Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 septembrie 2003
other
Doru Ioan T„r„cil„
Discurs
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
Ordonan˛e de urgen˛„.
La nivelul Comisiei pentru elaborarea propunerii legislative de modificare a Constitu˛iei am analizat propuneri venite din partea diver∫ilor colegi, diverse grupuri parlamentare, colegi senatori sau deputa˛i, iar varianta agreat„ Ón Camera Deputa˛ilor conduce la restr‚ngerea drastic„ a acestui drept pe care-l are orice Executiv, indiferent de culoarea politic„, Ón sensul de a emite ordonan˛e de urgen˛„ doar Ón cazuri strict limitate de lege.
La nivelul comisiei, dup„ dezbaterile din Camera Deputa˛ilor, s-au primit, a∫ spune, dou„ amendamente importante: acest amendament important, formulat de Grupul parlamentar P.D., care a fost agreat de noi, Ón sensul de a se limita, prin prevederea cuv‚ntului înumai“, la situa˛iile excep˛ionale, pentru a restr‚nge, s„ spun, la maximum, posibilitatea pentru Executiv de a emite ordonan˛e de urgen˛„.
Acest amendament a fost acceptat la nivelul comisiei. Cel de-al doilea amendament, care a fost respins ∫i este sus˛inut ast„zi Ón plenul Senatului de c„tre domnul senator Petre Roman, a∫ spune c„ modific„ integral nu numai filozofia de aprobare a unei ordonan˛e de urgen˛„ sau de emitere a acesteia, ci inclusiv procedura de legiferare.
Sigur c„ Domnia sa putea s„ g‚ndeasc„ un alt model, un alt tip de dezbatere Ón leg„tur„ cu o lege, dar pentru aceasta, Ón mod obligatoriu, trebuia s„ propun„ ∫i un amendament de modificare a art. 64 din Constitu˛ie, care prevede Ón mod expres: îCamera Deputa˛ilor ∫i Senatul adopt„ legi, hot„r‚ri ∫i mo˛iuni Ón prezen˛a majorit„˛ii membrilor“ .
V„ rog s„ observa˛i c„, prin amendamentul Domniei sale, domnul Petre Roman creeaz„ o procedur„ dubl„. Pe acela∫i proiect de lege. Œn primul r‚nd, spune Domnia sa, una dintre Camere — ∫i nu Ón˛eleg de ce nu am‚ndou„...
## **Domnul Petre Roman**
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.