Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 martie 2016
procedural · adoptat
Eugen Orlando Teodorovici
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Eugen Orlando Teodorovici:**
Domnule președinte, pot să vorbesc?!
Acum înțeleg, pentru că m-am întrebat de foarte multe ori de ce, în 2014 și 2013, dumneavoastră, senatorii PNL, ați semnat o moțiune simplă – de fapt, două moțiuni simple, la acea vreme –, și acum înțeleg, de fapt, motivul pentru care ați vrut să fiu atunci în Parlament, și cred că motivul a fost acela de a afla cheia succesului, modul în care, în doi ani de zile, am adus în țară, ca ministru al fondurilor europene, peste 7 miliarde și ceva de euro.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.