Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 martie 2016
procedural · adoptat
Dumitru Pelican
Discurs
## **Domnul Dumitru Pelican:**
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Pentru că suntem în plen, pentru că suntem în Senat, Camera superioară a Parlamentului, propun să reașezăm un adevăr în drepturi.
Mi-am anunțat încă de joi, la cei doi consilieri ai domnului Tăriceanu, demisia din ALDE și le-am transmis textual: cu prea multă dragoste de sine, cu acest narcisism exagerat, nu poți construi nimic. Așadar am făcut acest lucru după emisiunea de joi.
Astăzi constat cu câtă lașitate s-au întrunit să-mi spună că m-au demis. Îmi anunțasem demisia din ALDE de joi și urma s-o fac în plen, pentru că este forul suprem – da? –, să-mi dau demisia din ALDE și din calitatea de lider de grup, o funcție dorită de domnul Tăriceanu și de alți colegi de-ai Domniei Sale.
Așadar, domnule Tăriceanu, știu că o să vi se spună, aveți liber scaunul de lider de grup. Mă voi retrage imediat și voi face și o conferință mică de presă, să spunem și alte adevăruri. Măcar în Parlament trebuie spus adevărul, iar oamenii să știe ce se întâmplă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.