Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 decembrie 2011
procedural · adoptat tacit
Daniel Savu
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 6–11 decembrie 2011 5
Discurs
## **Domnul Daniel Savu:**
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori, Domnule ministru,
Domnule chestor,
Dacă se poate să mă urmăriți, ar fi bine.
Recunosc că nu mi-am dorit niciodată ca la conducerea Ministerului Administrației și Internelor să fie vreun academician, deși regret sincer faptul că în Senat, cel puțin, nu mai avem niciun academician, dar nu mi-am dorit acest lucru.
Mi-am amintit și eu, ascultându-l pe predecesor, de zicale înțelepte pe care le știm cu toții. Una ne spune despre faptul că fiecare tinde spre pragul maxim de incompetență. Dacă-mi este permis, convingerea mea personală este că, în cazul domnului ministru Igaș, a fost și depășit. Și aserțiunea aceasta mi-o susțin și prin faptul că predecesorul Domniei Sale, domnul președinte al Senatului, a dovedit că nu a atins acest prag când a fost ministru de interne.
Mi-am asigurat această convingere și prin faptul că – și-i dau dreptate colegului, s-ar putea să aibă dreptate, dar nu acesta este obiectul intervenției mele de astăzi – am adresat și eu o interpelare domnului ministru Igaș, când, la Ploiești, acolo unde este circumscripția mea electorală, am constatat că s-au redus niște secții de poliție, Ploieștiul fiind pe hartă oraș cu risc de creștere a infracționalității. Răspunsul pentru mine a fost lipsit de logică, dar se încadrează în ceea ce vă spuneam. Mi s-a transmis, cu semnătura domnului ministru Igaș, că reducerea acestor secții s-a făcut deoarece în cele două zone ale secțiilor respective nu exista personal suficient încadrat pentru a preveni aspectele cu caracter criminogen, fapt pentru care le-a desființat și le-a dus la alte secții. Deci nu aveam atât personal, este o lipsă de logică fundamentală peste care n-am putut să trec. Dar nici acest lucru nu mă deranjează foarte, foarte tare referitor la prestația domnului ministru Igaș.
Datele recente pe care le-am primit de la Ministerul Administrației și Internelor – nu-i așa, ce vremuri nostalgice, domnule președinte!, adică, protecția internă nu mai este astăzi ce a fost pe vremea dumneavoastră, asta este situația! – ne spun, și vreau s-o lămurim astăzi, cu domnul ministru Igaș și cu domnul chestor, dacă datele care ne spun nouă că, după aceste restructurări pe care le prezentăm drept o reformă în minister, în Poliție vorbesc, infracțiunile comise cu violență... Și aici sunt pe capitole, nu are rost să le menționez, dar știți la ce mă refer: la tâlhării, la crime, la ce vreți dumneavoastră, violuri și alte infracțiuni comise cu maximă violență, în datele adunate de la Ministerul Administrației și Internelor, care fac comparație cu perioada trecută. Se arată că aceste infracțiuni au crescut de la 7 până la 14 ori, pe capitole.
Vreau să-mi spuneți astăzi, măcar să plec cu o idee, dacă informațiile pe care le-am primit de la Ministerul Administrației și Internelor, de la subalternii dumneavoastră, sunt reale, pentru că ei sunt realmente îngrijorați de acest fenomen.