Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 octombrie 2012
other
Radu Mircea Berceanu
Discurs
Eu aș ridica o problemă de procedură, pentru că văd că se pot purta discuții lungi și unii ajung la Uniunea Europeană, alții ajung la președintele Băsescu. Problema mea de procedură este legată de explicația votului. Cred că președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări sau președintele de ședință trebuie să ne explice ce votăm sau de ce ajungem noi să votăm ceva.
Ce am putea să votăm? Nu știu..., mi se pare că am intrat, așa, într-un vârtej foarte complicat. Să votăm hotărârile judecătorești?! Să votăm, nu știu, raportul sau cum se cheamă, decizia Agenției Naționale de Integritate?! Ce să votăm noi aici?
Personal, eu cred că mie nu mi se poate cere decât, ca la cei 12 jurați din Statele Unite, să mă gândesc dacă, prezentându-se toate aceste lucruri, e vinovat sau nevinovat cel în cauză. De data asta, din păcate, domnul Diaconu.
Vinovat de ce? Eu cred că agenția asta are un nume semnificativ – integritatea. Deci, până la urmă, din concluzie în concluzie, personal, eu am ajuns la părerea – poate mi-o demontează cineva mai specializat ca mine în probleme juridice – că mie mi se cere, ca unui jurat din Statele Unite, să stabilesc prin votul meu dacă domnul Diaconu e integru sau nu e integru, că, altfel, nu mai înțeleg ce altceva aș putea să votez eu, în calitate de inginer de aviație.
Așa că eu cred că trebuie explicat votul, ce am discutat până acum și, mai ales, ce o să votăm sau ce o să ni se supună la vot.
Și a doua problemă, tot de procedură. Știți că – e trecut și în regulament – toate voturile legate de persoane sunt voturi secrete.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.