Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 decembrie 2007
deadline extension · respins
Dan Radu Rușanu
Discurs
## **Domnul Dan Radu Rușanu:**
Onorat prezidiu, Domnule prim-ministru, Domnilor miniștri, Stimați colegi,
Aprobarea bugetului de stat până la sfârșitul acestei sesiuni parlamentare asigură, de la 1 ianuarie 2008, cadrul juridic pentru alocarea resurselor financiare la nivelul administrației publice centrale și locale. În acest mod, imediat după începerea anului viitor, putem da un curs normal proiectelor de dezvoltare a României, atât la nivel național, cât și la nivelul județelor, municipiilor, orașelor și comunelor.
Proiectul bugetului de stat pe anul 2008 a fost realizat pe baza rezultatelor pozitive obținute de economia românească în perioada 2005–2007 și reprezintă o probă evidentă a demersului permanent al Guvernului de a asigura o cheltuire rațională a banului public, cu rezultate favorabile atât în domeniul social, cât și al eficienței din sectorul economiei reale.
Obiectivele stabilite de Guvern în elaborarea proiectului de buget pe anul 2008 sunt în principal:
— menținerea unei economii stabile și puternice;
— o politică fiscală stimulativă, prin continuarea reducerii fiscalității și îndeosebi a celei asupra forței de muncă;
— un buget de factură europeană, încadrat în criteriile stabilite prin Tratatul de la Maastricht;
— politici convergente cu politicile Uniunii Europene;
— construcția unei societăți echitabile prin alocarea de resurse atât pentru consumul generației noastre, cât și prin alocarea de resurse pentru lucrări de investiții și în special de infrastructură, de care se vor bucura și generațiile viitoare.
Dar, întotdeauna, discutarea legii fundamentale privind alocarea resurselor publice generează dezbateri aprinse în Parlament. S-au făcut aici multe aprecieri negative din partea distinșilor reprezentanți ai opoziției privind construcția și efectele economico-sociale ale proiectului de buget pe anul 2008, unele dintre ele profesioniste, îndreptățite, dar, din păcate, majoritatea criticilor reprezintă rodul unui discurs politicianist, cu tente demagogice sau populiste.
Ce putem reproșa unui buget care asigură o creștere economică de 6,5% sau, dacă luăm în cifre absolute, peste 15,7 miliarde de euro, care asigură o rată a inflației de 3,8% și un deficit bugetar de 2,7%, un buget prin care se continuă dezvoltarea realizată în ultimii 3 ani și, prin aceasta, contribuie la reducerea decalajelor care separă România de statele performante membre ale Uniunii Europene?
Evoluția produsului intern brut în perioada 2004–2008 arată o creștere a acestuia de 180%, concomitent cu o dublare a câștigului salarial mediu brut.
Evoluția veniturilor bugetului general consolidat în ultimii 4 ani, de la 30% din produsul intern brut, la 39,3% din produsul intern brut, se bazează, în principal, pe dinamica impozitelor indirecte, TVA și accize, care asigură peste 50% din veniturile bugetare.