Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 septembrie 2013
Dezbatere proiect de lege · respins
Dumitru Oprea
Discurs
## **Domnul Dumitru Oprea:**
Eu apreciez intervenția, pentru a doua oară, a colegului Dobra. Nu m-ar deranja dacă ar veni în fiecare ședință de plen cu cel puțin trei propuneri de creare a locurilor de muncă, de lansare a ideii de antreprenoriat, care este ceva specific unui partid liberal. Eu nu m-aș supăra deloc. Poate că i-ar deranja pe colegii care au gândire, de regulă, în zona centru-stânga, din care și problema pensiilor ar putea să fie o componentă.
Dar propunerea dumnealor este una foarte blândă. Să nu uităm că acest Guvern a ucis Legea pensiilor, din care două componente-cheie au fost scoase. Aceasta era doar prima, cu inflația. A doua, care a luat din buzunarul fiecărui pensionar, din cei 3.500.000, câte 200 până la 300 de lei lunar, este mult mai gravă.
Spuneți că nu aveți bani și că este normal, și că propunerile lor sunt de stânga. Acestea sunt propunerile lor. Dar, încă o dată, invit colegii de centru-dreapta să vină cu astfel de propuneri. M-aș bucura. Și să fie și trecute în plen.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.