Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 aprilie 2008
Declarații politice · adoptat tacit
Eugen Mihăescu
Declarații politice prezentate de domnii senatori:
Discurs
## **Domnul Eugen Mihăescu:**
## Stimați colegi,
## Domnule președinte,
Cu toții vrem ca activitatea Senatului României să se desfășoare transparent, cu toții dorim ca alegătorii noștri să fie la curent cu legile dezbătute în Parlament. Din nenorocire, aceștia nu se pot informa direct decât în foarte mică măsură, și de cele mai multe ori de aceasta se ocupă organisme pe care, uneori, e greu să le numești organizații nonguvernamentale. Activitatea unora dintre ele este departe de ceea ce pretind a fi și, dacă analizezi puțin sursele lor de finanțare, nu poți să nu tragi concluzia că este lipsit de obiectivitate orice ar trebui să o caracterizeze. Una dintre cele mai active organizații de acest gen este Institutul de Politici Publice. Înființată în 2001, organizația are sediul central la București și o reprezentanță la Budapesta. Potrivit propriilor declarații, IPP este o organizație nonguvernamentală, independentă, nonprofit, cu misiunea de a contribui la creșterea calității proceselor de elaborare a politicilor publice din România și are drept scop consolidarea sistemului democratic din țara noastră.
Institutul de Politici Publice recunoaște că este susținut financiar de Fundația pentru o Societate Deschisă Soros, de German Marshall Fund of the United States, USAID – United States Agency for International Development –, DAI – Development Alternatives Incorporated –, prin Programul GRASP – Reformă Guvernamentală și Parteneriat Durabil –, Open Society Institute, tot Soros, din Budapesta, Programul „Matra” al Ambasadei Regale a Olandei la București, Ambasada Statelor Unite la București și Ambasada Canadei la București.
Cu siguranță, acestea nu sunt singurele surse de finanțare, dar pe celelalte nu și le asumă public. Însuși ambasadorul Marii Britanii la București, Robin Barnett, declara la sfârșitul lunii iulie 2007: „Sunt încântat că mă aflu aici cu ocazia încheierii proiectului implementat de Institutul de Politici Publice și finanțat de Guvernul britanic.”
Tot în 2007, pentru realizarea proiectului „Politica de echilibrare a bugetelor locale din România” IPP a primit sponsorizări de la Open Society Institute, Soros, Centrul scoțian de securitate internațională al Universității din Aberdeen, de la Centrul de cercetări strategice pe lângă Academia Militară Regală din Sundhurst, precum și de la Fundația TransForma din Olanda.
Este ușor de intuit și de demonstrat că această organizație a apărut din necesitatea instituțiilor menționate de a-și asigura o platformă legală pentru a acționa în spațiul românesc potrivit intereselor țărilor de origine sau ale unor entități suprastatale. Este suficient să facem legătura între scopurile declarate de institut: reforma administrației publice, a finanțelor publice locale, a clasei politice și a justiției, precum și formularea de politici alternative în domeniul relațiilor internaționale, în special pe teme în care opinia cetățenilor nu este suficient de valorificată, și finanțatorii acestor obiective, și totul e clar.