Eugen Tomac

## **Domnul Eugen Tomac:**

Domnule Președinte al României, Domnule președinte al Senatului, Domnule președinte al Camerei Deputaților, Stimată doamnă prim-ministru,

Domnule președinte Constantinescu, Domnule președinte Traian Băsescu, Preafericirea Voastră, Înalt Preasfinția Voastră, Domnule președinte al Academiei Române, Distinși membri ai Familiei Regale, Doamnelor și domnilor miniștri, Stimați reprezentanți ai Corpului diplomatic, Doamnelor și domnilor colegi deputați,

Aș începe prin a-i spune colegului de la UDMR că, din punctul meu de vedere, consider că țara mea este pe deplin integrată, și-a respectat toate angajamentele asumate

la Alba Iulia, iar probă, stimați colegi, este faptul că în urmă cu câțiva ani de zile și românii din Oltenia, și românii din Moldova, și românii din Bucovina au votat cu inima deschisă, sigur, în număr de 6,3 milioane de români, un președinte de origine germană. Deci suntem o națiune pe deplin integrată și acesta este un lucru extraordinar.

Mai sunt ceasuri numărate, stimați colegi, până când 100 de ani de la Marea Unire vor fi trecut, iar noi, români din toate colțurile lumii, vom retrăi emoția acelui moment.

Dacă astăzi înțelegem să celebrăm cu fast Centenarul Marii Uniri este pentru că gloria împlinirii idealului dintotdeauna al românilor o impune.

Dacă astăzi înțelegem să aducem un omagiu făuritorilor Unirii este pentru că doar ei au avut puterea de a-i aduce acasă pe toți românii. Într-un efort nemărginit, cu sacrificii titanice, în condițiile vitrege ale acelor vremuri, fără a se plânge, fără a căuta pretexte, au răzbit. A fost nevoie de curaj, de viziune, de unitate. Oare astăzi noi le mai avem?

Drumul către Marea Unire a fost lung și plin de obstacole. Prima oprire, Basarabia, cel dintâi dintre ținuturi care revenea acasă. Dacă astăzi semnăm în toată țara declarații de unire este pentru că acum 100 de ani, la 27 martie, Basarabia ne-a arătat cuvintele potrivite.

Actul Unirii, votat de Sfatul Țării, este și astăzi model și lecție de demnitate. Oare astăzi o mai avem?

A urmat Bucovina. Exact acum 100 de ani, pe 28 noiembrie, Congresul General al Bucovinei, condus de Iancu Flondor, a votat, în unanimitate – subliniez, în unanimitate, inclusiv minoritățile naționale –, unirea fostului Ducat al Bucovinei cu Regatul României. Sala Palatului Mitropolitan de la Cernăuți păstrează și astăzi bucuria momentului când congresul a votat unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare, cu Regatul României. Devenise limpede că procesul de unificare a României este ireversibil. După Cernăuți, toate privirile s-au îndreptat către Alba Iulia, Transilvania fiind ultima oprire în drumul istoric al reîntregirii.

După lungi și deloc ușoare tratative, Adunarea Națională a Tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România.