Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 noiembrie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Dumitru Oprea
Discurs
## **Domnul Dumitru Oprea:**
Nu, nu iau cuvântul, vreau să intervin pe procedură. De la ora 9.00 la ora 10.30 nu am reușit să depășim primul punct din ordinea de zi. Dumneavoastră cereți ca săptămâna viitoare să mai stăm o zi în plus. Eu cer să mai stăm două zile. Dintre aceste două zile, una să fie cu declarații politice de dimineață până seara, iar celelalte să fie pe tehnică legislativă, să reușim să ducem mai departe procesul legislativ, fiindcă, altfel, gestiunea timpului în Parlamentul României este zero.
Ați avut o convenție ce prevedea ca din partea fiecărui grup parlamentar să fie doar o intervenție și asistăm la un regal de declarații politice, când nu este cazul.
asemenea demersuri care nu au loc într-o logică simplă și într-un demers juridic corect.
Vreau să felicit Comisia pentru politică externă că și-a dat votul, în unanimitate, pe un raport de respingere a unei inițiative legislative. Însă domnul senator Oprea m-a îndemnat să caut – în finețea intervenției Domniei Sale – și alte legături, unele dintre ele pătimașe, cum ar fi: trimitem în afară cetățenii români, după ce le luăm dreptul de muncă din țară, le mai luăm și banii? După ce le-am luat votul din străinătate, le mai luăm și banii?
Și atunci, cei ce au intervenit astăzi în plenul Senatului au socotit că asemenea practici să nu se mai repete în România.
În ceea ce mă privește, este greu să înțeleg simțămintele celor care sunt în afara granițelor, de aceea mă alătur celor care au inițiat sau care au degajat ideea că statul român trebuie să fie alături de cei pe care îi are în afara granițelor și pe care îi descoperă numai atunci când votul lor devine util în balanța deciziei politice. Demersul acesta nu are cale de succes, dar dorința Senatului României de a rezolva problemele mari ale țării rămâne permanentă, iar intervențiile se justifică de fiecare dată. De aceea socot că intervenția colegilor noștri în Senatul României s-a justificat.
Vă mulțumesc pentru înțelegere, stimate coleg, domnule rector
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.