Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 decembrie 2019
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Daniel Cătălin Zamfir
Discurs
## **Domnul Daniel Cătălin Zamfir:**
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Am notat foarte multe lucruri aici pe care m-am gândit să i le transmit domnului ministru. Sigur, m-am concentrat foarte tare să văd despre ce e vorba în expunerea Domniei Sale. Sincer, mi-a fost foarte greu, dar așa, spicuind, am constatat niște lucruri pe care vreau să vi le împărtășesc și dumneavoastră.
Dar, înainte de asta, am văzut foarte mulți colegi sau pe cei care au venit la tribună îngrijorați din diverse motive. Îl auzeam pe colegul de la USR îngrijorat de faptul că ne împrumutăm foarte mult și avem de plătit..., știți marota aia care s-a tot perpetuat, că generațiile... copiii copiilor noștri vor plăti împrumuturile pe care noi le-am... sau, mă rog, Guvernul PSD–ALDE le-a contractat. Vreau doar să vă dau o singură cifră, e caldă, e de astăzi, vreau să știți care este costul împrumutului astăzi, când este domnul Cîțu ministru: obligațiunile statului, costurile la obligațiunile statului pe 10 ani, în lei, astăzi înseamnă 4,55%, _versus_ 4,05% la 1 noiembrie, când era Guvernul PSD. Iată, Guvernul se împrumută deci mai scump cu 12,4% și, mai mult decât atât, investitorii anticipează pentru luna martie 2020, deci în numai cinci luni, un cost de 5,24%. E, asta plătesc copiii copiilor noștri și așa mai departe: un cost cu 30% mai mare decât acum cinci luni de zile!
Iată de ce e nevoie... Că spunea cineva aici: „De ce, domnule, așa, după o lună de zile, ne trezim să schimbăm noi ministrul de finanțe?” Păi de aia trebuie să-l schimbăm, că uitați ce efecte produc declarațiile absolut iresponsabile pe care le-a făcut de-a lungul timpului și mai ales în perioada de când e ministru domnul Cîțu.
Să vă mai spun de tiribombele pe care le lansa atunci când era în opoziție și țopăia în Piața Victoriei?! Bun, era în opoziție, avea și un _hashtag_ pe piept, dacă vă aduceți aminte. Și chiar l-aș ruga, cu această ocazie, să lămurească public, domnule, ce înseamnă #NuLuămPrizonieri? Eu sunt foarte curios să știu care este originea acelui _hashtag_ și la cine se referă. Care sunt adresanții? Pe cine nu vrea să ia prizonieri domnul Cîțu? E important! Pe mine m-a marcat, sincer, acest _hashtag_ .
Și, pentru că dumnealui este generator de hashtaguri – spunea, dacă nu mă înșel, domnul Arcaș că a lansat un _hashtag_ pe Facebook: „RomâniiTrebuieSăȘtie” –, păi haideți să știe! Și cred că românii ar mai trebui să știe niște lucruri și să știe de ce domnul Cîțu trebuie să plece astăzi din funcția de ministru de finanțe, pentru că domnul Cîțu are două, cel puțin două schelete uriașe în dulap.
Unul este scheletul celebru... Vorbea aici colegul Iliescu despre ROBOR; ăla e un mare schelet pe care-l are în dulap domnul Cîțu. Încă din 2008, domnul Cîțu – a reieșit din investigația pe care a făcut-o Consiliul Concurenței și investigația pe care noi, Senatul României, am derulat-o –, domnul Cîțu a fost unul dintre artizanii manipulării ROBOR-ului. Să vă mai spun care sunt efectele manipulării ROBOR-ului și, apropo, de costurile pe care le-au plătit în plus oamenii din cauza speculațiilor financiare pe care le făcea domnul Cîțu la vremea aceea?