Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 februarie 2008
procedural · respins
Eugen Mihăescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Eugen Mihăescu:**
Mulțumesc, domnule președinte. Dragi colegi,
Nu vreau să fac o declarație politică în sensul declarațiilor politice, și nici nu vreau... Deși ora este foarte gravă pentru noi, pentru toată regiunea, vreau să aduc o mărturie, o mărturie a unui om, a unui artist care, văzând ce se întâmplă la Belgrad, în pline bombardamente, a plecat, aproape pe jos, a traversat frontiera româno-iugoslavă pe jos și, făcând autostopul, a ajuns la Belgrad.
Trebuie să vă spun că m-am dus acolo deoarece colegi de-ai mei — un mare regizor, un mare revoluționar, un mare poet — căutau un microbuz să ajungă la Belgrad. Probabil că nu l-au găsit decât după război. Am stat 14 zile sub bombe, nu în adăpost, ci pe acoperișul hotelului, văzând ceva îngrozitor: _tomahawk_ -urile trecând pe deasupra mea, la 20 de metri, și intrând în Ministerul Afacerilor Externe sârb. Am stat pe poduri pe care se ardeau cauciucuri ce învăluiau totul în fum în așa fel încât rachetele să nu recunoască podul și să treacă mai departe. Unele dintre ele au ajuns până în Bulgaria căutându-și ținta și negăsind-o. Mie mi se pare că am plecat acolo român și m-am întors înapoi sârb sau, dacă vreți, am descoperit a doua patrie.
Conflictul care este acolo și pe care noi cu toții îl...
Nu suntem de acord cu ce s-a întâmplat. Schimbarea frontierelor astăzi în Europa este o aberație. Actul samavolnic pe care toți bărbații politici ai Europei îl trec foarte ușor, ca pe o scrisoare la poștă, și îl trimit recomandat națiunilor lor este oribil.
După părerea mea, trebuie să dovedim astăzi, ca bărbați politici, senatori ai României, mulți dintre noi la vârsta senectuții...
În timpul acesta, președintele Băsescu se întâlnește, am auzit, cu fruntași ai partidelor politice. Cred că și Parlamentul, și mai ales Senatul, prin oamenii pe care îi are trebuie să protesteze energic și să ia apărarea sârbilor, care sunt de aceeași confesiune ortodoxă ca și noi. Suntem legați de ei, ca și bulgarii, așa cum suntem legați de ruși, nu prin comunism, ci prin confesiunea ortodoxă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.