Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 aprilie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Constantin Dumitru
Discurs
## **Domnul Constantin Dumitru:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Asta pentru că suntem în continuare la declarații politice, de ce să mai producem legi, când avem treaba asta mai importantă și superimportantă?!
## Domnule coleg Ilie Sârbu,
Vă respect cu toată ființa mea, dar aș vrea să vă aduc aminte că fiecare dintre noi avem un mandat dat de poporul român. Nimeni și cu niciun drept nu mă poate trage la răspundere cum am votat, indiferent din ce formațiune politică fac parte sau fiind chiar independent. Este conștiința mea și-mi asum toate riscurile. Poporul sau cei care m-au trimis aici mă vor pedepsi data viitoare sau, probabil, data viitoare mă vor accepta din nou să-i susțin în Parlamentul României.
Aș vrea să vă citesc doar un singur articol din Constituția României, ca să înțelegeți și dumneavoastră, „Mandatul reprezentativ”, la secțiunea a II-a, art. 69 alin. (1): „În exercitarea mandatului, deputații și senatorii sunt în serviciul poporului”, nu în serviciul nu știu cărui președinte, nu știu cărui lider sau nu știu cărei persoane din Senatul României. Alin. (2): „Orice mandat imperativ este nul.”
Dacă votați ce vă spune cineva, domnule senator Sârbu, să știți că votul este nul, cel puțin moral.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.