Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 mai 2019
other · adoptat tacit
Daniel Cătălin Zamfir
Discurs
## **Domnul Daniel Cătălin Zamfir:**
Mulțumesc mult, domnule președinte de ședință.
Acum, în cele patru minute, eu aș vrea să am o altfel de intervenție. A explicat aici domnul ministru, a adus suficiente argumente solide referitoare la textul moțiunii. Intervenția mea, vă spuneam, are un cu totul alt obiectiv. Constat modul absolut jenant, de neimaginat, cât de jos a ajuns să arate un text al unei moțiuni de cenzură. Și nici nu putea fi altfel, el fiind redactat de către senatorul Florin Cîțu.
Haideți... Doar câteva exemple am să vă dau despre ieșirile publice, despre credibilitatea domnului senator Cîțu, în legătură cu afirmațiile publice pe care le făcea de-a lungul timpului.
Așadar, dumnealui avertizează în mod periodic în legătură cu iminentul dezastru economic, care trebuia să aibă loc încă din anul 2017. În ianuarie 2018 spunea domnul senator că deja despre criza economică românească s-a discutat la Davos, iar numai peste câteva luni, în anul 2018, spunea Domnia Sa că este deja prea târziu ca România să evite o criză de proporții, făcând paralelă cu Argentina.
În iunie, la numai o lună, delirul continuă. Îi avertizează pe români că nu mai sunt bani de pensii și salarii, iar la sfârșitul anului, cu vasta experiență economică, anunță populația – atenție – că inflația va ajunge la 12%, iar deficitul bugetar la 6%. Nu mai vorbim că nimic din previziunile sumbre nu s-a adeverit, mai mult, la sfârșitul anului trecut, atât inflația, cât și deficitul bugetar au fost la jumătate față de ceea ce prevestea expertul interplanetar.
În urmă cu doi ani de zile – vă rog să vă aduceți aminte –, domnul Cîțu a avertizat săptămânal populația României, a avertizat din săptămână în săptămână că nu mai sunt bani de pensii și salarii. Știți de ce îmi amintește asta? Știți, apărea pe la OTV, săptămânal, un domn, Verginel Hîncu, de profesie „cutremurolog”, care în fiecare săptămână ne spunea cum vine marele cutremur. Ei bine, dincolo de asemănarea izbitoare a celor doi, iată că și previziunile sunt pe măsură.
Să vă spun în continuare cum continuă delirul.
În urmă cu două săptămâni, iată ce afirma senatorul „Hîncu”. Spunea așa: „În 2017, PSD–ALDE au furat 1,6% din PIB, alocați prin bugetul investițiilor, și i-au folosit pentru plata salariilor și pensiilor.”
Deci ați înțeles ce am făcut, da? Am furat ca să folosim pentru investiții și pensii. În 2018 am continuat să furăm. Am furat 1,3% din PIB de la investiții și i-am folosit pentru salarii și pensii.
Acum, trebuie să știți ceva. Domnilor, domnul Cîțu nu minte, el speculează și, ca orice speculator care se respectă, joacă la cacealma. Știți? Așa a făcut Domnia Sa și când a fost economistul-șef al unei bănci, calitate în care făcea speculații financiare, punând presiune pe cursul valutar și pe ROBOR, pentru a obține și a pretinde bonusuri substanțiale, bineînțeles, plătite, ca orice bancă care se respectă, prin offshore.