Daniel Constantin Barbu

## **Domnul Daniel Constantin Barbu:**

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Și eu apreciez foarte mult intenția inițiatorului. Consider că este întru totul legitimă, dar, ca și domnul senator Hașotti, am un număr de dificultăți în a accepta textul așa cum este propus. Și nu mă voi referi la chestiunea monumentului.

În treacăt fie spus, în București e în construcție un monument. El este gata făcut, va fi amplasat probabil până la sfârșitul anului. Primăria va decide exact ritmul. Dar monumentul există în fața Casei Scânteii. Chestiunea muzeului este extrem de complicată. E precis reglementată de lege.

Mă voi referi la prima parte a inițiativei legislative, și anume la chestiunea cultivării memoriei.

Dacă, doamnelor și domnilor colegi, ar fi fost vorba să elaborăm un text politic, de preferință bine scris și memorabil, de condamnare politică, etică, a comunismului, nu aș fi avut niciun fel de rezerve, dar nu putem să legiferăm cultivarea memoriei.

Condamnarea totalitarismului e o chestiune, neîndoielnic, importantă, ea e încă pendinte în societatea românească, dar cultivarea memoriei e o chestiune de conștiință individuală și de agregare spontană a conștiinței colective.

A spune într-un text de lege: „Academia Română elaborează în 90 de zile un raport” înseamnă a face exact ceea ce obișnuiau să întreprindă autoritățile de dinainte de 1989, de a da indicații diferitelor foruri academice și științifice din această țară.

Academia Română nu se află sub autoritatea Parlamentului. Nu-i putem noi nici măcar sugera ce să facă. Dacă Academia Română ar fi vrut să facă acest lucru, l-ar fi făcut. Au trecut totuși douăzeci și cinci de ani. Nu-i putem da termene. Nu putem prezuma conținutul raportului, pentru că am încălca libertatea academică. Dacă raportul elaborat de Academie nu va fi în ton cu intenția inițiatorului, nu vom avea nimic de făcut, pentru că vom fi în fața libertății cercetării, libertății cunoașterii, libertății academice, pe scurt.

Deci nu cred că Parlamentul României poate da, în anul 2015, instrucțiuni Academiei Române, termene cu privire la un raport pe care ar trebui să-l elaboreze, dincolo de – recunosc și insist – seriozitatea temei.

Cred, în continuare, că domnul Ilieșiu are dreptate, chestiunea memoriei comunismului nu s-a stins încă în România, dar am convingerea că inteligența noastră comună, a Parlamentului, ne va ajuta să găsim mijloace mai politice și mai corecte, mai puțin dependente de comunismul însuși și de practicile lui, de a încheia socoteala cu acest trecut.

Vă mulțumesc.