Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 octombrie 2000
procedural · adoptat
Doru Ioan Tãrãcilã
Discurs
## **Domnul Doru Ioan Tãrãcilã:**
Domnule preºedinte,
## Domnilor senatori,
Vã rog sã-mi permiteþi sã fac o declaraþie politicã în numele Grupului parlamentar P.D.S.R., încercând sã prezint câteva consideraþii, având în vedere poziþia adoptatã de noi la proiectul de Lege privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv dupã data de 6 martie 1945.
Dupã cum ºtim bine cu toþii, acest proiect de lege s-a nãscut foarte greu, în perioada de dupã decembrie 1989, ºi practic în anul 1997 s-a intenþionat, din partea Guvernului Ciorbea, promovarea, prin intermediul unei ordonanþe de urgenþã, a acestei iniþiative legislative.
Datoritã opunerii constante la acea datã a reprezenanþilor Grupurilor parlamentare P.D.S.R., acel proiect de ordonanþã a fost transformat într-un proiect de lege, proiect de lege la care colegii mei din Senat ºi Camera Deputaþilor, respectiv colegii din Departamentul juridic, au formulat circa 72 de amendamente prezentate iniþial în Camera Deputaþilor în Comisia juridicã.
Amendamentele fiind respinse în bloc, colegii noºtri din P.D.S.R. din Camera Deputaþilor au fost nevoiþi sã plece de la dezbateri. Acest proiect de lege a fost adoptat în Camera Deputaþilor în numai douã ore ºi înaintat Senatului. În cadrul Comisiei juridice din Senat am susþinut punctele noastre de vedere, ale P.D.S.R.-ului, practic am reuºit, în legãturã cu unele amendamente, sã avem poziþii apropiate ºi aº spune cã în acest an, în penultima legislaturã, proiectul de lege a ajuns în dezbaterea Senatului.
Totuºi, procesul legislativ s-a blocat datoritã unor poziþii ireconciliabile în vara acestui an, iar ca urmare a iniþiativei declanºate de domnul preºedinte Ion Iliescu, liderul Grupului parlamentar P.D.S.R., aº spune cã am gãsit din partea colegilor din celelalte partide, din celelalte Grupuri parlamentare ºi a liderilor de partid, a liderilor grupurilor parlamentare, extrem de multã înþelegere în momentul în care ne-am aºezat la masã ºi pot spune cã în aceastã legislaturã, pe parcursul celor 4 ani, pentru un singur proiect de lege a existat înþelegere ºi înþelepciune în momentul în care existau poziþii ireconciliabile care pãreau la început, deci în anul 1997, dar care, în final, prin concesii reciproce, sper cã a ajuns într-o formã care sã fie acceptabilã, având în vedere protocolul pe care noi l-am încheiat ºi l-am propus grupurilor parlamentare pentru toate partidele reprezentate în Senat.
În ceea ce ne priveºte pe noi, reprezentanþii Grupului parlamentar P.D.S.R., în cadrul acestor discuþii am avut în vedere 5 chestiuni.
În primul rând, rezoluþia Conferinþei Naþionale a P.D.S.R. privind proprietatea, care a trecut cu maximã uºurinþã, pentru cã dacã ar fi fost studiatã cu atenþie de cãtre colegii din grupurile parlamentare ale puterii ar fi observat cã de la acea datã, pentru circa 80% din amendamentele formulate, deci din propunerile divergente ale legii, existau soluþii politice cu posibilitatea de a le transforma în amendamente în cadrul discuþiilor din Senat.