Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 decembrie 2007
deadline extension · respins
Erdei-Dolóczki István
Discurs
## **Domnul Erdei-Dolóczki István:**
Vă mulțumesc, domnule președinte. Domnilor președinți,
Domnule prim-ministru,
Doamnelor și domnilor,
În primul rând, aș dori să felicit Guvernul, precum și pe toți colaboratorii Guvernului, ai ministerelor pentru materialul întocmit care precede Proiectul bugetului de stat pe 2008.
Consider că acest material a fost de mare folos celor care au dorit să analizeze mai aprofundat situația macroeconomică a țării.
Dacă despre cadrul macroeconomic al României a vorbit colegul meu, senatorul Pete István, dați-mi voi să fac câteva remarci cu privire la unele probleme punctuale ale bugetului pe anul 2008.
Importanța protecției mediului și a gospodăririi apelor este recunoscută de însăși politica generală a Guvernului României. Consider că această politică publică structurală ar fi meritat o atenție mult mai mare.
Conservarea naturii și a diversității biologice, calitatea aerului, schimbările climatice și managementul apelor sunt probleme mult mai importante decât să se aloce o sumă numai de 1.959 milioane lei. Suma pare impresionantă, dar, dacă ne uităm prin prisma dinamicii procentajului din PIB, aceasta nu este deloc progresivă, atâta timp cât suma alocată în 2007 a fost de 0,4% din PIB, în 2008 va fi de 0,4% din PIB, probabil creșterea în valoare absolută acoperind numai inflația.
Sunt convins însă că Executivul României, în cursul execuției bugetare pe anul 2008, va fi în măsură să asigure sursele financiare pentru îndeplinirea obiectivelor privind protecția mediului, cu atât mai mult cu cât păstrarea și ocrotirea mediului este o datorie a noastră față de noi înșine și față de generațiile care ne urmează.
Încă un aspect ce merită menționat, cu totul diferit de protecția mediului, este în legătură cu sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2008, cuprinse în anexa nr. 7 la proiectul de lege.
Sumele, știm cu toții, sunt mici. Nu există primar care să refuze sume de bani cu care poate să-și realizeze promisiunile electorale față de alegători, dar nu la acest aspect aș dori să mă refer.
Conform dispozițiilor Legii finanțelor publice locale nr. 273 din 2006, aceste sume sunt repartizate pe consilii locale de către direcțiile județene ale finanțelor publice locale, pe baza unei formule în mai multe etape. Gândirea a fost bună. Această repartizare ar fi trebuit să asigure eliminarea subiectivismului în procedura de finanțare a consiliilor locale, însă anul 2007 a demonstrat că formularul are mai multe lacune, și anume: dacă ponderea criteriului „suprafața unității administrative” este mare, sunt dezavantajate localitățile compacte, adică localități de șes, față de localitățile din zonele montane sau de munte; dacă criteriul „venituri proprii”
are pondere mare și intră în formulă cu proporționalitate inversă, localitățile mai dezvoltate nu manifestă niciun interes de a exemplifica noi surse de venituri și de a le lărgi pe cele existente.