Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 martie 2018
Declarații politice · respins
Dragoș Gabriel Zisopol
Discurs
## **Domnul Dragoș Gabriel Zisopol:**
Vă mulțumesc, stimate domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor deputați, Stimați invitați,
Mă număr printre cosemnatarii acestei propuneri legislative. Propunerea noastră vizează realizarea unui mecanism transparent cu privire la detașări și preia ca model de stabilitate prezența obligatorie la catedra titulară a cel puțin unui ciclu de patru ani, dintr-un total de șapte.
În legislația actuală se prevede că: „Personalul didactic titular care din proprie inițiativă solicită să se specializeze sau să continue studiile are dreptul la concediu fără plată. Durata totală a acestuia nu poate să depășească 3 ani, într-un interval de 7 ani” – subliniez, într-un interval de 7 ani. „Aprobările în aceste situații sunt de competența unității școlare, prin consiliul de administrație, dacă se face dovada activității respective.”
Practic, inițiativa noastră preia acest model existent în lege și propune același sistem și pentru detașări.
Trebuie să specificăm clar că inițiativa se referă exclusiv la detașările care se realizează pe posturi didactice între școli și nu afectează detașarea în interesul învățământului la nivelul inspectoratelor școlare sau instituțiilor conexe, respectiv minister.
În acest context, membrii Grupului parlamentar al minorităților naționale vor vota în favoarea propunerii legislative.
Vă mulțumesc.
De unde acoperă această gaură un președinte de consiliu județean sau un primar?
Tăind de la investiții.
Opriți această nebunie! S-a luat o dată circa un miliard, prin revoluția fiscală. Le mai luați acum încă 300 de milioane de euro. Omorâți orice investiție, stimați colegi.
Gândiți-vă că dacă cineva a făcut ceva în țara aceasta, acest lucru a fost făcut de un primar. Bun sau rău. A făcut un drum, a făcut o rețea de apă, o rețea de canalizare. Omorâți orice investiție la nivel local.
Vă solicit, celor care știți ce înseamnă administrație și ați mâncat o pâine – bună, rea – în administrație, să votați împotrivă. Pentru că îi omorâm pe colegii noștri. Iar când mergem în județe o să ne arate din nou obrazul, că ei sunt din nou cei batjocoriți și călcați în picioare.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.