Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 decembrie 2014
Dezbatere proiect de lege · respins
Dumitru Oprea
Discurs
## **Domnul Dumitru Oprea:**
Nu mă supăr niciodată pe doamne.
Întrebarea este adresată domnului Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru învățământ superior, cercetare științifică și dezvoltare tehnologică.
Obiectul și motivarea întrebării: „Finanțarea investițiilor din universitățile ieșene pe 2015”.
Domnule ministru,
Situația economică și interesele electorale ale Guvernului au făcut ca, în ultima perioadă, să se vehiculeze tot felul de informații despre situația finanțării învățământului superior și a cercetării. Faptul că proiectul de buget încă nu este public, că anul acesta subfinanțarea educației și a cercetării din bugetul de stat a fost mai mult decât evidentă, sesizabilă prin diminuarea, în termeni reali, a finanțării pe student, prin reducerea cheltuielilor pentru investiții în cercetare, generează îngrijorări la nivelul universităților. În această situație se află și universitățile ieșene, motiv pentru care vă rugăm să ne răspundeți la următoarele întrebări:
– ce proiecte de investiții ale universităților ieșene vor fi finanțate în 2015 de la bugetul de stat? Care este cuantumul fondurilor alocate pentru fiecare, pe tipuri de proiecte?
– ce buget va fi alocat pentru finanțarea proiectelor de cercetare aflate în curs de implementare, dar și pentru plata cererilor de rambursare depuse de universitățile ieșene în anii anteriori?
– care este suma pentru fiecare universitate din Iași ce va fi alocată pentru plata hotărârilor judecătorești având ca obiect drepturile salariale după ultima rectificare bugetară?
Solicităm răspuns în scris.
Senator PNL... nou, PDL vechi, Dumitru Oprea.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.