Un om politic respectabil care, din pãcate, nu mai este printre noi, într-un schimb de replici televizat cu un fost prim-ministru, care este printre noi, dar nu mai este în salã, a afirmat cã opoziþia are rolul permanent de a critica Guvernul ºi de a cere demisia acestuia. Deºi sunt reprezentant al celui mai mare partid parlamentar de opoziþie, partid care nu a votat actualul Cabinet la învestiturã, nu voi þine seama de confruntãrile noastre continue cu partidul de guvernãmânt ºi voi încerca sã prezint în faþa dumneavoastrã în mod obiectiv unele concluzii desprinse din materialele prezentate, studiate doar în timpul extrem de scurt pus la dispoziþie, care sã demonstreze distanþa faþã de oferta electoralã a Partidului Social Democrat din anul electoral 2000, ofertã care, oricum, va fi supusã spre analizã comparativã electoratului la viitoarele alegeri.
Nu poþi pretinde de la nimeni sã facã minuni în doi ani de zile, mai ales în situaþia moºtenitã de la guvernarea catastrofalã din perioada 1997Ñ2000, pe vremea când P.R.M. era aliat în opoziþia parlamentarã cu P.D.S.R., dar nici sã evidenþiezi ca rezultate pozitive multe situaþii care sunt evident contrazise de starea internã în economie ºi societate.
Orice problemã s-ar lua în discuþie, începând cu nivelul de trai ºi civilizaþia populaþiei, forþa de muncã, inflaþia, sãnãtatea, educaþia, ºtiinþa, cultura, sportul, protecþia mediului ºi altele, toate au ca numitor comun starea economiei româneºti.
Dacã România îºi asigurã o dezvoltare economicã realã, palpabilã la toate nivelurile ºi care sã satisfacã cerinþele de progres ale tuturor domeniilor, atunci, în mod firesc, se poate afirma cã societatea româneascã este în evident progres.
Din acest motiv, aº recomanda Executivului mai multã moderaþie în difuzarea ºi afiºarea unor rezultate care, la prima vedere, pot apãrea optimiste, dar care, din pãcate, nu se regãsesc încã în viaþa noastrã de zi cu zi. Dorim indici de creºtere obþinuþi în mod natural ºi cu costuri economice. Teamã îmi este cã aici este punctul nevralgic al indicatorilor prezentaþi: cu ce costuri s-au obþinut.
Ca deputat al unui judeþ din nord-estul extrem al þãrii, cu potenþial agricol ºi zootehnic, þin sã aduc, cu multã amãrãciune, la cunoºtinþa Executivului cã prea multe nu s-au schimbat în ultimii doi ani. Ba, mai mult, suprafaþa nelucratã a crescut în unele sate, a ajuns la peste 80%, ceea ce pericliteazã chiar agricultura de subzistenþã.
Nici vorbã de îmbunãtãþirea dotãrilor, de mãrirea suprafeþelor culturilor în arendã sau asociere. Trecerea de la actuala proprietate agricolã fãrâmiþatã în parcele, aºa cum a rezultat din aplicarea Legii nr. 18, la marile culturi agricole mecanizate ºi irigate se poate face ºi de la sine, fãrã un efort centralizat, dar în 100 de ani. Cum putem sã grãbim acest proces? Asta þine de activitatea Executivului, de modul cum aplicã sau cum poate aplica politica agricolã.
Suntem descurajant de departe de agricultura þãrilor membre ale Comunitãþii Europene, în condiþiile în care aproape jumãtate din populaþia þãrii noastre produce undeva peste 14% din produsul intern brut în activitatea din agriculturã.
La noi ºomajul de la oraº a provocat o creºtere a populaþiei la sate, tendinþã care în þãrile dezvoltate este exact pe dos. Ponderea populaþiei în agriculturã în þãrile dezvoltate este de cel mult 4Ð10% din total.
Trebuie sã recunoaºtem cã situaþia la sate nu a fost niciodatã mai grea ca acum, aceasta datorându-se ºi acumulãrilor negative fãcute în toþi anii de dupã 1990, dar nici în ultimii doi ani nu s-au schimbat, nu au existat schimbãri palpabile. În fond, Programul SAPARD nu poate face totul, indiferent câþi funcþionari ar avea agenþia de implementare.
Prea multe programe ºi acþiuni enumerate în materialul Guvernului ca demarate, de altfel, nu numai în zona agriculturii, prea puþine rezultate palpabile în economie ºi în viaþa satului românesc.
Curios, totuºi, deºi un domeniu extrem de important pentru securitatea alimentarã a populaþiei Ñ ºi la români de aici începe comensurarea nivelului de trai Ñ, în viitor agricultura nu poate avea o pondere prea mare în produsul intern brut, determinante fiind pentru creºterea produsului intern brut alte domenii.
Trebuie sã menþionãm cã între þãrile candidate la Uniunea Europeanã numai România ºi Bulgaria au circa 14% din produsul intern brut ca aport al agriculturii, restul se limiteazã sub 8%, cum sunt Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, þãrile baltice.
Despre silviculturã ce sã mai vorbim? Unde este reþeaua de drumuri forestiere promise în anul 2000? Unde sunt plantaþiile silvice estimate? Acþiuni începute firav, multe programe, de parcã actuala guvernare a început în anul 2003, iar România, an de an, îºi micºoreazã fondul forestier.
Industria este ºi trebuie sã rãmânã sectorul cu ponderea cea mai ridicatã la formarea produsului intern brut.
În decursul anilor de dupã 1989 ponderea produsului intern brut a scãzut la aproape jumãtate, aceasta fiind ºi cauza scãderii produsului intern brut pe ansamblu, mai ales dupã 1997. În prezent s-a ajuns numai la 25% aportul industriei, ceea ce trebuie sã recunoaºtem cã nu este deloc încurajant.
În vara anului 2002 Guvernul a aprobat Strategia de dezvoltare industrialã a României pentru urmãtorii ani, eveniment extrem de puþin mediatizat de presã, poate ºi datoritã analizei complexe fãcute de specialiºtii care au
lucrat la elaborarea acestui material, analizã poate prea complicatã pentru majoritatea lucrãtorilor noºtri de presã, specializaþi mai mult pe alte genuri de ºtiri.
Strategia amintitã conþine multe date privind evoluþia domeniului, situaþia actualã la noi ºi orientãrile pe plan mondial, dar extrem de puþin în ceea ce priveºte modul de intervenþie strategicã a statului în cadrul unei industrii cu capital privat. Cum se intervine în acest caz? Prin ce pârghii, prin ce mecanisme de piaþã?
Poate ºi din aceastã cauzã domnul prim-ministru a afirmat în toamna anului trecut, nu pentru prima datã, cã trebuie sã gândim un program de industrializare a României care sã plece de la alte baze decât cel pe care a mers România dupã 1949. Ce sã înþelegem? Se reia lucrarea elaboratã de Guvern din luna iunie anul trecut? În orice caz, nu se resimt acþiunile necesare în ramurile care trebuie sã susþinã securitatea alimentarã. Mã refer la construcþia de maºini agricole, producþia de îngrãºãminte, mijloace de irigaþie. Nu se remarcã acþiuni clare în domeniul susþinerii producþiei proprii de fire, fibre ºi þesãturi.
O treime din exportul þãrii este bazat pe confecþii ºi încãlþãminte, dar în lohn. Nu se pune accent pe creºterea gradului de prelucrabilitate în industria lemnului, numai 30% din exportul din acest domeniu este de lemn prelucrat. Ne mai ocupãm de producþia de utilaje sau de maºini unelte? Dacã vrem sã recâºtigãm pieþele externe, prea uºor pierdute în 1990, atunci ce vom oferi? Am fi dorit sã vedem o implicare mai mare în dezvoltarea ramurilor ºi subramurilor care aduc un aport mare la creºterea produsului intern brut, cu produse care înmagazineazã manoperã de înaltã calificare; aceasta sã nu mai fie un apanaj al þãrilor dezvoltate. A fost o iniþiativã în domeniul producþiei de mijloace de tehnicã de calcul, la domnul ministru Nica, facilitãþi pentru cei care depãºeau anumite cifre de afaceri. Ce rezultate s-au obþinut? Iniþiativã interesantã.
În noile condiþii, ce facem cu industria de apãrare, care s-a diminuat, aproape nu mai existã, faþã de ce reprezenta în 1989? Mai mult, într-o þarã ca România, care în 13 ani nu a reuºit sã construiascã mãcar un kilometru de autostradã, cu multe programe de coridoare europene rutiere sau feroviare, de fapt, ºi domnul primministru s-a referit astãzi la aceste proiecte, dar cu o infrastructurã sub orice criticã, industria de utilaje de construcþii aproape cã a dispãrut ºi nimeni nu-ºi mai aminteºte de unitãþi fanion, ca bine cunoscuta unitate din Brãila.
Recent, ordonanþa Guvernului a dispus preluarea de la A.V.A.B., deci reîntoarcerea în proprietatea statului, a unei capacitãþi în domeniul industriei uºoare de pe platforma Sãvineºti, trecerea la ministerul de profil în vederea unei reabilitãri cu consecinþe favorabile în plan social ºi economic. De ce atunci, întreb, a fost criticatã moþiunea noastrã privind exploatarea de la Roºia Montanã pe motiv cã ne opunem privatizãrii, cã vrem sã rãmânã la stat, mai ales cã era vorba de o bogãþie strategicã a subsolului, deºi ceea ce face noul proprietar putea sã facã foarte bine ºi compania naþionalã respectivã?
Trebuie sã recunoaºtem cã toate eforturile fãcute pentru a atrage în România mari firme purtãtoare de progres tehnologic nu au dat încã rezultate. Poate cã nu suntem încã credibili, dar mai sigur cã nu reuºim sã asigurãm condiþiile necesare pe care le asigurã, din pãcate, alte þãri candidate.
Sectorul energetic ºi resursele energetice, exploatarea ºi asigurarea necesarului în acest domeniu au monopolizat întreaga preocupare a factorilor de decizie. Reforma în sistemul energetic constituie încã un obstacol extrem de dificil. Programele se urnesc greu ºi se dezvoltã cu discontinuitãþi. Unele mãsuri luate au dat rezultate, de exemplu, depozitele subterane de gaze combustibile care au permis sã nu aparã sincope majore chiar în aceastã iarnã în perioade geroase. Dar aceasta nu scuzã în nici un fel problema costurilor la încãlzire care, deºi era cunoscutã încã din vara trecutã, a pus Guvernul într-o situaþie jenantã, fiind nevoiþi sã ia unele mãsuri pompieristice care au dezorientat în prezent întregul proces de contorizare a energiei termice. Deºi de mai mulþi ani se tot discutã de zonele cu monoindustrie, reconversia profesionalã a rãmas la nivelul meselor rotunde, al simpozioanelor, al consultaþiilor. Sã mai amintim ce probleme are Guvernul în zonele miniere sau cum arãtau promisiunile privind forþa de muncã din campania electoralã din anul 2000?
O altã problemã pe care numai o amintesc este sectorul de sãnãtate. Chiar nu se poate ca în acest domeniu la care nu avem lipsã de legi sau alte reglementãri sã intre în stare de normalitate? Dupã ce cã persoanelor în vârstã nu reuºim sã le asigurãm un nivel minim de trai, când medicamentele costã aºa de mult, ºi aici remarc cã ne-am distrus propria noastrã industrie producãtoare de medicamente, de ce trebuie ca în fiecare lunã sã traversãm evenimente neplãcute cu medicamente compensate sau necompensate, cu schimbãri în politica medicului de familie, cu taxe sau fãrã taxe de internare ºi cu multe alte lucruri care demonstreazã cã nu putem intra pe un fãgaº de normalitate?
Dacã tot am pomenit de normalitate, doresc sã mã refer ºi la educaþie. Încã din anul 1995 a intrat în vigoare o Lege a învãþãmântului, dar parcã o datã cu termenul de aplicare a ei s-a dat un semnal de instabilitate. În fiecare an apar schimbãri care dau peste cap mãsurile anterioare. Programele sunt încã extrem de grele pentru copii. Deºi se promisese altfel, a început din nou moda meditaþiilor încã de la capacitate, concomitent cu schimbarea în fiecare an a modului de susþinere a examenului din învãþãmântul preuniversitar. Prea multe universitãþi private care asigurã o pregãtire îndoielnicã studenþilor. De la criza de juriºti ºi economiºti de la începutul anilor 1990 avem acum un surplus considerabil, dar de valoare modestã, în aceste specialitãþi. Supraîncãrcarea programelor de învãþãmânt duce tinerii cãtre stãri de obosealã precoce ºi la dorinþa de a sista orice formã de pregãtire ulterioarã, tocmai când aceºtia au nevoie de abordarea specializãrii superioare.
Nu pot sã nu ating ºi problema extrem de sensibilã a domeniului cercetãrii ºtiinþifice. Doar 600 de miliarde de lei au lipsit bugetului de stat pe anul 2003 pentru a asigura acestui domeniu un trend crescãtor ºi pentru a da posibilitate finanþãrii de programe, conform cu recenta Ordonanþã nr. 57 din 2002. Chiar nu se putea gãsi aceastã resursã, chiar dorim sã nu mai avem domeniul pe care oricare altã þarã îl sprijinã ºi cãreia îi asigurã dezvoltarea economicã? Ministerul Educaþiei ºi Cercetãrii avea 3 secretari de stat: unul pentru învãþãmântul universitar, unul pentru învãþãmântul preuniversitar ºi al treilea pentru activitatea de cercetare ºtiinþificã. Mai puþini nu erau nici pe vremea Guvernului Vãcãroiu, când, dupã pãrerea mea, structura Guvernului a fost cel mai bine dimensionatã.
Ce credeþi? Domnul prim-ministru a redus schema tocmai cu secretarul de stat de la cercetare. Dacã se doreºte ca despre cercetare, cercetarea ºtiinþificã, în mass-media sã se scrie mai mult, se pot ºi aici organiza privatizãri frauduloase, dosare penale, eu ºtiu, alte probleme ilicite ca sã poatã sã aparã în presã. Ce vinã are cercetarea cã ºi-a fãcut temele la timp, cã a abordat reforma încã din 1992, cã unul dintre primele 4 capitole închise provizoriu la negocierile de preaderare din 1999 a fost tocmai dosarul de ºtiinþã-cercetare? Nimic spectaculos pentru Guvern, nimic poate care sã dea bine la electorat, nici o întrebare interesantã în sondajele monitorizate de domnul ministru Dîncu.
Un ultim aspect pe care, totuºi, aº vrea sã-l ridic în faþa dumneavoastrã se referã la poziþia României în calitate de viitor membru NATO ºi cu tratative avansate de preaderare la Uniunea Europeanã. Trebuie sã înþelegem cu toþii cã nu mai suntem izolaþi ca înainte de anul 1989, când partidul-stat putea face orice. În prezent, organismele internaþionale au misiuni permanente la Bucureºti, care trebuie sã cunoascã situaþia realã, ºi nu cosmetizatã de diferiþi factori guvernamentali. În actuala politicã a P.S.D.-ului, de izolare mediaticã, prin orice mijloace a P.R.M., aceste misiuni au devenit practic sprijinul nostru pentru a transmite Occidentului date reale ºi corecte privind poziþia partidului nostru. Primim orice criticã, de orice naturã, dar sã fie bazatã pe fapte reale, nu pe etichete agãþate de mafioþi, cu sprijinul unor colaboratori externi interesaþi.
Tendinþa de a transforma România în stat poliþienesc, pe care o au diverºi factori de rãspundere din Ministerul de Interne, nu va mai putea rãmâne nesancþionatã. Cum explicã domnul ministru de interne recenta provocare împotriva primarului general al municipiului Cluj-Napoca, primar general la a treia legislaturã, de a-l duce cu forþa la un banal proces de calomnie la Alba-Iulia? Oare câþi primari din þarã nu au curent procese de calomnie? Ce cadru din Ministerul de Interne doreºte sã-ºi menþinã scaunul sau sã fie promovat? Ce vinã are domnul Gheorghe Funar cã cetãþenii din Cluj-Napoca voteazã P.R.M. ºi P.S.D.-ul nu a trecut de pragul obsedant de 3%? Rãzbunarea politicã nu dã bine în Occident. Nu mai suntem lagãrul de tristã amintire. Dacã P.S.D. doreºte sã strice firma, nu are decât.
În concluzie, vã asigurãm, domnule prim-ministru, cã vom studia în continuare materialele prezentate ºi cã vom veni cu observaþii ºi propuneri constructive. Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.