Dumitru Oprea

## **Domnul Dumitru Oprea:**

Domnule președinte, Dragi colegi,

Declarația de astăzi poartă titlul „Domnilor pesediști, rugați-vă să nu veniți la putere!”.

O vorbă mare spune că victoriile au mereu o mie de tați, iar înfrângerile sunt mereu orfane. Raportat la timpurile noastre, toți s-au lăudat cu meritele succesului economic. Când lucrurile mergeau bine, politicienii nu știau ce să mai facă să arate cât de mult li s-a datorat lor asta. Apoi a venit criza, iar cum marile încercări cern caracterele oamenilor, simțul răspunderii s-a risipit ca prin farmec. Șocul căderii nu a mai fost revendicat de prea mulți.

Vedem acum, în schimb, mulți ipocriți, care, nu-i așa?, au prevăzut criza, au avertizat poporul. Mai mult, au și soluții miraculoase, dar nu sunt ascultați de mase. O simplă cercetare a trecutului recent ar putea ușor dovedi că tocmai ei au risipit resurse cu două mâini, au cerut măsuri populiste complet iresponsabile, au promis soarele de pe cer pentru câteva voturi în plus. Nota de plată finală pentru această nebunie este, firește, enormă și necruțătoare, însă nu este un lucru care să-i rușineze. Nu mai sunt la putere, deci nu-i mai interesează, important este să convingă cu orice preț poporul că ei nu au nimic în comun cu răul de acum.

Putem auzi de ceva vreme vociferările scandalizaților din PSD. Deplâng țărișoara lor dragă, falitul lor stat social, defilează în uniforme revoluționare și cheamă populația să iasă în stradă, ca să dea jos Guvernul și, evident, să-i pună pe ei în loc. Odată ajunși la putere, nu ar mai concedia pe nimeni, ar mări pensiile, salariile, ar da de lucru la toată lumea și ar relansa spectaculos sectorul privat, dar l-ar face mai întâi zob cu un puhoi de impozite.

În România se vehiculează ideea unei moțiuni de cenzură, se pune în discuție performanța Guvernului, se critică miniștrii și diversele lor măsuri. Până aici totul este în ordine, este dreptul și chiar datoria opoziției să o facă. Din nefericire însă, este previzibil ce va fi dincolo de asta: același refuz încăpățânat al reformelor statului, nimeni nu-și va asuma deschis agenda ingrată a unei ingrate guvernări. Se vor agita, în schimb, doar promisiuni nerealiste, se va făgădui sfârșitul durerilor. Aceasta s-ar putea dovedi o tactică păguboasă, căci ne punem întrebarea: ce s-ar întâmpla dacă o nefericită conjunctură chiar i-ar aduce la putere? De unde ar scoate banii ca să-și acopere pomenile fără limită?

Așa că, dacă ar fi inteligenți, haiducii socialiști ar mai aștepta vreo doi ani ca să-și încerce norocul cu guvernarea. Reformele vor fi gata până atunci, poate că și criza, iar ei vor putea din nou să pretindă, tare, fără jenă, că renașterea societății li se datorează ca paternitate politică.

Vă mulțumesc.