Ședință comună a Camerelor

Vă mulțumesc.

Îl invit la tribună pe domnul Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului României.

## **Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:**

Domnule Președinte al României, Domnule președinte al Camerei Deputaților, Doamnă prim-ministru al României,

Domnilor foști președinți ai României, Majestatea Voastră Custodele Coroanei, Domnule președinte al Curții Constituționale, Domnule președinte al Curții de Conturi, Domnule președinte al Academiei Române, Domnule avocat al poporului,

Domnule președinte al Asociației Naționale a Veteranilor de Război,

Preafericirea Voastră,

Înalt Preasfinția Voastră,

Stimați reprezentanți ai Corpului diplomatic, Doamnelor și domnilor senatori și deputați, Stimați invitați,

Ziua de 1 decembrie este unanim și pe bună dreptate privită ca un eveniment, cel mai important dintr-o serie lungă de episoade ce au dus la constituirea statului național al românilor, prin unificarea tuturor provinciilor istorice în care aceștia erau covârșitor majoritari.

Neîndoielnic, prima decizie a Adunării de la Alba Iulia a fost aceea de unire a românilor din Ardeal, Banat, Maramureș cu Regatul României. Este deci just ca la 1 decembrie să celebrăm decizia românilor de acum un veac de a trăi împreună ca o națiune indivizibilă. Este tot atât de drept să-i comemorăm, în fiecare zi de 1 decembrie, pe ostașii români care, prin jertfa de sânge, au adus mai întâi pe lume România ca stat suveran și independent și au făcut apoi posibilă înfăptuirea României Mari.

Evenimentele de la Alba Iulia de acum un secol nu au fost însă doar expresia politică și încununarea instituțională a unei revoluții naționale. Ele au pus în mișcare și o a doua revoluție, o revoluție democratică.

Unirea cu România a fost prima, dar nu singura măsură decretată de Rezoluțiunea de la Alba Iulia. Unirea nu a fost atunci afirmată ca o împlinire metafizică a unui ideal secular, ci ca un act de luciditate politică, deopotrivă democratic în gândire și radical în acțiune. Unirea a fost proclamată deopotrivă ca o reparație istorică și ca un proiect de societate.

În textul rezoluțiunii unirea a fost mai întâi asociată cu: „înfăptuirea desăvârșită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieții publice”. Printre trăsăturile acestui regim, delegații de la Alba Iulia au enumerat libertatea neîngrădită și necondiționată de exprimare și de gândire. Au adăugat imediat „votul obștesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporțional pentru ambele sexe”. Națiunea pe care și-o imaginau participanții la Adunarea de la Alba Iulia avea, așadar, nu numai o dimensiune etnică, dar și o indiscutabilă componentă civică.

Ne-am deprins să sărbătorim ziua națională într-un registru aproape exclusiv patriotic. După 100 de ani a sosit timpul să recitim întregul program de la 1 decembrie 1918 și să recunoaștem că multe din prevederile acestui program democratic au rămas o vreme – unele dintre ele chiar până în zilele noastre – în stadiul de proiect.

La un an de la rezoluțiune, de pildă, autoritățile de la București nu s-au arătat dispuse să dea drept de vot femeilor, care au fost nevoite să aștepte aproape trei decenii pentru a deveni cetățeni cu drepturi depline.

Dacă este să luăm în serios ceea ce s-a petrecut la Alba Iulia în 1918, ar trebui să aniversăm nu doar un eveniment de ținută patriotică, ci deopotrivă un act autentic de democrație, un manifest al democrației – textul rezoluțiunii, ce ar putea avea pentru noi aceeași însemnătate civică pe care declarația de independență o are pentru americani ori declarația drepturilor omului și ale cetățeanului pentru francezi. Așa cum s-au petrecut faptele, 1 decembrie 1918 nu a fost un eveniment militar și guvernamental, ci unul eminamente civic.

Aceia dintre noi care au trăit zilele din decembrie 1989 pot înțelege ce se întâmplă atunci când societatea se ridică împotriva unui stat a cărui putere nu o mai recunoaște ca fiind legitimă. La sfârșitul Marelui Război, armata maghiară era demobilizată, iar cea română abia se pregătea să treacă Carpații. Jandarmeria, poliția și toate autoritățile centrale și locale se aflau în stare de disoluție ori de derută. Dinspre est sufla viforul bolșevizării și al anarhiei.

Cu toate acestea, în Ardeal, în Banat și în părțile locuite de români din Ungaria domnea ordinea, pentru că elitele locale românești, asociate în două partide, Partidul Național Român și Secția Română a Partidului Social Democrat din Ungaria, au știut să se autoguverneze și să-și organizeze comunitățile pentru administrarea treburilor curente, dar, mai ales, pentru cel mai vast proces electoral din istoria democrațiilor moderne ce nu a fost pus în operă de un guvern. Convocate de fruntașii și militanții celor două partide, au avut loc în fiecare comună și în fiecare oraș întruniri cetățenești în care au fost desemnați reprezentanții pentru Adunarea de la Alba Iulia. Înarmați cu credențiale, cu asentimentul unor alegători pe care nu-i convocase la urne vreo autoritate publică, acești reprezentanți au adoptat textul rezoluțiunii.

A sosit, așadar, poate, timpul să convenim că 1 decembrie nu este numai ziua în care națiunea s-a desăvârșit,

prin unirea tuturor românilor în cuprinsul aceluiași stat. 1 decembrie este și ziua în care ar trebui să celebrăm democrația reprezentativă și pluralismul, în care s-ar cuveni să recunoaștem rolul central al partidelor politice democratice în istoria noastră contemporană, rol la fel de mare ca acela al Armatei ori al guvernelor.

Pe această cale, s-ar putea să înțelegem mai bine că patriotismul nu este doar un sentiment sezonier și festiv, ci, în egală măsură, o alegere rațională. Montesquieu a scris cândva că adevăratul patriotism înseamnă să iubești legile țării tale. Desigur, dacă aceste legi îți merită afecțiunea. Unde este libertatea, acolo este țara mea, a întărit și Benjamin Franklin.

Ține, așadar, de noi, membrii Parlamentului, dacă vom fi dispuși să ne lăsăm inspirați de principiile și valorile din care s-a hrănit Rezoluțiunea de la Alba Iulia, să le dăm motive românilor să fie patrioți adevărați și să facem din România o patrie a libertății pentru toți cetățenii ei. Noi suntem cei care avem datoria de a consolida regimul democratic a cărui viziune a însuflețit Adunarea de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918.

Vă mulțumesc.

Și acum are loc alocuțiunea domnului președinte al Camerei Deputaților, domnul Liviu Dragnea.

Aveți cuvântul.

## **Domnul Nicolae Liviu Dragnea:**

Domnule Președinte al României, Domnule președinte al Senatului, Doamnă prim-ministru, Domnule președinte Emil Constantinescu, Domnule președinte Traian Băsescu, Preafericirea Voastră, Înalt Preasfinția Voastră, Stimați reprezentanți ai cultelor religioase, Distinși membri ai Familiei Regale, Domnule președinte al Curții Constituționale, Domnule președinte al Curții de Conturi, Domnule președinte al Consiliului Legislativ, Doamnelor și domnilor deputați și senatori, Doamnelor și domnilor miniștri, Stimați reprezentanți ai Corpului diplomatic, Stimați invitați,

Trăim în aceste zile, așa cum o simțim cu toții, un moment unic în istoria țării noastre. România împlinește 100 de ani. Este un veac de unitate, un veac de împlinire a celui mai măreț vis al națiunii noastre. Este cea mai mare sărbătoare a României.

Peste trei zile vom sărbători Marea Unire, dar azi trebuie să marcăm faptul că pe 28 noiembrie, cu 100 de ani în urmă, în Sala de Marmură a Palatului Metropolitan din Cernăuți, Congresul General al Bucovinei a votat, în unanimitate, unirea cu țara-mamă, România. Astăzi deci se împlinește un secol de la unirea Bucovinei cu România. Îi salut pe parlamentarii de Suceava și transmit o urare caldă de „la mulți ani” tuturor românilor bucovineni de pe ambele părți ale graniței dintre România și Ucraina.

La mulți ani, Bucovina!

De asemenea, aceeași urare de la mulți ani o transmit și românilor din Basarabia, de peste Prut. Astăzi ne desparte o graniță imaginară, o graniță desenată pe o hartă, însă nimeni niciodată nu a reușit și nu va putea vreodată să traseze granițe în sufletul unui popor, în spiritualitatea noastră națională. Nu am fost despărțiți niciodată și vom continua să fim uniți atâta timp cât prin inimile noastre va continua să curgă sânge românesc.

La mulți ani deci pentru românii noștri din Basarabia și din nordul Bucovinei!

Am fost întrebat în aceste zile care este cea mai importantă realizare a României în cei 100 de ani de la Marea Unire. Este greu de ales, pentru că sunt fapte mari, multe fapte mari, atât în perioada interbelică sau în Al Doilea Război Mondial, cât și în perioada regimului comunist, când au fost mulți oameni curajoși care au luptat pentru libertatea acestui popor.

Cred însă că, la scara istoriei la care ne raportăm, cea mai importantă realizare în acest veac al Unirii este integrarea euroatlantică a României. Am construit un cadru de securitate extrem de solid pentru România, un cadru NATO, iar acum ne putem concentra acțiunile noastre pentru a aduce mai multă prosperitate și dezvoltare pentru acest popor.

Cred, de asemenea, că este datoria noastră de a continua acest proces, este datoria noastră de a consolida poziția țării noastre în Uniunea Europeană și în NATO. Avem obiective clare în această privință: adoptarea monedei euro în România, admiterea țării noastre în spațiul Schengen sau crearea unor relații de cooperare europeană care să facă din România o țară mândră și respectată în Uniunea Europeană. De asemenea, trebuie să asigurăm un rol activ pentru România în cadrul NATO, astfel încât să ne consolidăm relații puternice și stabile de securitate, atât de necesare în contextul norilor negri care s-au strâns din nou la răsărit.

Toate aceste obiective reprezintă mize majore pentru România. Acestea sunt teme cu adevărat importante pentru țara noastră și pentru acest popor, iar noi, ca oameni politici, avem datoria să ne comportăm ca adevărați români.

Suntem oameni politici, e adevărat, ne aflăm într-o competiție internă permanent. E firesc, pentru că așa funcționează democrația. Ne criticăm, ne atacăm, iar, din păcate, uneori mergem prea departe.

Cred însă că în ceea ce privește România, în ceea ce privește atingerea obiectivelor majore ale națiunii, trebuie să fim în primul rând români, să fim oameni politici, ca oameni de partid, dar să fim patrioți în ceea ce privește România. Să fim patrioți în primul rând când ne raportăm la interesele majore ale țării noastre. Să fim români adevărați, uniți în promovarea națiunii noastre. Să fim români, înainte de orice, atunci când votăm în Europa.

Să ne stabilim împreună obiectivele pe care să le urmărim și pe care să le susținem cu toții pe o singură voce, într-o singură limbă, limba românească. Să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat recent, când în Parlamentul Europei au fost români votând împotriva României. Nu putem justifica în niciun fel așa ceva. Este expresia cea mai puternică a dezbinării noastre. Trebuie să încetăm acest război între români și români, pe care îl ducem de prea multă vreme în afara țării și în interiorul țării.

Vă asigur, dragi colegi, că nu asta vor cei care ne-au votat pe toți. Ca și dumneavoastră, și eu țin la țara mea, iubesc România și suntem pregătiți și eu, și colegii mei să colaborăm cu toată lumea, în interesul națiunii. Sunt convins că sunt mulți ca mine, care gândesc la fel, în toate grupurile politice din România, și-i invit pe toți să construim împreună o strategie pentru această țară. Îi invit pe toți să stabilim împreună nu o strategie politică, ci o strategie românească în care să se regăsească marile obiective ale României.

Separat, putem fi frânți unul câte unul, cum s-a mai întâmplat în istoria noastră. Împreună însă putem fi o forță de nestăvilit. Împreună putem construi o Românie puternică în Europa, o Românie puternică în lume. Putem consolida împreună Marea Unire, pentru încă 100 de ani de aici înainte și pentru toate veacurile care vor curge până la sfârșitul timpului. Avem multe motive care să ne unească și pentru care să fim mândri, mândri că aparținem acestei națiuni. Sunt mândru că sunt român și-mi doresc ca România să stea mereu cu fruntea sus în istoria care va urma de acum încolo.

La mulți ani, România!

La mulți ani tuturor românilor, oriunde s-ar afla!

Vă mulțumesc.

## **Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:**

Urmează alocuțiunea doamnei Viorica Dăncilă, prim-ministrul României.

Aveți cuvântul, doamna prim-ministru. ## **Doamna Vasilica Viorica Dăncilă** – _prim-ministrul_

_României_ **:**

Domnule Președinte al României, Domnule președinte al Senatului, Domnule președinte al Camerei Deputaților, Domnule președinte Emil Constantinescu, Domnule președinte Traian Băsescu, Preafericirea Voastră, Înalt Preasfinția Voastră, Stimați reprezentanți ai cultelor religioase, Distinși membri ai Familiei Regale, Domnule președinte al Curții Constituționale, Domnule președinte al Curții de Conturi, Domnule președinte al Consiliului Legislativ, Domnule președinte al Academiei Române, Doamnelor și domnilor deputați și senatori, Doamnelor și domnilor miniștri, Stimați reprezentanți ai Corpului diplomatic, Stimați invitați,

Vin astăzi în Parlament la ședința solemnă a Centenarului Marii Uniri, în calitate de prim-ministru, cu un mesaj de pace și unitate pe care-l adresez tuturor românilor.

Centenarul este despre sărbătorirea idealului național, despre rememorarea faptelor înaintașilor noștri care au reușit să canalizeze forța și energiile acestui popor, despre valorile, principiile și credința care au unit românii și despre omagierea faptelor de eroism ale celor care s-au jertfit pentru români și România Mare.

Ca prim-ministru, am încredere în capacitatea întregii societăți românești de a urma exemplul celor care au crezut în viitorul României și am convingerea că Centenarul trebuie să unească, pentru că avem o datorie sacră: să transmitem copiilor noștri această moștenire de seamă primită de la înaintașii noștri acum 100 de ani, iar societatea românească are suficiente resurse pentru realizarea acestui important obiectiv.

Eu cred în consens, în echilibru și în cooperare. Vedem cu toții că, din păcate, sunt situații în care este foarte dificil să se ajungă la un consens, însă eu am încredere că aceste obstacole pot fi depășite. Orgoliile politice și interesele personale nu au ce căuta pe acest drum.

Adresez un salut partidelor de opoziție. Îi salut pe liberali pentru contribuția esențială a Brătienilor în realizarea României Mari și a Unirii de la 1918. Este o moștenire politică prețioasă ce v-a fost lăsată de fondatorii Partidului Național Liberal, dar este, totodată, o ștachetă înaltă lăsată pentru cei care conduc astăzi acest partid. Oricât de acerbă ar fi lupta politică aici, în Parlament, nu există niciun motiv în această lume care să justifice un vot împotriva propriei țări.

Diferențele de opinie nu trebuie să ne plaseze pe poziții adverse. Fiecare are dreptul la propria opinie. Putem

dezbate, putem negocia, există pârghii legislative și instituționale care funcționează și care trebuie respectate. Celor care reprezintă România la un nivel sau altul le-aș recomanda ca, indiferent de opiniile lor politice sau personale, să se gândească în primul rând la interesul nostru comun ca națiune europeană, nu doar la nemulțumirile lor personale.

Celebra deviză „Prin noi înșine”, pusă de Brătieni pe frontispiciul Marii Uniri, trebuie să-și găsească un corespondent și în actualitatea noastră.

Prin noi înșine, și nu prin alții, ar trebui să ne rezolvăm problemele noastre din România.

Prin noi înșine, nu prin alții, ar trebui să ne apărăm interesele naționale în Europa și, în general, în lume, iar asta nu ne face mai puțin proeuropeni.

„Prin noi înșine, nu prin alții” trebuie să fie și astăzi deviza României, după cei 100 de ani care au trecut de la Marea Unire.

Poți să critici, poți să-ți exprimi opiniile sau nemulțumirile, dar, ca român, când vorbești despre România, trebuie să dai dovadă de echilibru în declarații.

Ca om politic, indiferent de convingerile doctrinare, ai obligația de onoare să aperi și să promovezi drepturile cetățenilor români, să militezi pentru ca țara ta să fie tratată cu respect, să faci tot ceea ce-ți stă în putere, prin pârghiile legale pe care le ai și prin anvergura funcției, ca românii să beneficieze de aceleași drepturi și să se bucure de aceleași libertăți ca toți ceilalți cetățeni europeni.

Dragi români,

Aș vrea ca în acest ceas centenar să adresez un mesaj reprezentanților minorităților naționale din România. Mă adresez în egală măsură parlamentarilor UDMR și celor ai celorlalte 18 minorități reprezentate în Parlamentul României. Tuturor vreau să le reamintesc că drepturile fundamentale ale minorităților din România au fost garantate chiar prin actul Marii Uniri, pe care o sărbătorim astăzi.

În Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918 stă scris cu litere adânci următorul principiu, care a rămas la fel de viu până în zilele noastre: „Deplină libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba proprie, prin indivizi din sânul său, și fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare și la guvernarea țării, în proporție cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.” În această formulare atât de simplă regăsim drepturile minorităților de a folosi limba maternă în educație, administrație și justiție, regăsim dreptul de reprezentare în Parlamentul României, împlinit astăzi chiar prin prezența dumneavoastră în această sală.

În numele Guvernului pe care-l conduc, le garantez tuturor cetățenilor români de altă etnie că se vor bucura în continuare de toate drepturile și de respectul nostru, indiferent de declarațiile provocatoare pe care unii oficiali străini le mai lansează din când în când împotriva României. Indiferent de etnie sau de limba pe care o vorbesc, cetățenii români sunt ai României. Nu trebuie stigmatizați din cauza unor declarații iresponsabile venite din afara țării.

## Dragi compatrioți,

În această ședință solemnă a Centenarului Marii Uniri, adresez un mesaj de pace politică și către Președintele României, domnul Klaus Iohannis.

Așa cum am spus de-a lungul întregului meu mandat, am convingerea că, indiferent de mizele politice sau electorale pe care le avem în față, în calitățile oficiale pe care le avem, ca prim-ministru sau ca președinte, avem datoria de a coopera, de a colabora între noi. Este o datorie dincolo de orice miză personală, este o datorie față de români și față de România. Este momentul să ne bucurăm de consens, de liniște, la împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire.

Vreau să aniversăm ziua națională într-un climat de liniște și pace, fără dezbinare. Interesul național trebuie să primeze în fața interesului politic. În acest moment solemn al Centenarului încerc să mă inspir din înțelepciunea părinților Marii Uniri și las în spate dezbinarea, las în spate atacurile, criticile nedrepte sau chiar jignirile care mi-au fost adresate anterior.

Adresez un îndemn la unitate către toți. De acum, preluarea președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene intră în linie dreaptă, iar de la 1 ianuarie ne vom exercita responsabil mandatul pentru care ne-am pregătit pe parcursul întregului an.

Să fim români uniți în următoarele șase luni în care România va juca un rol extrem de important!

Să arătăm că țara noastră își împlinește cu demnitate această înaltă responsabilitate!

Să fim români uniți, astfel încât până în anul 2024 să adoptăm moneda euro în România!

Să fim români uniți, pentru a realiza proiectele strategice pentru România. Să nu le mai întrerupem pentru că le-au început ceilalți! Să le realizăm pentru români și pentru România!

Să fim români uniți în Parlamentul European și în fața Comisiei Europene, pentru ca România să fie admisă în spațiul Schengen, iar țara noastră să nu mai fie criticată pentru lucruri permise în alte state membre ale Uniunii Europene!

Să fim români uniți pentru consolidarea poziției României în Europa și în Alianța Nord-Atlantică!

Am încredere că împreună vom gestiona cu succes dosarele importante pe care le vom avea pe masă, asigurând echilibru și o cât mai bună reprezentare pentru toți cetățenii europeni.

La 100 de ani de la Marea Unire sunt convinsă că avem cel puțin 100 de motive care să ne unească, avem cel puțin 100 de motive să acționăm ca o națiune demnă și puternică.

La împlinirea de către România Mare a frumoasei vârste de 100 de ani avem cel puțin 100 de motive să fim mândri că suntem români. Avem o țară frumoasă și bogată, o istorie plină de eroi care au făcut posibilă existența națiunii noastre, avem invenții și inventatori care au impresionat întreaga lume, genii spectaculoase care au țesut cu fir de aur zestrea noastră culturală, sportivi faimoși care au obținut premii și recorduri mondiale.

Mai presus de toate, avem un viitor comun, al nostru și al generațiilor viitoare; depinde numai de noi cum îl vom împlini.

## Dragi români,

Trebuie să continuăm să ne iubim țara, să rămânem neclintiți în credința noastră, să fim uniți în apărarea și păstrarea în inima noastră a tradițiilor, valorilor și simbolurilor acestui popor. Să avem încredere că prin consens, prin dialog și deschidere putem să construim o Românie puternică, pentru sute de ani de acum înainte.

- La mulți ani, România!

La mulți ani, români!

Și acum vă invit să ascultăm alocuțiunea Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei României.

Vă invit să luați cuvântul.

## **Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române:**

Domnule Președinte al României,

Domnilor președinți ai Senatului și Camerei Deputaților, Doamnă prim-ministru,

Preafericite părinte patriarh,

Înalt Preasfinția Voastră,

- Excelențele Voastre,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Aducem omagiu astăzi unei pagini înălțătoare, dar și tragice din istoria noastră modernă.

Străbunica mea, Regina Maria, spunea la sfârșitul Primului Război Mondial că, după toate clipele negre, îi era teamă să privească lumina zilei. Poporul nostru a pornit la război cu cântecul pe buze, pentru că se ducea să lupte pentru visul lui de secole, dar visul a fost împlinit cu un sacrificiu uman fără precedent. Despre tragedia românească din acei ani suverana României Mari spunea: „Câte sacrificii, ce măcel, câtă moarte!”

Astăzi, după 100 de ani, cugetul nostru se bucură, în timp ce sufletul nostru lăcrimează.

Să fim mândri pentru Marea Unire și recunoscători pentru pagina glorioasă scrisă de armata noastră, dar să nu uităm niciodată că fiecare familie de români a fost în doliu la acea vreme! Să-i admirăm pe oamenii politici de atunci, care, indiferent de doctrina lor, au consolidat procesul unirii!

Să păstrăm în minte și în suflet întoarcerea triumfală a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria în București la 1 decembrie 1918! Trecerea lor pe sub Arcul de Triumf, alături de Parlament, Armată, Guvern și sute de mii de români, a fost un gest al renașterii naționale; a fost, de asemenea, un moment de comuniune și de reflecție, de fericire și de jale, un legământ pentru viitor.

După un secol de la Marea Unire, Coroana română continuă să susțină aspirațiile de democrație și libertate ale națiunii. Familia Regală este implicată profund și durabil în consolidarea locului României în familia europeană a națiunilor.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Potrivit celor convenite în ședința Birourilor permanente reunite, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului, în cadrul ședinței solemne vom avea intervenții din partea grupurilor parlamentare din Senat și Camera Deputaților, și anume o singură intervenție pentru fiecare grup reunit, în limita a șapte minute.

De asemenea, senatorilor și deputaților neafiliați li se acordă trei minute, cu o singură intervenție, realizată printr-un reprezentant comun.

Dau cuvântul reprezentantului Grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal, domnul deputat Gigel Știrbu.

## **Domnul Gigel Sorinel Știrbu:**

Domnule Președinte al României,

Domnule președinte al Senatului,

Domnule președinte al Camerei Deputaților, Doamnă prim-ministru,

Domnilor foști președinți ai României, Maiestatea Voastră Custode al Coroanei Regale, Preafericirea Voastră, Înalt Preasfinția Voastră, Doamnelor și domnilor miniștri, Domnule președinte al Academiei Române, Doamnelor și domnilor senatori și deputați, Onorați membri ai Corpului diplomatic acreditat la București,

Doamnelor și domnilor,

„Noi nu ne putem închipui viața mai departe fără a fi împreună cu neamul românesc, mai degrabă voim moartea decât a fi sclav umil despărțit de frații noștri.” – Iuliu Maniu, 1 decembrie 1918.

## Doamnelor și domnilor,

Suntem astăzi aici la această ședință solemnă pentru a evoca și a cinsti un eveniment crucial, de o excepțională importanță în destinul istoric al poporului nostru, Marea Unire de la 1918.

Centenarul Marii Uniri trebuie să fie un moment de profundă reflecție pentru societatea românească, care împletește suma progreselor realizate de România în cei 100 de ani care s-au scurs de la Marea Unire, cu o privire către viitor și, de ce nu, cu o proiecție pentru cei 100 de ani ce vor veni.

Putem spune că prin contribuția vizionară și prin jertfa făptuitorilor Marii Uniri istoria poporului nostru a cunoscut o schimbare radicală, o schimbare ce a făcut ca România să fie pusă alături de marile națiuni ale Europei, care, atunci când au probleme existențiale în istoria lor, dau dovadă de unitate și sacrificiu suprem.

Acest lucru, doamnelor și domnilor, nu ar fi fost posibil fără aportul unor oameni excepționali, al unor lideri politici fără de care astăzi România ar fi arătat cu totul altfel. Fără sacrificiul acestor oameni, noi astăzi nu am fi trăit într-o Românie europeană, într-o Românie liberă.

Trebuie să evoc aici importanța pe care Casa Regală a României a avut-o și Partidul Național Liberal – prin liderii și conducătorii lor din acele timpuri – a avut-o, spuneam, la făurirea statului unitar român. Pentru că, doamnelor și domnilor, România de astăzi este România lui Carol I și a lui Ferdinand I Întregitorul, dar, în egală măsură, este și România lui Ionel Brătianu, este România acelor oameni politici vizionari, este România acelor oameni care au avut conștiința misiunii îndeplinite și priceperea fructificării momentului istoric.

De aceea, la 100 de ani de la înfăptuirea României Mari, mai sunt oameni în această țară care nu realizează importanța acelor decizii și a acelor momente, considerând că a fost un dat istoric, care oricum se întâmpla.

De aceea, doamnelor și domnilor, nu este niciodată prea târziu să vorbim de acei oameni de stat, de acele momente și să evocăm însemnătatea și efectele acelor momente realizate de acei înainte-mergători ai noștri.

De aici se nasc două întrebări puse actualelor generații. Două întrebări la care noi și dumneavoastră, purtătorii de dregătorii astăzi în România, trebuie să dăm răspuns.

România de astăzi este România pe care și-au închipuit-o înaintașii noștri, care au zămislit și au făurit marele act istoric de la 1918?

Ce Românie lăsăm moștenire urmașilor noștri? Sau cum vor arăta următorii 100 de ani pentru această țară?

Un mare istoric român contemporan cu noi spunea că societatea românească este în derivă, pentru că nu are un țel, un țel istoric, un ideal care să conjuge toate energiile creatoare ale acestui popor, energii care, de altfel, spunea Domnia Sa, se pierd în dispute sterile. Făcând un arc peste timp înapoi, acum 100 de ani, elita politică, elita intelectuală au arătat că pot să treacă peste divergențele de opinii, au lăsat la o parte proiecte personale, viziuni singulare, și-au dat mâna și au realizat poate cel mai măreț act istoric pe care această națiune l-a cunoscut.

Reprezentanți de seamă ai acelor generații au dat jertfa supremă pe câmpurile de luptă în Marele Război și, din punctul meu de vedere, dimensiunea Centenarului este o dimensiune educativă, pentru că generația tânără, societatea română în ansamblu trebuie să-și însușească valorile, atitudinile și principiile care i-au ghidat pe înaintașii noștri.

## Doamnelor și domnilor,

De-a lungul ultimilor ani România a trecut prin diverse etape de dezvoltare. Toate aceste etape de dezvoltare au lăsat urme mai adânci sau mai puțin adânci în istoria modernă a României.

Ca atare, doamnelor și domnilor, consider că astăzi pentru România este un nou început și cred că generațiile care vor veni vor avea ceva de învățat din ceea ce noi, ca generație, am făcut bine și din ceea ce am făcut mai puțin bine.

Acestea fiind zise, Îl rog pe bunul Dumnezeu să binecuvânteze România și să-i binecuvânteze pe români.

La mulți ani, România!

La mulți ani, români!

Din partea Grupurilor parlamentare ale USR, domnul deputat Ilie Dan Barna.

Aveți cuvântul.

## **Domnul Ilie Dan Barna:**

## Doamnelor și domnilor,

Pentru mine și colegii mei din Uniunea Salvați România este în mod real o onoare să reprezentăm poporul român în Parlament la 100 de ani de la Marea Unire.

Dacă ne-ați fi întrebat pe vreunul dintre noi acum doi sau trei ani ce vom face de Centenar, probabil v-am fi spus că mergem cu familia la prieteni sau într-o minivacanță sau, poate, la Alba Iulia sau la Arcul de Triumf, să vedem parada militară, dar niciunul dintre noi – niciunul! – nu am fi crezut că vom ajunge să-i reprezentăm pe români în cea mai importantă instituție a democrației, în Parlamentul României.

Suntem antreprenori, funcționari, medici, profesori, IT-iști sau agricultori, avem în rândurile noastre oameni din toate colțurile țării și de toate felurile, niciunul dintre noi însă nu visa că vom ajunge politicieni. Și am ajuns aici pentru că niciunul dintre noi nu a mai vrut să stea deoparte și să se uite la televizor cum viitorul lui și al celor din jur este decis de politicieni corupți și incompetenți.

În urmă cu 100 de ani, Petre Carp ne spunea că România are prea mult noroc să mai aibă nevoie de politicieni și,

dacă ne uităm unde este România astăzi – Uniunea Europeană, NATO, parteneriat cu Statele Unite –, da, înclinăm să-i dăm dreptate lui Carp. Numai că el spunea asta când în fruntea statului român erau Regele Ferdinand, mareșalul Averescu, Ionel Brătianu, Barbu Delavrancea sau Nicolae Titulescu. Astăzi în fruntea României sunt: Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă sau Florin Iordache.

Dragi români, cred că norocul ni s-a terminat!

Cu o generație înainte de Marea Unire, Anghel Saligny realiza sistemul de poduri de la Cernavodă; cel mai spectaculos proiect ingineresc din Europa la vremea respectivă era în România. Știți în cât timp a fost terminat? În cinci ani.

Politicienii care au guvernat România după Revoluție nu au fost în stare să termine o autostradă, una singură, care să lege regiunile istorice în 30 de ani de guvernare.

Puțin după Marea Unire, Nicolae Paulescu descoperea insulina, una dintre cele mai mari realizări ale medicinii, o descoperire care a îmbunătățit viața a milioane de oameni bolnavi de diabet, iar 100 de ani mai târziu corupția din sistemul medical românesc a făcut ca spitalele noastre să fie incapabile să răspundă unei tragedii precum Colectiv. Și atunci au murit zeci de tineri cu zile.

Acum 100 de ani, România Mare era țara la care visaseră generații întregi de români, dar astăzi 4 milioane de români sunt nevoiți să trăiască departe de țară, în speranța unei vieți mai bune. Norocul ni s-a terminat. Dragi prieteni, ni s-a ter-mi-nat!

Nu mai putem sta deoparte. De-a lungul acestui centenar românesc, în fiecare generație au fost români care au ales să nu stea deoparte: soldații care au murit la Mărăști, Mărășești și Oituz și care prin jertfa lor au făcut posibilă România Mare, studenții care în ’45 au ieșit în stradă, într-o încercare disperată de a opri instaurarea regimului comunist, sau muncitorii care au sfidat Securitatea și au întrerupt munca în ’77 în Valea Jiului sau în ’87 la Brașov și toți cei care au sfidat gloanțele în ’89 și au îndepărtat dictatura comunistă.

România noastră, România Centenară a fost creată de cei care nu au stat deoparte. Astăzi este rândul nostru, al antreprenorilor, funcționarilor, medicilor, profesorilor, al studenților și al corporatiștilor, al agricultorilor și al muncitorilor, al tuturor celor care nu vrem să facem politică, dar ne pasă de viitorul nostru și al României.

La 100 de ani de la Marea Unire, România are nevoie de noi și USR este în prima linie. Nu mai stați deoparte! Haideți să recâștigăm viitorul pe care îl merităm cu toții!

La mulți ani, români!

La mulți ani, Bucovina! La mulți ani, Basarabia! La mulți ani, România! Mulțumesc.

Îl invit la microfon, din partea Grupurilor parlamentare ale Alianței Liberalilor și Democraților, pe domnul deputat Varujan Vosganian.

## **Domnul Varujan Vosganian:**

Dragi compatrioți,

Excelențele Voastre,

Este pentru mine o onoare să vorbesc despre evenimentele mărețe din 1918, o onoare pe care noi, cei de azi, trebuie încă să ne străduim ca s-o merităm.

A fost un secol cu bune și rele, un secol cu fapte eroice, dar și cu trădări și lașități, un secol cu martiri și cu călăi, un secol cu elite de cel mai înalt nivel, dar și cu ignoranță agresivă, un secol cu toleranță și fanatism, cu exaltare și deznădejde.

Probabil că cea mai mare izbândă este aceea că drapelul nostru flutură alături de cel al țărilor care doresc în lume pacea și democrația. Există însă și neîmpliniri. Probabil că cele mai mari două neîmpliniri sunt, în primul rând, că România Mare nu mai e la fel de mare și, în al doilea rând, că Marea Unire nu a dus la o Românie unită în profunzimile ei.

De aceea, cred că anul acesta al sărbătorii trebuie să fie și un an al lucidității, al evaluării sincere și al asumării conștiente.

În fond, ce a însemnat acest secol?

15 ani în care am încercat să așezăm în noile fruntarii instituțiile naționale, apoi un lustru de neliniște, care a debutat agresiv cu uciderea prim-ministrului în 1933, după care cinci secole de dictatură și încă trei secole de democrație fragilă, care, adesea, a alunecat în pseudodemocrație.

Timp de 70 de ani și mai bine, conducătorii țării, când nu au fost alungați, au fost uciși. Primul transfer real și pașnic de putere a fost în 1996. Și, ca să vedem și care a fost impactul diverselor dictaturi, e suficient să vedem că în momentul în care trebuia să se descătușeze solidaritatea, și nu ura, am văzut atâta vrajbă în jurul nostru: proprietarii cu chiriașii, ortodocșii cu greco-catolicii, românii cu maghiarii ori cu romii, nostalgicii comunismului cu foștii deținuți politici, iar această nostalgie comunistă a reverberat în ecourile sale, încât a făcut să ratăm multe din oportunitățile primului deceniu de după 1990 și efectele sale perverse ori oculte se văd până în ziua de astăzi.

De aceea, dragii mei, avem nevoie de o evaluare sinceră și de o asumare conștientă. O evaluare sinceră înseamnă să nu ne prezentăm lumii nici din cale afară de vanitoși, dar nici din cale afară de umili, spunând că în România este bine numai ceea ce vine ca aprobat din altă parte. Trebuie să fim așa cum suntem pe acest pământ, care a fost călcat de copitele cailor și brăzdat de șenilele carelor de război,

dar care a supraviețuit ca națiune, cu farmecul „tămâiet” de care vorbea poetul, cu amestecul acesta inedit de ortodoxie și latinitate.

Ce înseamnă asumarea conștientă? Ce înseamnă cu adevărat să fim uniți? În primul rând, statul român nu trebuie să coboare ca grindina, de sus în jos, ci el trebuie să se întoarcă în mijlocul societății care l-a creat.

Trebuie ca Bucureștiul, capitala noastră, să nu fie nici prea departe, nici prea arogantă și nici prea costisitoare pentru România. Trebuie ca cei care ne reprezintă în jocul diplomației internaționale să joace cu toții în aceeași echipă națională, care este cea a României.

Trebuie ca, atunci când ascultăm „Deșteaptă-te, române!”, el să fie imnul național al tuturor cetățenilor români.

Trebuie ca, atunci când vrem să legăm cu adevărat provinciile istorice, să avem un tren de mare viteză, care din București și până la Timișoara să facă mai puțin de trei ore și care din Moldova până în Ardeal, cu autostradă, să facă mai puțin de două ore.

E nevoie de un pact național. Așa cum Spania, cu Pactul de la Moncloa, a întemeiat spațiul democratic hispanic, așa și noi trebuie să avem un astfel de pact.

Nu-mi vorbiți de resurse! O țară ca România poate în timp de cinci ani, prin resurse bugetare, resurse europene și angajarea datoriei publice, să mobilizeze oricând 30 de miliarde de euro, cu condiția să știm ce să facem cu ei.

În 1918, de la dreapta conservatoare și până la socialiști, de la Alexandru Vaida-Voevod, Iuliu Maniu sau Ionel I.C. Brătianu până la Iosif Jumanca și Ion Fluieraș, toți oamenii politici și-au dat mâna pentru a îndeplini același obiectiv și astăzi simt nevoia să-mi cer iertare pentru toți liderii basarabeni și bucovineni care nu au fost integrați, așa cum meritau, în elita politică de după război, simt nevoia să-mi cer iertare pentru toții liderii Marii Românii care au murit în închisori sau care au suferit persecuțiile regimului comunist, simt nevoia să exprim sentimente frățești pentru toți românii pentru care România Mare n-a fost îndeajuns de mare ca să încapă toate speranțele lor și care au mers pe alte tărâmuri să-și caute norocul și care rămân în continuare parte a poporului român.

În 1999 mi-am pus semnătura pe un pact al tuturor partidelor care a declanșat, probabil, primul mare proiect românesc de după 1990, integrarea în Uniunea Europeană. Eu reprezint Alianța Liberalilor și Democraților, reprezint un partid cu temeiuri liberale, care asumă o sinteză doctrinară a dreptului, dar sunt pregătit să întind mâna tuturor celor care doresc ca această Românie să aibă centrul de greutate înlăuntrul său, să aibă proiectele naționale și să asumăm împreună un pact național în ceea ce privește perioada următoare, astfel încât să dăm o șansă generațiilor care vor veni să sărbătorească cum se cuvine următorul centenar.

Vom merge la Alba Iulia! Am fost la Alba Iulia în 1990. Eram cel mai tânăr dintre liderii politici de pe scena aceea. În loc să văd iubire, am văzut ură atunci. Sper să nu se mai întâmple acum la fel. Sper ca tranziția să se încheie prin asumarea de către fiecare dintre noi a destinului național.

Mă plec în fața Albei Iulia! Dar mă plec în fața unei Albe Iulia simbolice, „o omotetie celestă” care se regăsește în fiecare din noi!

Mă plec în fața Albei Iulia din pieptul fiecărui român! Pentru că numai astfel vom îndeplini cele două deziderate, măcar o unire spirituală a românilor de pretutindeni și o unire a românilor înăuntrul fruntariilor, până în profunzimile sale.

Dedic cuvântul meu de astăzi Albei Iulia din pieptul fiecărui român și vă mulțumesc!

Din partea Grupurilor parlamentare ale Uniunii Democrate Maghiare din România, domnul senator Novák Csaba Zoltán. Aveți cuvântul, domnule senator.

## **Domnul Novák Csaba Zoltán:**

Stimate domnule Președinte al României, Stimate domnule președinte al Senatului,

Stimate domnule președinte al Camerei Deputaților, Stimată doamnă prim-ministru, Stimați colegi, Doamnelor și domnilor,

O să încep cu un citat din circulara editată de Preasfințitul Miron Românul, mitropolitul ortodox al Sibiului, cu ocazia Mileniului maghiar în 1896.

„Cu toate că nu avem motive să ne bucurăm de aceste sărbători în aceeași măsură în care se bucură cei cărora destinul le surâde, măcar să organizăm și noi serbarea noastră cu amintirile, cu tradițiile noastre, religia și îndatoririle noastre patriotice. Să mergem în bisericile noastre și acolo să evocăm tot ce am trăit de-a lungul secolelor în țara asta, să-l slăvim pe Domnul Dumnezeu pentru că ne-a dăruit comorile cele mai de preț, biserica și naționalitatea noastră și, în același timp, să ne rugăm ca să ne ajute și să le păstrăm și în viitor, să ne rugăm, așa cum ne poruncește El, și pentru eliminarea diferendelor între popoare și religii, pentru pacea interioară.”

## Doamnelor și domnilor,

În secolul trecut au fost foarte puține ocazii în care românii și maghiarii au avut prilejul de a sărbători ceva împreună. În anul serbărilor Mileniului maghiar românii din Ardeal și-au exprimat păsurile și nemulțumirile seculare, iar în 2018 ne amintim de un eveniment istoric cu altă semnificație pentru maghiari decât pentru români.

Fără îndoială, istoria adeseori ne-a învrăjbit. Secolele de istorie s-ar putea interpreta și ca o istorie a unui conflict, însă observăm și faptul că nu de puține ori am reușit

să cooperăm. Am luptat împotriva pericolului otoman și am sperat împreună sub jugul dictaturilor din secolul XX, am trăit împreună schimbarea regimului comunist și am aderat împreună la Uniunea Europeană.

Doamnelor și domnilor,

Această aniversare ar putea fi o excelentă ocazie pentru a crea un proiect de viitor, un proiect de țară, nou și concret, însă această doleanță va putea fi creată doar prin normalizarea relației dintre majoritate și minoritățile naționale.

Transilvania, Siebenbürgen, Erdély, această regiune care leagă destinul nostru al tuturor, ne oferă un exemplu unic în acest sens. Este regiunea în care a fost instituită, pentru prima dată în lume, egalitatea religiilor și libertatea religioasă. Este regiunea în care cultura română, maghiară, germană, evreiască, armeană, romă și celelalte culturi au supraviețuit împreună și s-au îmbogățit reciproc.

Acest model transilvan multisecular, stima reciprocă față de cultura celuilalt, acceptarea reciprocă a diferitelor viziuni trebuie să fie exemplul nostru și în viitor.

Aceasta ar putea fi și concluzia evenimentelor din secolul trecut: forța unei țări nu este dată de uniformizare și convergența opiniilor, ci, dimpotrivă, de crearea unui cadru juridic și social pentru exprimarea liberă a diversității și a multiculturalității.

Trebuie să admitem faptul că modelul al cărui spirit este asumat și de Rezoluția de la Alba Iulia, unul dintre atestatele fundamentale ale României moderne, nu s-a concretizat în România.

Acest lucru nu este susținut doar de noi, maghiarii, ci și de mulți patrioți români din perioada interbelică. Considerăm că, în timp ce aniversăm Centenarul formării României moderne, trebuie să vedem cum anume și în ce mod s-au realizat promisiunile incluse în Rezoluția de la Alba Iulia.

Citez: „Deplină libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie, prin indivizi din sânul său.” Am încheiat citatul.

În secolul trecut, minoritățile naționale, printre care și maghiarii, au fost private de drepturi esențiale și, cu toate că după 1989 situația s-a ameliorat, suntem departe de egalitatea totală dintre naționalități, așa cum prevede Rezoluția de la Alba Iulia.

Maghiarii din România nu se pot raporta la acest centenar la fel ca majoritatea română, întrucât ceea ce românii consideră ca fiind îndeplinirea dezideratului lor național pentru maghiari va rămâne o pierdere majoră, până când promisiunile cuprinse în Rezoluția de la Alba Iulia nu vor fi respectate. Spun asta cu respectul cuvenit sărbătorii dumneavoastră.

Deși secolul trecut a însemnat una dintre cele mai dramatice perioade ale istoriei maghiarilor, totuși acesta are și un mesaj pozitiv: comunitatea maghiară din România a reușit să-și păstreze identitatea, cultura, limba în secolul XX, ca și comunitatea românească din secolele al XVII-lea, al XVIII-lea, al XIX-lea.

De fiecare dată comunitatea maghiară a avut o atitudine constructivă, pașnică și cooperantă. În puținele momente critice care au fost am ales calea dialogului. În ultimii 29 de ani UDMR și maghiarii din România și-au demonstrat intenția de cooperare cu românii pentru binele acestei țări, pentru binele tuturor.

Iar celor care contestă acest fapt, celor care suspectează mereu un scop ascuns și planuri secrete ale maghiarilor din Transilvania le transmitem că abordarea lor este absolut greșită, iar presupunerile nefondate îngreunează gândirea comună, planificarea, posibilitatea identificării soluțiilor corecte, privează de energie și societatea română.

Noi, românii și maghiarii, am luat o decizie corectă atunci când am ales calea dialogului în locul confruntării.

Doamnelor și domnilor,

Eu am încredere că în deceniile care urmează putem construi o țară întemeiată pe toleranță și înțelegere reciprocă, pe un dialog sincer, pe respectul față de cultura și diversitatea celuilalt, o țară în care minoritățile naționale și religioase pot avea sărbători comune, gândindu-se la bunăstarea țării și la tot ceea ce îi unește.

Propun să căutăm împreună posibilitățile cooperării, să elaborăm un nou proiect de țară, să așezăm pe baze noi conviețuirea dintre naționalități, relația dintre majoritate și minoritate.

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Eugen Tomac, din partea Grupului parlamentar al PMP din Camera Deputaților. Aveți cuvântul.

## **Domnul Eugen Tomac:**

Domnule Președinte al României, Domnule președinte al Senatului, Domnule președinte al Camerei Deputaților, Stimată doamnă prim-ministru,

Domnule președinte Constantinescu, Domnule președinte Traian Băsescu, Preafericirea Voastră, Înalt Preasfinția Voastră, Domnule președinte al Academiei Române, Distinși membri ai Familiei Regale, Doamnelor și domnilor miniștri, Stimați reprezentanți ai Corpului diplomatic, Doamnelor și domnilor colegi deputați,

Aș începe prin a-i spune colegului de la UDMR că, din punctul meu de vedere, consider că țara mea este pe deplin integrată, și-a respectat toate angajamentele asumate

la Alba Iulia, iar probă, stimați colegi, este faptul că în urmă cu câțiva ani de zile și românii din Oltenia, și românii din Moldova, și românii din Bucovina au votat cu inima deschisă, sigur, în număr de 6,3 milioane de români, un președinte de origine germană. Deci suntem o națiune pe deplin integrată și acesta este un lucru extraordinar.

Mai sunt ceasuri numărate, stimați colegi, până când 100 de ani de la Marea Unire vor fi trecut, iar noi, români din toate colțurile lumii, vom retrăi emoția acelui moment.

Dacă astăzi înțelegem să celebrăm cu fast Centenarul Marii Uniri este pentru că gloria împlinirii idealului dintotdeauna al românilor o impune.

Dacă astăzi înțelegem să aducem un omagiu făuritorilor Unirii este pentru că doar ei au avut puterea de a-i aduce acasă pe toți românii. Într-un efort nemărginit, cu sacrificii titanice, în condițiile vitrege ale acelor vremuri, fără a se plânge, fără a căuta pretexte, au răzbit. A fost nevoie de curaj, de viziune, de unitate. Oare astăzi noi le mai avem?

Drumul către Marea Unire a fost lung și plin de obstacole. Prima oprire, Basarabia, cel dintâi dintre ținuturi care revenea acasă. Dacă astăzi semnăm în toată țara declarații de unire este pentru că acum 100 de ani, la 27 martie, Basarabia ne-a arătat cuvintele potrivite.

Actul Unirii, votat de Sfatul Țării, este și astăzi model și lecție de demnitate. Oare astăzi o mai avem?

A urmat Bucovina. Exact acum 100 de ani, pe 28 noiembrie, Congresul General al Bucovinei, condus de Iancu Flondor, a votat, în unanimitate – subliniez, în unanimitate, inclusiv minoritățile naționale –, unirea fostului Ducat al Bucovinei cu Regatul României. Sala Palatului Mitropolitan de la Cernăuți păstrează și astăzi bucuria momentului când congresul a votat unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare, cu Regatul României. Devenise limpede că procesul de unificare a României este ireversibil. După Cernăuți, toate privirile s-au îndreptat către Alba Iulia, Transilvania fiind ultima oprire în drumul istoric al reîntregirii.

După lungi și deloc ușoare tratative, Adunarea Națională a Tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România.

Transilvania acelor vremuri a avut parte de politicieni remarcabili, care au crezut în izbândă și au luptat cu toată forța lor pentru țară. Vasile Goldiș, Iuliu Maniu sunt doar câțiva dintre fruntașii românilor transilvăneni care au scris pagini de aur în istoria României.

Cuvântarea lui Vasile Goldiș în fața Adunării Constituante, ținută în ziua de duminică, 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, se încheia cu aceste cuvinte: „legătura sfântă a celor 14 milioane de Români ne îndreptățește azi a zice: Trăiască România Mare!”, urmate de aplauze nesfârșite ale adunării.

Să nu uităm că toate s-au întâmplat sub sceptrul Regelui Ferdinand, regele întregitor. Sub conducerea lui, România a fost întreagă.

Din păcate, visul împlinit al românilor a fost scurt. După doar 22 de ani, România pierde Basarabia și nordul Bucovinei. La București e zi de doliu național. La 23 august 1939 Ribbentrop și Molotov decid să dăruiască părți din Europa. Pentru românii acelor ținuturi a început calvarul. Sub ocupație sovietică, aceștia au fost supuși unui proces diabolic de deznaționalizare și teroare, cum rar s-a mai întâmplat în Europa de după cel de Al Doilea Război Mondial. Sute de mii de români au fost deportați sau omorâți doar pentru că erau loiali României făurite la 1918.

Aceste crime împotriva umanității nu trebuie uitate. Insist să amintesc din nou aici, în Parlament, la ceas aniversar, că mii de români bucovineni au fost omorâți cu brutalitate pe 1 aprilie 1941 doar pentru simplu fapt că au refuzat să devină cetățeni ai URSS. Ei au cerut să fie repatriați în România, însă în drumul lor spre graniță, în pădurea de la Fântâna Albă, pe 1 aprilie, trupele sovietice au deschis focul continuu asupra lor. Femei, bărbați, oameni de toate vârstele au fost omorâți. Unii au fost îngropați de vii. În numele acestor martiri, avem obligația să facem tot ce ne stă în putință pentru a face dreptate, dreptate pentru românii morți, pentru demnitatea noastră.

Mai revoltător și nedrept decât Pactul diabolic Ribbentrop–Molotov de acum 79 de ani este faptul că România arată și astăzi așa cum au decis doi criminali: Hitler și Stalin. Nu avem voie să rămânem prizonierii istoriei. Trebuie să înțelegem că a lupta prin mijloace democratice pentru drepturile românilor aflați în componența altor state este un act de normalitate și o datorie politică pentru fiecare dintre noi. Este obligația generației noastre să-i readucem acasă pe toți cei care, fără voia lor, ne-au fost furați.

Proiectul unirii Republicii Moldova cu România este cel mai important proiect de țară al generației noastre. Sper să înțelegem cu toții asta. Nu poate exista obiectiv mai nobil și mai înălțător decât cel împlinit acum 100 de ani de cei care au făurit România de la Nistru până la frontiera de vest a țării noastre.

Anul acesta, la 27 martie, am adoptat cu toții aici, în Parlament, o declarație prin care afirmăm deschiderea pentru unirea cu Republica Moldova. Documentul este argumentat și, în fapt, pe 27 martie am decis în forul legislativ că suntem de acord să declanșăm oricând procesul de unificare cu Republica Moldova, atunci când decidenții de la Chișinău vor dori același lucru.

Unirea a început. Doar cine nu vrea să accepte această realitate neagă ceea ce este fără urmă de îndoială un proces ireversibil. Sunt pași mici spre un viitor mai mare.

Vă fac aici, în plenul Parlamentului, într-o zi festivă, o mărturisire: am intrat în politică pentru că am acest crez, îmi doresc să refacem România așa cum a fost acum 100 de ani.

Sunt convins că vom reuși împreună să readucem Basarabia acasă, în România, în Uniunea Europeană. Am început acest proces de reunire împreună cu președintele Băsescu și el trebuie continuat. Avem obligația să gândim spre un viitor mai bun și mai sigur pentru cetățenii Republicii Moldova, iar acesta nu poate fi construit decât împreună cu România.

## Preafericirea Voastră,

Permiteți-mi să-mi exprim admirația pentru curajul de a crede în reușita unui proiect înălțător și necesar poporului român și pentru efortul de a reuși împlinirea lui. Înălțarea în inima capitalei României a Catedralei Naționale, simbol al recunoștinței și gratitudinii în fața celor pe care nu-i cunoaștem astăzi, dar care și-au vărsat sângele pentru România, este probabil printre puținele bucurii ale acestui an centenar.

## Vă felicit și mă înclin!

Stimați colegi,

Dacă toți am crede și am munci cu la fel de multă dăruire pentru țara noastră, România ar fi fost mai departe. Bineînțeles, am făcut progrese notabile: suntem în Uniunea Europeană și în Alianța Nord-Atlantică, suntem tratați în Europa și în lume cu respect.

Vreau să le mulțumesc tuturor guvernatorilor din Statele Unite ale Americii care au emis proclamații de aniversare a Centenarului României. Ziua de 1 decembrie va fi sărbătorită și în 18 state ale Statelor Unite și asta ne bucură enorm. Sărbătorind împreună această zi istorică nu facem decât să întărim și mai mult legăturile dintre țările noastre, în spiritul Parteneriatului strategic pentru secolul XXI, semnat în 2011 la Washington.

România are astăzi aliați puternici; românii se bucură din plin de toate drepturile și libertățile ce izvorăsc din Tratatul de aderare la Uniunea Europeană. Locul nostru este în Europa și trebuie să continuăm într-un ritm mai energic și mai hotărât să ne aliniem standardelor Uniunii Europene.

Milioane de români se simt astăzi acasă la Roma, la Madrid, la Berlin și nimeni nu trebuie să-i judece pentru că au ales să plece. Știm bine că acolo își creează o biserică, o școală, o mică Românie, pentru a păstra vie limba, cultura și tradițiile noastre. Ei sunt parte a corpului națiunii române și legătura cea mai puternică între noi și statele în care locuiesc. Românii au așteptări mari de la clasa politică. Ne cer mai multă responsabilitate și au dreptate, doar așa putem genera o viață mai bună. Românii vor un stat care să-i respecte, vor instituții eficiente, vor o clasă politică matură, care acționează pentru interesul public, care servește România cu onestitate și acordă atenția cuvenită priorităților țării noastre. Românii vor autostrăzi, pentru că doar așa ne putem dezvolta mai mult economia, doar așa pot fi create locuri de muncă bine plătite. Românii vor un sistem de educație de calitate; fără bani nu putem face însă performanță. În urmă cu 10 ani toată clasa politică și-a asumat, printr-un pact național, alocarea a 6% pentru învățământ. Astăzi educația nu primește nici 3%.

Dragi colegi,

Educația trebuie să fie prioritatea noastră. Generațiile viitoare au nevoie de școli sigure, dascăli bine instruiți și remunerați. Fără un consens și finanțare corespunzătoare pentru educație nu putem clădi o Românie puternică și performantă. România viitorului trebuie să fie o țară dezvoltată și sigură în Uniunea Europeană. România trebuie să fie țara în care cetățenii au încredere în instituții. România viitorului trebuie să fie o țară de care să fim mândri, prin cultură, educație, știință. România viitorului trebuie să fie țara care își tratează cu respect înaintașii care au murit după ce au făurit România Mare în închisorile comuniste. România viitorului va fi o țară și mai mare, și mai puternică după revenirea Republicii Moldova acasă.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

La mulți ani, România!

Îl invit la microfon pe domnul deputat Varujan Pambuccian, din partea Grupului parlamentar al minorităților naționale.

## **Domnul Varujan Pambuccian:**

Vă mulțumesc. Domnule Președinte al României, Domnilor foști președinți ai României, Preafericirea Voastră, Înalt Preasfințiile Voastre, Majestatea Voastră, Domnilor președinți ai celor două Camere, Doamnă prim-ministru, Excelențele Voastre, Stimați colegi,

Acum exact 100 de ani Bucovina își proclama revenirea în țara de unde fusese smulsă, Bucovina eliberată de glorioasa armată română condusă de către generalul Iacob Zadik, armean din Moldova. Nu spun întâmplător lucrul ăsta. Pentru că Primul Război Mondial a fost o exemplară participare a ceea ce la Alba Iulia era numit ca „popoare conlocuitoare la acest efort extraordinar de constituire a marii națiuni române”.

Pe câmpurile de luptă s-au găsit nenumărați voluntari: romi cărora, după ce fuseseră eliberați din sclavie și lăsați într-o nouă formă de sclavie, fără niciun fel de proprietate, li se promisese că vor fi integrați alături de toți ceilalți cetățeni ai României; evrei care nu aveau cetățenie română și care au murit pe câmpurile de luptă pentru România care urma să se făurească, cărora li se promisese cetățenia, care au fost decorați pentru faptele de arme, inclusiv de către marele Rege Ferdinand. Ce s-a întâmplat după? Cu romii știți ce s-a întâmplat. Evreii au trebuit să primească cetățenie individual, prin hotărâre a fiecăreia din cele două Camere, după ce fuseseră decorați pentru faptele de arme. Și cei decorați pentru faptele de arme au sfârșit în timpul rebeliunii legionare așa cum știți. Și trebuie să ne amintim și de ei, pentru că oamenii ăștia au murit sau s-au chinuit crezând într-o Românie pe care o visaseră la fel ca și poporul român. Ceea ce este extraordinar este că ei au dovedit după aceea, prin loialitatea pe care o au față de națiunea română, că nu făcuseră faptele acestea neapărat pentru a primi proprietăți sau pentru a primi cetățenie, ci pentru că au crezut în această națiune română.

Ea nu a fost un joc al întâmplării, nu a fost nici un joc al conjuncturilor, nici un fenomen spontan. Gândiți-vă cât de mult din ea a fost pregătit într-un extraordinar creuzet al ideilor mari, care a fost Ardealul, al ideilor extraordinar de novatoare, pentru că Proclamația de la Alba Iulia este unul dintre documentele care contrastează extraordinar, prin modernitatea lui, cu felul de a gândi al vremurilor în care el a fost citit.

Ce s-a întâmplat cu cel care a dat glas acestui document, preotul greco-catolic Iuliu Hossu, cu cardinalul Hossu? A murit cu domiciliu forțat. Și a fost norocos, pentru că Maniu a murit în închisorile comuniste.

De ce vă spun lucrurile astea? Pentru că eu cred că cel mai important lucru pe care îl putem face pentru tot ce s-a întâmplat atunci este respectul de sine. Revenirea la respectul de sine pe care cei care au gândit Proclamația de la Alba Iulia l-au avut și pe care l-am pierdut din cauza vremurilor, din cauza conjuncturilor poate. Dar cred că nimic nu este mai important decât respectul de sine al unei națiuni. Și spun asta pentru că, dacă vă uitați la fenomenul care a avut loc la Alba Iulia..., păi acolo au venit alături de români popoare de pe întreg cuprinsul României. La scurt timp după Adunarea de la Alba Iulia a avut loc adunarea sașilor la Mediaș, au avut loc adunări ale rutenilor, ale altor popoare trăitoare în Ardeal sau pe întreg teritoriul României, care au proclamat același lucru. În adunarea Bucovinei se găseau, alături de români, și minoritari: erau nemți, erau polonezi, erau evrei, care au proclamat același lucru. Și toate lucrurile astea împreună fac parte din acest respect de sine pe care oamenii ăia l-au avut și pe care noi, prin ceea ce am făcut după aceea, l-am pierdut.

S-a promis atunci... În punctul 3 din Proclamația de la Alba Iulia erau lucruri extraordinare promise.

Știți că au venit... Până și din Dobrogea au venit oameni acolo, de la distanțe mari de tot au venit oameni la Alba Iulia, din Banatul care nu era încă integrat în România. Au venit de peste tot de pe cuprinsul României și au fost sprijiniți de popoare de astea foarte vechi venite pe pământurile românești: de greci, de armeni, de evrei.

În punctul 3 nu întâmplător se vorbește despre minorități. Punctul 3 e foarte sus în proclamație. Dacă ați citit proclamația, e foarte sus în proclamație. În punctul acela, 3, se vorbește despre drepturile acestor popoare. După aceea se vorbește despre drepturile femeilor.

Lucrurile astea nu s-au întâmplat în Constituția din 1923, așa cum s-au propus atunci. Poate cu minoritățile a fost chiar mai bine decât a fost cu dreptul de vot al femeilor, care a venit foarte târziu. Și, vedeți, toate astea fac parte din respectul de sine. Cred că, dacă am citi această proclamație și ne-am gândi strict la principiile de acolo, ne-am da seama ce națiune mare a fost făurită atunci.

Și acestei națiuni române, din care și popoarele noastre fac parte, îi dorim astăzi: la mulți ani!

Urmează domnul deputat Daniel Constantin, reprezentantul senatorilor și deputaților neafiliați.

## **Domnul Daniel Constantin:**

Domnule Președinte al României, Domnilor președinți ai celor două Camere, Preafericirea Voastră, Înalt Preasfinția Voastră, Majestatea Voastră Custodele Coroanei, Stimat auditoriu,

Sărbătorim astăzi un moment-simbol de o importanță covârșitoare pentru existența noastră ca țară și pentru identitatea noastră de români.

România se bucură astăzi de 100 de ani de existență a statalității sale moderne, ca națiune europeană cu vechi rădăcini spirituale, date de o tradiție proprie, și cu instituții construite pe baza unor valori occidentale profunde cum ar fi democrația și libertatea.

România face astăzi bilanțul a 100 de ani de existență unitară a românilor, a unor generații care au trăit, fiecare în mod diferit, amplele evoluții și schimbări ale secolului XX, până în ziua de astăzi, când ne aflăm în plină epocă a tehnologiei și a globalismului. Aș spune că pentru noi ziua de astăzi nu este doar o frumoasă sărbătoare, ci și un oportun și necesar moment de bilanț, în care putem reevalua

importanța identității pe care o avem. România a trecut prin nenumărate regimuri politice, unele de tristă amintire, dar a reușit, treptat, să parcurgă tranzițiile necesare consolidării sale ca națiune modernă, încercând să urmeze modelul națiunilor civilizate și prospere. Deși acest din urmă lucru nu s-a petrecut până la capăt, așa cum ne-am fi dorit, suntem totuși acum o țară membră cu drepturi depline a Uniunii Europene, a NATO și facem parte, totodată, dintr-un favorabil ansamblu economic, competițional desfășurat la nivel mondial, în care succesul depinde, din fericire și în bună măsură, de calitatea deciziilor pe care le luăm, de competența și structura morală a celor care ne conduc.

Astăzi România poate alege, așadar, în orice clipă unde vrea să fie: în rândul țărilor ignorate și tratate ca având un statut inferior sau în zona acelor state care își pot atinge în mod real gradul maxim de potențial. Depinde doar de voința politică și de modul în care oamenii politici aleg sau nu să reprezinte interesele cetățenilor români atât în plan economic, cât mai ales strategic, prin felul cum gândim să oferim un viitor copiilor noștri.

Să nu uităm că România Mare a apărut după momente de cumpănă ale istoriei, unul dintre ele fiind chiar un cataclism umanitar, reprezentat de Primul Război Mondial. Nicio clipă nu trebuie să uităm jertfa imensă pe care au adus-o înaintașii noștri atât pe câmpul de luptă, cât și în timpul Revoluției din 1989, acolo unde, din păcate, sute de tineri și-au dat viața pentru tot ceea ce trăim și ne bucură pe fiecare dintre noi astăzi.

Ne putem întreba dacă, la 100 de ani de la Marea Unire, România trece printr-un astfel de moment de cumpănă, unul care să-i afecteze viitorul și stabilitatea. Milioanele de români plecați peste granițe reprezintă răspunsul cel mai sincer și mai direct, statistica cea mai evidentă, dacă vreți, și, totodată, cea mai brutală evaluare a felului în care românii au ajuns să se simtă în țara lor. Starea de exilat și viața de sacrificiu trăită încă de mulți dintre români sunt teme de reflecție obligatorii, pe care fiecare politician responsabil ar trebui să le aibă în vedere, mai ales acum, în an centenar.

Ne putem întreba dacă avem resursele necesare pentru a inversa aspectele dure, dar realiste cu care ne confruntăm astăzi, iar răspunsul vine din nou privind atitudinea marilor oameni de stat care au fost la Alba Iulia în 1918. Unirea de atunci a tuturor românilor a fost făcută posibilă de o clasă politică responsabilă, al cărei act de voință ne-a plasat cu demnitate în liga țărilor care știu să își afirme rolul și statutul în marea familie europeană.

Unificarea teritorială a fost deci un act eminamente politic, iar nu unul cucerit pe câmpul de luptă. Unirea a fost un act prin care românii s-au afirmat drept comunitate vie, care aspiră la aceleași valori și scopuri și care au decis în mod democratic că vor să fie uniți. În același timp, atunci, la 1918, România a avut norocul de a avea o clasă politică responsabilă și capabilă să mobilizeze societatea în jurul unei idei comune, promovând-o prin intermediul partidelor politice, atunci organizații care coagulau în mod real voința cetățenilor. Întrebarea care se pune este dacă mai putem afirma același lucru și astăzi.

La 100 de ani de la Marea Unire, România are nevoie, mai mult ca oricând, de o voce care să-i respecte interesele, de o atitudine politică pusă în slujba nevoilor prioritare ale cetățenilor, și nu în interesele particulare sau de grup. Forța unui individ depinde, în bună măsură, de forța pe care o are comunitatea din care face parte. Soluțiile individuale ale plecării din țară sau implicarea în politică strict ca demers egoist nu ar trebui să mai fie fenomene pe care să le mai acceptăm în anul 2018.

Trebuie să ne cunoaștem bine trecutul, să descoperim neîncetat cine suntem și să găsim anticorpii prin care ne putem reechilibra ca societate, eliminând incompetența și factorii care fac ca statul să ajungă, uneori, e adevărat, unul confiscat în mâna unora.

## Stimați colegi,

Doresc să spun tuturor românilor un sincer și din inimă „la mulți ani” și cred cu tărie că un astfel de moment, aflat la exact 100 de ani distanță de la Marea Unire, ne poate da înțelepciunea unui imbold mai proaspăt, unul care să nu ne lase în postura de spectatori, ci care să ne dea motivația necesară de a construi împreună o țară așa cum o merităm cu adevărat.

Este momentul când cu toții trebuie să ne găsim soluții pentru sau pro România!

Vă mulțumesc.

## Doamnelor și domnilor,

Declar închisă ședința solemnă comună a Senatului și Camerei Deputaților consacrată celebrării Centenarului Marii Uniri.

## _Ședința s-a încheiat la ora 16.00._

„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare) Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.73, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72 Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.

&JUYEJT|100904]

**ISSN** 1220–4870

**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 184/13.XII.2018 conține 16 pagini.**

Prețul: 40,00 lei