Frunda György

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Am avut un moment de cumpănă: să iau cuvântul sau să tac. Și am spus că după 40 de ani de avocatură, după 20 de ani de Senat, ca președinte al Comisiei pentru drepturile omului, culte și minorități, am obligația să vorbesc.

Am obligația să vorbesc, pentru că unul dintre colegii noștri plătește greșeala noastră, a tuturor, și pentru că, spre deosebire de prietenul meu Varujan Vosganian, nu pot să spun că nu votez sau nu pot să spun că mă opun unei hotărâri, că este legală, nu este morală. Este pe lege, dar nu este firească, dar nu am ce face. Nu am ce face. Asta este separația puterilor în stat. Respectiv, trăgând concluziile din cazul domnului senator Diaconu, al lui Mircea, dacă-mi permiți, pentru care vreau să-mi manifest recunoștința și mândria de a fi fost și de a fi coleg cu el, indiferent că este în Senat sau nu, trăgând concluziile, vă cer, colegi, să modificăm legea, pentru că este împotriva a ceea ce îndeobște numim interes general, colectiv, național, cum vreți..., ca, prin legile făcute de noi, să excludem din rândurile noastre pe cei care poartă o cruce în plus, nu sunt numai senatori și stau în bănci, nu lucrează numai la comisii, ci fac ceva în plus, în interes comunitar. Și nu numai Mircea Diaconu este în situația asta, dar nu-l voi uita niciodată, acolo, în ultimul rând, pe Mircea Cinteză, care n-a rezistat presiunii și a plecat.

Dar, doamnelor și domnilor senatori, menirea noastră de a conduce această țară, de a face legi pentru ea, echilibrate, previzibile, stimulative, ne cere oare să stabilim cazuri de incompatibilități pentru actori care conduc teatrul, care se scoală mai devreme și lucrează mai mult, pentru medici care merg înainte de 9.00 dimineața, când vin la Senat, să opereze și de aici merg înapoi la clinică să vadă cum este cel pe care l-au operat, pentru avocați care, în paralel, lucrăm diferite spețe și încercăm să-i apărăm pe oameni de nedreptățile pe care le fac diferite instituții ale statului? De asta suntem noi aici sau să îndreptăm legile?

Suntem adunați aici ca să fim doar martorii nedreptăților care se fac și să spunem: „Asta e separarea puterilor în stat” și ne punem capul în jug sau – și aici vă atrag atenția tuturor celor care vom fi, veți fi sau vor fi în viitorul Parlament – să îndreptăm aceste erori?

Față de Mircea Diaconu trebuie să ne cerem scuze. E singurul lucru pe care-l putem face. Pentru că din cauza votului nostru, a greșelii noastre, el plătește. Plătește astăzi și plătește un viitor pe care nu l-a meritat.

El, într-adevăr, este de bună-credință și, juridic, știm că există instituția garanției, instituția garanției juridice, care înseamnă că domnul Diaconu are dreptul să cheme în judecată Parlamentul și să ceară ca Parlamentul să plătească pentru ceea ce plătește el. Așa funcționează într-un stat normal.

Nu putem face treaba asta, dar să modificăm legea putem și, mai mult decât atât, avem obligația, pentru că au existat între noi senatori, un ministru al justiției sau alți demnitari de stat care voiau și vor și astăzi un Parlament mic și slab, un Parlament mic și slab care să poată fi șantajabil, care să nu aibă demnitate și curaj, care să asculte de cuvântul care vine de sus. Acest lucru nu avem voie să-l acceptăm. Nu e voie să acceptăm incompatibilități inventate. Incompatibilitățile sunt doar pentru a apăra împotriva corupției, nu pentru a nu lucra și a nu-ți face meseria sau vocația în interesul țării sau al unei comunități locale.