Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 decembrie 2013
other
Daniel Chițoiu
Discurs
## **Domnul Daniel Chițoiu:**
## Doamna deputat,
V-am răspuns și la moțiunea de cenzură: impactul acestor taxe și impozite nu se regăsește în mod direct în buzunarele cetățenilor.
De asemenea, vreau să vă spun – și v-a prezentat și premierul mai devreme, colegii mei, când au făcut prezentarea generală – că acest buget are, la toate capitolele, sume alocate mult mai mari față de bugetele anterioare.
De asemenea, tot atacați faptul că la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice am majorat sumele alocate de patru ori pentru 2014 față de anul 2013. Păi, nu uitați faptul că avem peste 4.000 de proiecte începute în guvernarea dumneavoastră, și nici nu au avut finanțarea la momentul respectiv, erau pe credite de angajament. Sunt în diferite stadii de execuție.
Ne acuzați de faptul că rata creditelor neperformante pe guvernarea noastră a crescut cu 5%. Păi, rata creditelor neperformante a crescut ca urmare a faptului că acele credite pe care le-ați acordat în perioada 2009–2011 – alea! – au devenit neperformante.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.