Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 mai 2001
Dezbatere proiect de lege · respins
Doru Ioan Tãrãcilã
Discurs
## **Domnul Doru Ioan Tãrãcilã:**
Vã mulþumesc.
Din partea Grupului parlamentar P.D.S.R. vã rog sã-mi permiteþi sã iau eu cuvântul.
Doamnelor ºi domnilor senatori,
Sigur cã am avut posibilitatea, în ultimii 11 ani, sã constatãm cã, în cel puþin douã situaþii, dezbaterile au
fost furtunoase, încercând ca domnii senatori sã se plaseze, de cele mai multe ori, nu de partea adevãrului, ci de partea intereselor susþinute, fie atunci când era vorba de regulament, de interese proprii, sau în funcþie de _lobby_ -ul care s-a fãcut în Senat în decursul timpului.
Dacã în urmã cu circa 3 luni de zile, iniþiativa secretarului general ºi a domnului preºedinte Nicolae Vãcãroiu era taxatã drept o iniþiativã politicã de restructurare a Senatului, astãzi, aº spune, dupã discuþiile avute între liderii grupurilor parlamentare ºi la nivelul Biroului permanent, împreunã cu preºedinþii comisiilor permanente, practic, necesitatea promovãrii acestei hotãrâri a Senatului, care sã vizeze o reorganizare a Senatului, înþeleg cã este agreatã de toþi colegii care au luat cuvântul, excepþiile referindu-se numai la încadrarea pe perioadã determinatã a trei categorii de personal.
Vã rog sã observaþi cã din anul 1990 pânã în prezent a existat, existã ºi nimeni nu a contestat acest drept, o categorie de personal, foarte numeroasã de altfel, 420 de persoane, încadrate cu contract de muncã pe perioadã determinatã, ºi este vorba de salariaþii care existã în prezent, ai Senatului, la birourile senatoriale, salariaþi care s-au bucurat de aceleaºi drepturi, pe toatã perioada mandatului, ca ºi salariaþii permanenþi ai Senatului.
În timp noi cunoaºtem, ºi mã bucur cã mai existã ºi parlamentari vechi, cã în momentul în care în 1992 s-a creat o anumitã structurã de conducere a Senatului, în momentul în care în 1997 s-a creat o altã structurã de conducere a Senatului, acel personal pe care astãzi, cu vorbe frumoase, încercãm sã-l protejãm, la data respectivã nu-ºi gãsea locul de muncã în cadrul serviciilor Senatului, apreciindu-se fie cã a fost angajat în perioada în care domnul senator Gherman era preºedintele Senatului, fie cã preºedintele Senatului la data respectivã se numea Petre Roman, Mircea Ionescu-Quintus, sau, astãzi, domnul Nicolae Vãcãroiu.
De aceea, eu cred cã noi avem obligaþia, atât pentru noi cât ºi pentru personalul Senatului, sã facem reguli foarte stricte de joc ºi de funcþionare a serviciilor Senatului, tocmai pentru a veni în ideea protejãrii celor care funcþioneazã la grupurile parlamentare ºi la cabinetele membrilor Biroului permanent, pentru cã, altfel, ne vom gãsi în situaþia în care orice schimbare la nivelul Biroului permanent, orice schimbare determinatã de alegeri în momentul în care un partid nu va intra în Parlament ºi nu va reuºi sã-ºi formeze grup parlamentar, parte din personalul Senatului sã nu-ºi gãseascã locul în structurile Senatului.