Daniel Constantin Barbu

## **Domnul Daniel Constantin Barbu:**

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Am ezitat, știam că sunt colegi care, de data trecută, de marți, se înscriseseră și nu vreau să par nepoliticos.

Vă mărturisesc, doamnelor și domnilor colegi, că nu aș fi intervenit. Inițiativa legislativă e, oarecum, inutilă, tehnic vorbind, pentru că Catedrala Mântuirii Neamului e aproape terminată. Deci ar fi zadarnic acum să evaluăm câți bani ar mai fi de dat, dacă merită să îi dea Guvernul sau alte autorități publice.

Dar nu aș fi vrut să treacă această dezbatere fără două remarci la care mă simt dator.

Prima. În unele luări de cuvânt de marțea trecută pe marginea acestei inițiative legislative, unii colegi au fost tentați să facă un lucru care mi se pare foarte grav – e foarte popular, mai toată lumea îl face, dar cred că Senatul ar trebui să constituie o excepție –, și anume: în loc să discute chestiunea, au discutat persoana inițiatorului. E timpul, cred, ca, cel puțin în Senatul României, să dăm un exemplu bun și să discutăm meritele sau lipsa de merite a ideilor și nu persoanele care susțin aceste idei

A doua chestiune. Dacă eu am înțeles bine – și cred că am înțeles bine –, această inițiativă legislativă nu viza Biserica Ortodoxă Română. Marțea trecută, am avut elogii, unele foarte înflăcărate ale Bisericii Ortodoxe Române. Nu vreau să insist asupra meritelor indiscutabile în plan istoric, cultural, religios ale Biserici Ortodoxe Române. Numai că – mi se pare mie – inițiativa legislativă nu este despre biserică, ci despre stat. Ce poate să facă statul român, ce trebuie să facă statul român în condițiile unei societăți seculare și pluraliste? Aceasta este întrebarea, dacă vreți, filozoficopolitică care stă ascunsă în inițiativa legislativă pe care o discutăm. Este o întrebare asupra căreia merită să reflectăm.

Inițiatorul a evocat în luarea sa de cuvânt ipoteza unui impozit special, după exemplul Italiei sau Germaniei, de 8‰, ceea ce ar face finanțarea bisericilor, în general, o chestiune rațională și predictibilă.

Dacă vă uitați pe graficul pe 25 de ani al finanțărilor, el nu a ținut seamă de condițiile economice, ci, pur și simplu, de bunăvoința sau de lipsa ei, dovedită de un guvern sau altul. Putem lăsa cheltuieli publice relativ importante pe seama unei dispoziții de moment a unui guvern, a unui consiliu județean, a unui primar sau e momentul, în secolul 21, să ne gândim la o metodă sistematică și rațională de finanțare a bisericilor?! Dacă socotim, evident, că bisericile trebuie finanțate din bani publici.