentare pentru un nivel de trai mai bun, de unde ºi certitudinea mersului în gol, a lipsei de dezvoltare, a încremenirii în proiect, pe de o parte, dar ºi ceea ce este la fel de grav, a prelungirii, a accentuãrii sãrãciei ºi, în cele din urmã, a exploziei acesteia.