Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 martie 2008
Declarații politice · respins
Adrian Moisoiu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Nu știu, am o senzație că undeva se privește o problemă deosebit de importantă, așa, cu niște susceptibilități. Probabil că am rămas încă sub impresia celor dezbătute la punctul precedent. După câte s-a prezentat de către inițiator, domnul senator Stan a spus foarte clar, și de fapt așa este, ăsta este și adevărul, și anume că trebuie să facem ceva pentru pomicultura românească. Este o posibilitate din partea noastră să o sprijinim. Nimeni nu poate să garanteze ce va face, ce se va întâmpla din punct de vedere climatologic în lunile următoare.
S-ar putea ca aceeași situație care a fost în 2007 să fie și în 2008, n-ai de unde să știi din acest punct de vedere, trebuie să sprijinim.
Vin la dumneavoastră cu rugămintea de a înțelege și a vă pronunța favorabil în favoarea acestei inițiative.
Grupul parlamentar al Partidului România Mare va vota pentru.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.