Dupã 12 ani, se discutã o astfel de moþiune, aducând în discuþie un domeniu extrem de important care în þãrile civilizate sau, mã rog, dezvoltate industrial incitã discuþii importante în forul legislativ Ñ la noi, poate, mai puþin Ñ, importanþa care se dã acestui domeniu fiind ceva mai redusã.
Nu comentez textul moþiunii, a fãcut-o domnul ministru ªerban Constantin Valeca, o vor face, poate, ºi alþi colegi parlamentari din Partidul Social Democrat. Eu vreau sã comentez câteva probleme importante, fãrã sã vã mai reþin cu atâtea cifre, probleme importante, care
confruntã domeniul cercetãrii în prezent ºi, din pãcate, care ne-au dus la o situaþie destul de criticã, în acest moment, a potenþialului tehnico-ºtiinþific al þãrii.
Problema finanþãrii. Trebuie sã rememorãm o serie de date, fiindcã, dacã actuala moþiune cautã sã atragã atenþia Guvernului privind unele probleme care sã fie rezolvate în continuare, e bine sã ne amintim ºi ce s-a întâmplat dupã evenimentele din decembrie 1989, pentru a nu repeta sau a nu avea mereu constrângeri sau alte evenimente, aºa cum are ”ColoanaÒ lui Brâncuºi, ºtiþi, periodic, sã repetãm anumite lucruri, care sã ne ducã la efecte negative.
Vreau sã vã amintesc cã în finanþarea cercetãrii anul 1990 a lichidat fondurile de tehnicã nouã, moºtenite de la centralele industriale, fapt care a fãcut ieºirea în stradã, la un miting, a cercetãtorilor, în octombrie 1990, care a forþat Guvernul Petre Roman sã dea celebra hotãrâre din decembrie 1990, care a înfiinþat Fondul special de 1% pentru cercetare, care completa, de fapt, bugetul sãrac, în acest domeniu. Taxa de 1% pe activitatea agenþilor economici era primul fond special creat în România, ca anexã la bugetul de stat.
Din pãcate, sigur cã acest lucru am sã-l comentez, nu a convenit unor foruri financiare internaþionale ºi, încã din 1992, ministrul de atunci al finanþelor, domnul Danielescu, ne-a trimis un semnal cã negociatorii din F.M.I. ºi Banca Mondialã nu privesc cu ochi buni crearea acestui fond, care a dat un impuls potenþialului tehnico-ºtiinþific al României, gândindu-se cã România, în viitor, trebuie sã fie importator de know-how-uri ºi tehnologii ºi nu sã-ºi dezvolte acest potenþial. Aºa cum, de fapt, în contradicþie cu aceste organisme, rezoluþiile Consiliului Europei arãtau, cã statele din Europa Centralã ºi de Est trebuie sã-ºi dezvolte potenþialul tehnico-ºtiinþific propriu, pentru a face faþã progresului tehnologic necesar pentru aderare.
Din pãcate, sigur, la noi s-a acþionat la comanda Fondului Monetar Internaþional ºi a Bãncii Mondiale, care au dictat desfiinþarea fondului special ºi acesta a funcþionat, practic, pânã la 1 ianuarie 1995. A fost un balon de oxigen, absolut necesar cecetãrii.
Nu vreau sã mai comentez acþiunile Bãncii Mondiale ºi ale Fondului Monetar Internaþional, ei ne-au acordat ºi un împrumut pentru dezvoltarea cercetãrii în învãþãmântul universitar. De ce tocmai în învãþãmântul universitar? Fiindcã, acolo, era mai puþin probabil sã rezulte un progres tehnologic ºi, poate, pentru pregãtirea acelor cercetãtori tineri care vor emigra ºi vor lucra în þãrile dezvoltate. Cum, de fapt, s-a ºi întâmplat.
Prin aprobarea Ordonanþei nr. 25/1995 a Guvernului, prin legea de aprobare a Parlamentului, se obþine un amendament care prevede finanþarea minimã de la buget a cercetãrii de 1%, amendament pe care Guvernul de atunci, Guvernul Vãcãroiu, îl contestã ºi Curtea Constituþionalã îl retrage.
Prin Legea de aprobare a Ordonanþei nr. 8 Ð acum, revin la ce s-a discutat Ð se obþine acel amendament care prevede finanþare bugetarã anualã, o cincime din cea acordatã învãþãmântului. Deci ar fi însemnat, dacã învãþãmântul, prin lege, este 4%, cercetãrii sã-i revinã
0,8% din PIB. Aceasta nu s-a respectat în nici un an de cãtre Guvernele de atunci, prin legea bugetului ºi prin fondurile alocate cercetãrii.
În sfârºit, în anul acesta, Parlamentul voteazã Legea nr. 374 de aprobare a Ordonanþei Guvernului nr. 32, în care scoate acest amendament ºi în care se trece, de fapt, o frazã preluatã din Strategia de dezvoltare economicã naþionalã a României, care spune ”sã se asigure anual un trend crescãtor Ð deci, o creºtere a bugetului cercetãrii Ð în aºa fel încât în 2004 sã se ajungã la nivelul þãrilor din Comunitatea EuropeanãÒ.
Care a fost rezultatul desfãºurãrii acestor prevederi legale, care au fost sau n-au fost respectate? Faptul cã finanþarea cercetãrii publice, în 1991, a fost 0,61% din PIB, în 1992 a fost 0,88% din PIB (aici intra ºi o micã parte din bugetul de stat, deci, practic, era numai fondul special), în 1993 a fost 0,55%, în 1994 Ñ 0,59%; în 1995 Ñ 0,57%; în 1996 Ñ 0,56% ºi s-a prãbuºit în 1999 la 0,11%; în 2000 revine la 0,18% din PIB (eu vorbesc de fondul total), în 2001 Ð 0,247% ºi, iatã cã, în 2002, în proiectul de buget, nu se respectã Legea nr. 374 ºi se alocã numai 0,21%, deci nu se acoperã nici mãcar indicele de inflaþie.
Ca organizare, sistemul nostru de cercetare-dezvoltare a cunoscut mai multe etape, s-au arãtat ºi aici. Greºeala a fost cã ne-am grãbit, în ianuarie 1990 Ð vorbesc de organele de atunci Ð sã se desfiinþeze CNST, un organism ministerial, prin faptul cã era confundat cu Elena Ceauºescu, ºi 6 luni de zile un potenþial imens a rãmas la nivelul unei simple direcþii din Ministerul Învãþãmântului.
În iunie 1990, Cabinetul Petre Roman creeazã un departament în Ministerul Învãþãmântului ºi ªtiinþei, condus de un secretar de stat membru al Guvernului.
În sfârºit, în noiembrie 1992, se creeazã pentru prima datã în România un Minister al Cercetãrii ºi Tehologiei, iar în 1998, aºa cum s-a mai arãtat, acesta este degradat la nivel de Agenþie naþionalã de ºtiinþã, tehnologie ºi inovare, ieºirea din Executiv având o influenþã negativã asupra întregului sistem din România.
În sfârºit, în decembrie 2000, prin Cabinetul Nãstase, se reînfiinþeazã departamentul în cadrul Ministerului Educaþiei ºi Cercetãrii, condus de un ministru delegat, membru al Guvernului.
Ca organizare instituþionalã, cercetarea în România se bazeazã pe cei trei piloni: Academia Ð cercetarea academicã, cu centrele ºi institutele bugetare; învãþãmântul superior Ð cu centre la nivelul catedrelor, fãrã personalitate juridicã, acestea, împreunã, formând cam 10-15% din potenþialul de cercetare al þãrii, iar restul, institute, în general, de dezvoltare tehnologicã, care, dupã 1990, mare parte din ele au fost forþate sã se transforme în societãþi comerciale (ceea ce alte þãri candidate nu au fãcut), o parte din ele, prin Ordonanþa nr. 25/1995 ºi legea de aprobare, au fost, pe domenii, create, pentru prima datã în România, institute naþionale de cercetaredezvoltare, iar unele dintre ele, în sfârºit, pe parcurs, au rãmas cu statutul vechi ºi urmeazã sã-ºi definitiveze poziþia un numãr redus de institute, care, nici acum, nu au un statut clar.
Sigur cã existã un sector privat, unitãþi nou-create, unitãþi privatizate cu probleme, aºa cum se aratã ºi în moþiune, dar pe cale a fi rezolvate.
În privinþa legislaþiei, atât în mai 1991, Guvernul Petre Roman, cât ºi în septembrie 1993, Guvernul Vãcãroiu au înaintat Parlamentului propuneri de legi ale cercetãrii care au stat pe masa Senatului aproape patru ani, pânã în 1996 spre 1997, fãrã nici un fel de rezultat. Iatã cã aici nu s-a gãsit un sprijin parlamentar pentru discutarea unor legi care erau absolut necesare. Menþionez cã România, din 1972, nu avea nici un fel de lege a cercetãrii.
Personalul a avut o evoluþie dezastruoasã. Dacã în ianuarie 1990, fãrã personalul care constituia colective de cercetare-dezvoltare la nivelul întreprinderilor, deci numai cel care lucra în institute de profil era la nivelul de 170 de mii de salariaþi, în 1991Ð1992, prin procesul haotic de restructurare se ajunge la cifra de 125 de mii. În 19931995, se pãstreazã un potenþial constant, iar în 1995, pe baza prevederilor programului de reformã, ºi voi reveni la acest lucru, se ajunge cãtre 105 mii, din care 25 de mii de cercetãtori. Conform acelui program de reformã, trebuia ca, în anul 2000, România sã se stabilizeze la 7580 de mii per total personal, rãmânând la 25 de mii de cercetãtori cu grad ºtiinþific. Real, s-a ajuns ca, în prezent, totalul sã fie de 30 de mii, din care aproximativ 10 mii mai au grade ºtiinþifice, cam tot atâþia cât au emigrat ºi lucreazã în strãinãtate, în prezent, cercetãtori formaþi în România.
În þara noastrã, reforma a început undeva prin 1992, în cadrul Programului de asistenþã tehnicã PHARE, printr-un raport al experþilor în iunie 1992, care constatau situaþia domeniului cercetare-dezvoltare din România ºi care propuneau modul de trecere la reforma acestui sistem.
Vreau sã vã informez cã acel raport consemna o serie de deficienþe în alcãtuirea institutelor de cercetaredezvoltare tehnologice: secþii de producþie prea mari cu programe de producþie, în loc sã fie numai secþii de modele ºi prototipuri; personalul avea o componenþã în disfuncþionalitate cu sarcinile pe care le avea Ð la un cercetãtor erau trei persoane personal auxiliar; în sfârºit, dotãri la nivelul anilor Õ60 ºi aºa mai departe. De asemenea, acel raport constata o situaþie precarã în cercetarea din învãþãmântul superior, aproape inexistentã, ºi o neglijare totalã a vechiului regim faþã de cercetarea academicã.
Reforma decurge, începând din 1992, pe 15 module ºi vreau sã vã informez cã, în 1996, la primele chestionare depuse de România în procesul de preaderare, rãspunsul Comunitãþii Europene este cã ”În domeniul cercetãrii-dezvoltãrii nu veþi avea problemeÒ ºi, din acest motiv, unul din primele dosare finalizate a fost Dosarul nr. 17 ”Cercetare-dezvoltareÒ care a fost semnat de România în iunie 2000. Am atras atenþia la discutarea bugetului cã acest dosar se poate redeschide dacã sindicatele ºi patronatul vor ridica problema cã România nu respectã ceea ce s-a stabilit ºi ce a semnat prin acel dosar, ºi mã refer la problema finanþãrii, în special.
Câteva cuvinte despre programele de cercetare. Ele au fost începute încã din 1992, când s-a creat Colegiul Consultativ pentru Cercetare Aplicativã ºi Dezvoltare, pe atunci organism al Guvernului. S-au realizat primele programe fãrã sã existe o strategie economicã clarã în 1992-1993, apoi, prin crearea Ministerului Cercetãrii, s-au creat programe anuale aprobate prin hotãrâri de guvern ºi, în sfârºit, s-a ajuns la celebrul program 1996-2000 ”Orizont 2000Ò, care cred cã va funcþiona ºi în 2002. Este adevãrat cã, din 1999, 2000-2001, s-a lansat trecerea la noul sistem de finanþare pe bazã de programe Ð patru ºi încã zece programe, lansate pe diverse probleme. Nu este cazul sã vã reþin atenþia.
Ce pot sã spun în continuare? Cã existã o diferenþã între promisiunile electorale ale partidului de guvernãmânt de acum un an, în care s-a spus cã, prin cabinetul care se va crea, va fi un minister al cercetãrii separat, aºa cum se cere de fapt ºi în moþiune, ºi s-a spus cã finanþarea cercetãrii va fi asiguratã de 1% din primul an, ceea ce nu s-a fãcut ºi, sigur cã da, aici trebuie sã recunosc cã moþiunea ridicã aceastã problemã, ºi am ridicat-o ºi eu ºi o vor ridica toþi cei care vor lua cuvântul Ð problema finanþãrii.
Dar, în afarã de cele arãtate de moþiune, mai ridic urmãtoarele probleme. Eu aº considera Agenþia Naþionalã de Transfer Tehnologic, dacã vrem sã o creãm, sã fie totuºi ca o direcþie generalã în cadrul noului minister care se preconizeazã. Sistemul de salarizare sã se coreleze de fapt cu problema statutului cercetãtorului. Legea ºi statutul sunt legate. Deci, dacã se rezolvã problema legii statutului, se rezolvã ºi aceastã problemã a ierarhiei ºi salarizãrii personalului din cercetare ºi a unor salarii corespunzãtoare. Prioritãþile domeniului de cercetare-dezvoltare sã fie stabilite de comun acord cu toate ministerele economice, deci în acord cu întreaga strategie de dezvoltare economicã. Sã se revinã la centrele zonale, pentru a exista ºi programe de dezvoltare regionale ºi, de asemenea, o problemã importantã: ca proiectele din cadrul programelor naþionale sã fie indexate anual, aºa cum se face indexarea la toate investiþiile publice multianuale.
În final, Partidul România Mare va vota pentru aceastã moþiune ºi recomandã tuturor colegilor care au responsabilitate pentru acest domeniu sã voteze pentru aceastã moþiune. Eu cred cã aceasta va ajuta Guvernul ºi nu este un vot de blam la adresa activitãþii Guvernului.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.