Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 noiembrie 2000
procedural · adoptat
Doru Ioan Tãrãcilã
Aprobarea programului de lucru al ºedinþei.
Discurs
## **Domnul Doru Ioan Tãrãcilã:**
Domnilor senatori, trebuie sã ne consultãm între noi, întrucât aceastã chestiune nu trebuie s-o tranºãm prin vot.
Deci vã rugãm sã restrângeþi rândurile cei care aþi rezistat cu stoicism pentru a nu fi caraghioºi atunci când ne întoarcem peste 20 de minute în plenul Senatului sã constatãm cã, efectiv, nu este prezent nici unul dintre reprezentanþii Executivului.
Deci pânã la acest moment avem date certe potrivit cãrora un singur domn secretar de stat, Marinescu, de la
Ministerul Transporturilor, doreºte sã formuleze un rãspuns domnului senator Ioan Moisin care am înþeles cã se mulþumeºte ca acest rãspuns sã îi fie transmis în scris.
Deci, în situaþia în care domnii senatori intenþioneazã sã formuleze întrebãri, le adresez rugãmintea ca sã o facã în scris, sã depunã la secretariatul de ºedinþã pentru a le înainta ºi pentru a putea suspenda ºedinþa.
Vã mulþumesc pentru înþelegere, într-adevãr, suntem niºte senatori deosebiþi dupã 4 ani. Mulþumesc.
ªedinþa se reia mâine dimineaþã la orele 9,00 cu moþiunea simplã.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.