Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 mai 2002
procedural · retras
Dan Nicolae Rahãu
Aprobarea programului de lucru ºi a ordinii de zi
Discurs
## **Domnul Dan Nicolae Rahãu:**
## Domnule preºedinte,
Stimaþi colegi,
În urmã cu câteva zile, mai exact în perioada 8Ð14 aprilie, reprezentând Senatul României, am participat la o conferinþã internaþionalã care s-a desfãºurat la Miami ºi la care au participat 40 de þãri cu peste 300 de participanþi.
Tema acestei conferinþe a fost legatã de managementul financiar guvernamental, iar tema pe care colegii din staff-ul Senatului m-au ajutat sã o pregãtesc a fost: ”Dimensiuni legislative ale luptei împotriva corupþieiÒ.
Pe mine mã bucurã cuvântul colegului meu dinainte ºi poate cã apropierea ulterioarã de Casa Albã m-a fãcut sã mã gândesc cã, din pãcate, în cazul unora, ºi mai ales în cazul celor care au guvernat o perioadã, cred cã au fãcut cam mult sex, dar nu au fãcut copii.
În aceastã discuþie care s-a purtat la Miami, tema principalã a fost legatã de corupþie ºi a fost foarte clar, fiindcã primul ziar pe care l-am citit în S.U.A., unul din ziarele locale, avea un articol legat tocmai de corupþie. A fost legat de corupþia din S.U.A., în cel mai mare colegiu din Louisiana, în care s-au furat peste 2 milioane de dolari, într-un caz, ºi peste 25 milioane de dolari Ñ aproape 26 Ñ în alt caz. Deci corupþia nu are frontiere ºi culoare politicã.
În a doua parte a ºederii mele în S.U.A. am rãspuns invitaþiei doamnei senator de Louisiana, Mary Landrieu, cu care am discutat problema copiilor infectaþi cu HIV, cãreia i-am solicitat, în cazul în care în S.U.A. existã o legislaþie mai bunã, mai apropiatã de ceea ce ne dorim, mai ales în cazul fondurilor private, sã încercãm sã colaborãm, sã încercãm sã aplicãm aceastã legislaþie ºi în România. Fiindcã trebuie sã vã anunþ cã în data de 8 iunie, la o sãptãmânã dupã ziua copilului, la Constanþa se va deschide prima clinicã stomatologicã care va trata copiii infectaþi HIV ºi nu numai pe aceºtia.
Una din discuþiile pe care le-am purtat dupã ce am susþinut lucrarea de care v-am spus a fost legatã ºi de sistemul bancar românesc. Întrebarea pe care au pus-o surprinzãtor de mulþi cunoscãtori a ceea ce s-a întâmplat în România în ultimii 12 ani a fost: ”Pânã când Mugur Isãrescu?Ò Pânã când Banca Naþionalã a României nu va face ceea ce trebuie sã facã, astfel încât bãncile din România sã nu mai pãþeascã ce au pãþit?
Trebuie sã vã spun cã, probabil contrar a ceea ce gândim cu toþii, cea mai veche activitate din lume nu a fost prostituþia, ci cea mai veche activitate din lume este corupþia, fiindcã, aºa cum ºtiþi, din pãcate pentru noi, bãrbaþii, primul corupt a fost Adam.
Am plecat din S.U.A. cu convingerea cã, în toamnã, România va face paºi importanþi cãtre NATO, cã va face paºi importanþi cãtre Uniunea Europeanã ºi cã avem prieteni buni ºi importanþi în S.U.A., care ne vor ajuta sã trecem acest pas.
Întors pe meleagurile natale, întors în Constanþa, probabil ºi datoritã vizitei primarului-preºedinte, nu mi-am putut reprima un gând vizavi de criticile care sunt din ce în ce mai multe cãtre Guvern, dar nu totdeauna fondate. Gândul este cã niciodatã nu este prea târziu sã-þi trãieºti o copilãrie fericitã.