Derzsi Ákos

## **Domnul Derzsi Ákos:**

Mulțumesc. Domnule președinte, Domnule ministru, Doamnelor și domnilor deputați,

Trebuie să recunosc că nu este ușor să iei cuvântul la o astfel de moțiune și să vorbești după trei miniștri și un distins rector.

Astfel, eu nu am pregătit un material foarte fundamentat, dar doresc să vă atrag atenția că, dacă ținem o evidență exactă, atunci cred că, din ’96 încoace, participăm la moțiunea numărul 11 împotriva sănătății.

Și, cum am spus și data trecută, la moțiunea numărul 10, au fost titluri foarte incitante și acum încerc să vă spun câteva dintre aceste titluri. Și anume: în 2005 – „Copiii din România mor de rujeolă datorită Guvernului iresponsabil”; în 2006 – „Antireforma sănătății”; în 2006 – „Sistemul sanitar în viziunea Guvernului de dreapta – reforma sanitară, marea păcăleală!; 2007 – „Astăzi, criza în sănătate are nume propriu: Eugen Nicolăescu” (nu știu de ce s-a dat acest titlu); 2007 – „Sănătatea publică este grav bolnavă. Ministrul sănătății dăunează grav sănătății”; și urmăm noi, de la UDMR, în 2010 – „La sănătate nimic nu este sănătos”; și azi participăm la „Sistemul sanitar din România: alarmă de cod roșu”.

Aveți dreptate. Într-adevăr, este cod roșu, pentru că, în 20 de ani, am rămas în urmă cu reforma sistemului.

Cod roșu, probabil, pentru că am stricat noi ceva de când conducem acest minister, pentru că, dacă citesc atent textul moțiunii, până în acest moment, acest sistem a funcționat aproape perfect: Ministerul s-a înțeles cu Casa, Casa cu Colegiul medicilor, Colegiul medicilor cu medicii de familie, medicii de familie cu farmaciștii. Și, uite așa, sistemul a funcționat în bună regulă. A existat doar un singur element perturbator, care a încercat să dezechilibreze acest sistem, și anume pacientul.

Pacientul întotdeauna a fost pretențios, pentru că, pentru banii lui, dorea leac pentru suferința lui și voia servicii de calitate.

Eu cred că, în acest moment, am ajuns să ținem cont, într-adevăr, de pacient, și trebuie să vă spun, stimați colegi, că pe acest buton roșu, cu inscripționarea „alarmă de cod roșu”, a apăsat deja, în 2009, domnul ministru Ion Bazac, pentru că altfel nu afirma că „Sistemul de sănătate din România are o mare problemă. Are 431 de spitale și cheltuiește 85% din buget. Soluția nu este decât restructurarea.”

În aceeași ordine de idei, domnul Bazac a afirmat că pentru reforma în sănătate, ca să capete un contur, ar trebui să se pornească de la descentralizare.

Toată lumea recunoaște că avem nevoie și de descentralizare, și de restructurare, dar „nu așa, nu la spitalul nostru, nu cu personalul nostru, la alții, și noi nu vrem să participăm. Când este gata și toate merg șnur, să ne anunțe și pe noi cineva”. Din păcate, așa nu merge. Facem parte din sistem și, ne place, nu ne place, trebuie să fim prezenți.

Nu doresc să creionez statistici europene, pentru că nu are niciun sens. Știm cu toții unde ne situăm, și la fel de bine știm cu toții că așa nu merge mai departe.