Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 martie 2012
Declarații politice · respins
Daniel Buda
Discurs
## **Domnul Daniel Buda:**
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Așa este, în cadrul comisiei am dat trei voturi, când ne-am pronunțat – mă rog, pe cele trei cereri formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Deci, fiind făcute trei solicitări, am dat de trei ori votul pe cele trei solicitări, pentru că nu puteam să dăm un vot global, riscând să se invoce această chestiune, mă rog, într-o cale procedurală.
Numai o clipă, ca să lămuresc lucrurile cum se votează, se supune la vot prima cerere, a doua și a treia, care e problema?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.