Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 martie 2008
Declarații politice · respins
Aurelia Vasile
Discurs
## **Domnul Bogdan Olteanu** _(de la tribună):_
Grupul PNL a votat acest proiect de lege pentru simplul motiv că nu vrem să facem România de râs în fața partenerilor noștri internaționali, chiar dacă banii au fost pierduți de un guvern incompetent.
Eu nu cred că Stolojan a furat banii aceia, nu există nicio dovadă în acest sens; este o dovadă suplimentară a faptului că a fost un prim-ministru incompetent. Așa cum a făcut cu afacerea „Megapower”, așa cum a făcut cu nenumăratele alocări de bani pierduți, așa cum a făcut cu zecile de garanții guvernamentale, toate pierdute și plătite de guvernele României de după ʼ92, așa cum, în mod uluitor, constat că în cinci minute și-a amintit de acest credit dintre sutele de credite luate atunci, probabil are o preocupare legată de el.
Eu nu cred că este corupție, deși, între timp, am auzit că a reușit să vândă o cocioabă cu 10 milioane de dolari, că se pare că se pricepe și la așa ceva, eu cred că este pură incompetență și cred că este foarte important ca cetățenii României să știe cine dorește să fie prim-ministru din partea Partidului Democrat Liberal: un om care de acum 15 ani era incompetent!
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.