Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 noiembrie 2015
procedural · respins
Augustin Constantin Mitu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Domnul deputat Negruț Clement. Microfonul 5.
## **Domnul Clement Negruț** _– deputat_ **:**
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor senatori, Distinși membri ai Guvernului,
Aveți în față o inițiativă legislativă, sigur, care a dezbătut mari... dezbateri și îndelungi dezbateri, atât în zona publică, aș putea spune... Dar și noi, cei care, vremelnic, ocupăm poziții de demnitate publică în statul român, am dezbătut de multe ori acest subiect.
Sigur, îmi veți spune că, săptămâna trecută, în Camera Deputaților, a trecut o inițiativă legislativă – aș spune eu – printr-un șantaj elegant, pentru că votezi o lege chiar dacă nu rezolvă problema votului prin corespondență sau a votului, în general, al românilor de dincolo de granițe, decât să nu o faci.
În calitate de coinițiator al acestei inițiative legislative, vin în fața dumneavoastră cu rugămintea de a analiza această inițiativă legislativă care, zic eu, răspunde atât așteptărilor cetățenilor din străinătate, cât și neliniștii, aș putea spune, a celor care spun că acest sistem de vot nu ar fi unul tocmai corect. Trebuie să ținem cont – și cred că sunteți în asentimentul meu – că un drept constituțional al tuturor românilor, și al celor din țară, și al celor de peste graniță, trebuie respectat și acesta este dreptul la vot.
Totodată, dumneavoastră ați avut și, sigur, aveți posibilitatea și astăzi de a dezbate și de a veni în sprijinul acestei inițiative legislative.
Cu speranța că, chiar dacă aveți în față un raport de respingere, veți analiza cu maximă responsabilitate, așa cum știu că sunt reprezentanții Senatului României, și veți da un vot de aprobare și de adoptare a acestui proiect legislativ. Mulțumesc.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.
Vot luni, ora 17.00.
Punctul 4 pe ordinea de zi, Propunerea legislativă privind organizarea și desfășurarea votului electronic.
Declar deschise dezbaterile generale.
Dau cuvântul inițiatorului, dacă este prezent.
Domnule Negruț, mai doriți să interveniți? Da? Microfonul 5.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.