Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 septembrie 2001
other · respins
Doru Ioan Tãrãcilã
Discurs
## **Domnul Doru Ioan Tãrãcilã:**
Staþi puþin, cã nu trebuie sã facem acþiuni hei-rup-iste, ci sã respectãm ce scrie în art. 85 alin. 8 din Regulamentul Senatului. Este prevãzut expres ce avem de fãcut. ªi nu trebuie sã ne întoarcem la Biroul permanent, pentru cã forul suprem de conducere în Parlament este plenul Senatului.
Deci, stimaþi colegi, avem câteva chestiuni de rezolvat. Prima: nu eram în vacanþã în momentul în care a fost emisã ordonanþa de urgenþã ºi, dupã cum bine vã amintiþi, acest proiect de lege a fost distribuit senatorilor în penultima zi de lucru în Senat. Sigur cã unii colegi ºi-au luat vacanþã cu câteva zile mai devreme. Aceea este o altã treabã.
Potrivit art. 85 alin. 8, fiind vorba despre o ordonanþã de urgenþã, soluþionarea, deci adoptarea de cãtre o Camerã a textului proiectului de lege de aprobare se face în procedurã de urgenþã. Existã însã o deficienþã, sigur, a noastrã, invocatã sau mai puþin invocatã de domnul senator Popa, în sensul cã plenul nu a aprobat ca dezbaterea proiectului de lege sã se facã în procedurã de urgenþã. Sigur cã nu s-a propus plenului. Aceasta este o chestiune, dar noi avem prevãzut expres. Deci, pentru a nu modifica termenele ºi a discuta de 10 zile, 20 sau, ºtiu eu, alt numãr de zile, trebuie sã respectãm regulamentul. Motiv pentru care eu am sã
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.