Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 octombrie 2008
procedural · adoptat tacit
Norica Nicolai
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Domnule președinte,
Fără îndoială, amendamentul acesta are o serie de chestiuni care sunt discutabile.
Sunt două lucruri diferite: intrarea în vigoare a legii prin publicarea ei în Monitorul Oficial al României este asigurată. În ceea ce privește finanțarea, noi am crea, prin acest amendament, o formulă care este, oarecum, privilegiată, nu numai pentru Parlament, dar și pentru Consiliul Superior al Magistraturii și cred că am putea să renunțăm la acest amendament, să mergem pe formula inițială, pentru că bugetul de stat este cel care asigură publicarea acestor acte normative, sigur, într-un mecanism de finanțare, așa cum a fost prevăzut. Nu este o foarte mare diferență, dar, dacă am admite, ar însemna ca Parlamentul, principial, să fie scutit de la plata acestei taxe, ceea ce creează o anume discriminare. Atâta vreme cât bugetul de stat plătește pentru toate aceste documente, nu cred că trebuie să creăm un text discriminatoriu în proiectul de lege.
Vă propun și eu să menținem articolul 17 în forma inițială, mai ales că nu suntem nici Cameră decizională.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.