Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 decembrie 2004
other
Eckstein-Kovács Péter
Discurs
## **Domnul Eckstein-Kovács Péter:**
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Domnule pre∫edinte, Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Desigur, rezultatele alegerilor Ónc„ nu sunt finale, nu este Ónc„ sigur cine va fi pre∫edintele Rom‚niei pentru urm„torii 5 ani, totu∫i, c‚teva concluzii pot s„ fie deja trase, ∫i concluzia principal„ este c„ cet„˛enii rom‚ni sunt interesa˛i de soarta ˛„rii, c„ s-au prezentat Óntr-un num„r foarte bun, Óntr-un procent foarte bun la urne ∫i, de∫i Óncrederea lor Ón clasa politic„ ∫i Ón Parlament este una relativ sc„zut„, totu∫i au aceast„ dorin˛„ de a se implica, indiferent ce partid au votat, de a spera Óntr-un viitor mai bun.
Cred c„ trebuie s„ mul˛umim tuturor celor care ∫i-au exprimat votul, tuturor celor care au contribuit la buna desf„∫urare a alegerilor, pentru c„ a fost o munc„ grea, cum este de obicei la alegeri.
Cred c„ trebuie s„ ne aplec„m asupra prevederilor legale care au permis ca, totu∫i, s„ fie disfunc˛ionalit„˛i Ón efectuarea votului pe 28 noiembrie anul acesta ∫i s„ perfec˛ion„m — m„ rog, cei care vor fi prezen˛i Ón urm„toarea legislatur„ — cadrul legal.
Pe de alt„ parte, aceste alegeri au ar„tat c„ popula˛ia de etnie maghiar„ din Rom‚nia are Óncredere Ón U.D.M.R. Œn ciuda tuturor vocilor care au spus c„ popularitatea noastr„ a descrescut, c„ nu mai avem Óncrederea maghiarilor din Rom‚nia, acest vot a ar„tat c„ popula˛ia maghiar„ sprijin„ U.D.M.R.-ul, sprijin„ ca U.D.M.R.-ul s„ fie prezent Ón Parlamentul Rom‚niei, s„ Ó∫i spun„ p„rerea Ón problemele politice care sunt la ordinea zilei, U.D.M.R.-ul s„ contribuie la aderarea noastr„ la Uniunea European„ ∫i s„ fie un participant activ Ón via˛a politic„ rom‚neasc„.
Deci, mul˛umiri, dac„ vre˛i, speciale pentru cei care au votat cu noi, indiferent de etnie ∫i care ne-au sprijinit ∫i vor face posibil ca ∫i Ón urm„torii 5 ani s„ fim aici, al„turi de dumneavoastr„.
Mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.