Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 martie 2003
procedural
Emil Boc
Discurs
## **Domnul Emil Boc:**
Domnule prim-ministru, Domnilor preºedinþi, Domnilor miniºtri, Doamnelor ºi domnilor,
Partidul Democrat solicitã eliminarea punctului 1 de pe ordinea de zi, întrucât angajarea rãspunderii Guvernului are, aºa cum s-a menþionat aici, accente neconstituþionale.
În susþinerea argumentaþiei noastre, evident, ne vom referi acum doar la chestiuni de naturã proceduralã. Chestiunile de fond le vom aborda eventual într-o altã dezbatere.
”Numai depunerea acestui proiect de lege reprezintã un eºec al democraþiei.Ò, spunea prim-vicepreºedintele P.D.S.R., vicepreºedintele Camerei Deputaþilor, domnul profesor universitar doctor Adrian Nãstase, cu ocazia angajãrii rãspunderii Guvernului în 12 mai 1999, cu privire la un proiect de lege privind unele mãsuri pentru accelerarea reformei în economie.
Spunea Domnia sa cu aceeaºi ocazie: ”Continuaþi sã trataþi Parlamentul ca pe o anexã a Executivului.Ò De asemenea, Domnia sa spunea: ”Se argumenteazã prin deficitul de reformã pentru a se ajunge la un deficit de democraþie.Ò De asemenea, spunea Domnia sa: ”Vã rog sã observaþi din nou cã, de data aceasta, Guvernul vine nu cu ordonanþe de urgenþã, pentru cã cei care-l monitorizeazã din exterior le-au spus clar cã nu mai este acceptabilã aceastã practicã, jocurile acestea, promisiunile care se fac prin ordonanþe ºi care apoi sunt schimbate în Parlament. De aceea, pe niºte chestiuni care sunt tehnice, pânã la urmã, ºi care în nici o legislaþie din lume nu ar fi trebuit sã formeze obiect pentru angajarea rãspunderii, Guvernul vine, pentru cã are nevoie de anumite legi în urmãtoarele douã-trei sãptãmâni.Ò
Iatã, doamnelor ºi domnilor, o faþetã a lucrurilor. Partidul de guvernãmânt, atunci când era în opoziþie, era ferm împotriva unei asemenea practici pe care, ºi la vremea aceea, o considera neconstituþionalã. Ce s-a schimbat între timp? S-a schimbat Constituþia cumva ºi nu ºtim noi? Nu am auzit sã se fi schimbat Constituþia între timp.
Ne-am reamintit însã faptul cã în 1999 Guvernul îºi angaja rãspunderea asupra a 5 legi. De data aceasta, Guvernul Adrian Nãstase îºi angajeazã rãspunderea asupra a 17 legi. Aceasta este schimbarea radicalã.
De asemenea, se poate observa cã acum, în 2002, Parlamentul a devenit pentru Guvern un ghiºeu pentru înregistrat ordonanþe de urgenþã ºi proiecte de legi prin care se angajeazã rãspunderea Guvernului. Când spun cã este un ghiºeu pentru înregistrat ordonanþe de urgenþã mã refer la cele 416 ordonanþe de urgenþã adoptate în 2001 ºi 2002, în comparaþie cu cele 164 adoptate în 1997 ºi 1998.
De data aceasta Guvernul Adrian Nãstase nu a mai recurs la ordonanþe de urgenþã, pentru cã dacã ar fi recurs la ordonanþe de urgenþã trebuia sã adopte 17 ordonanþe de urgenþã, ºi a realizat un lucru frumos: le-a comasat pe toate într-un proiect de lege ce vi-l prezintã în faþa Parlamentului într-un mod care sfideazã textul art. 113 din Constituþia României.