Florea Preda

## **Domnul Florea Preda:**

Domnule preºedinte, doamnelor ºi domnilor senatori, În anul care a trecut, sãrbãtorile de iarnã au fost petrecute de unii cu focuri de artificii, cu mâncãruri alese ºi vinuri scumpe, în cabanele cãlduroase ale munþilor sau ale coastei mediteraneene. În spatele sutelor de mii de ferestre îngheþate, la lumina vreunui cãpãtâi de lumânare sau a focului din vatrã, milioane de tânguitori ai vieþii, cãrora le-a devenit calvar, s-au încãlzit cu triste rugãciuni cãtre cer. Ei sunt pãrinþii ºi bunicii noºtri. Sunt cei care au dus greul unei reforme economice a þãrii, dupã 1945, cei care au scrâºnit din dinþi într-o muncã istovitoare de reclãdire ºi consolidare a þãrii pânã mai ieri. Pentru cã, doamnelor ºi domnilor senatori, marea majoritate a pensionarilor mor încet de foame ºi frig, aºa cum vedem cu ochii noºtri, dar ºi cum aratã studiul Institutului de Cercetare a Calitãþii Vieþii din cadrul Academiei Române. În 1999 4/5 din pensionari au avut venituri atât de mici, cã au trãit sub limita oficialã de subzistenþã, adicã 6 milioane de pensionari au mâncat, dacã au mâncat, un singur fel de mâncare pe zi. Rata sãrãciei a crescut la 33,8 în 1998, iar în 1999, ca o concluzie tragicã, sãrãcia s-a macrostabilizat. Astfel: în septembrie 1999 existau peste 1.100.000 de ºomeri adicã 11% din populaþia activã a þãrii. Din aceºtia 46% fiind femei, iar 25% tineri sub 25 de ani.

Iatã proiecþia sumbrã a acestui tablou al românilor trãitori ai sfârºitului de mileniu: o sãrãcime majoritarã, muribundã; o masã de ºomeri dezumanizatã; o masã ºi mai mare de muncitori abrutizaþi de lipsuri ºi nesiguranþa locului de muncã; o þãrãnime lipsitã pãmântului înþelenit de buruieni. Iar în vârful acestui munte de dureri ºi suferinþe stau milioane de copii orfani abandonaþi, handicapaþi, toþi cu feþele supte de foame ºi roºii de boli ºi mizerie, de viermi, de râie, de pãduchi etc. Existã în cronica tragediei româneºti sute de mii de cazuri de sinucideri, decese de foame ºi frig etc. Ministrul muncii ºi protecþiei sociale a promis majorarea jalnicelor pensii, pânã la finele anului Ô99, cu douã procente. Culmea cinismului o consider faptul cã aceastã majorare, de câþiva lei pe lunã, urmeazã sã fie datã ”cândvaÒ în acest an, ºi în procent de 1,7%. Concomitent existã tot mai insistente remarci cã fondurile pentru ºomaj, handicapaþi, veterani de rãzboi, ajutoare sociale etc., neplãtite din diverse motive, sunt investite în capitaluri speculative. Dupã cum se cunoaºte, Legea pensiilor va produce efecte la un an de la promulgare, adicã în 2001 când vor fi, eventual, recalculate toate pensiile. Pânã atunci, pensiile se calculeazã cu 120 % din salariul de bazã. Diferenþa dintre cei pensionaþi pânã acum 10Ð15 ani ºi cei actuali este revoltãtoare, ca ºi discrepanþa între diversele categorii de profesii. Mass-media îºi face subiecte ºocante din tragedia populaþiei þãrii, iar puterea actualã este insensibilã, cel puþin uman, astfel încât, într-adevãr, genocidul existent pare a fi un real instrument pentru împuþinarea ºi distrugerea acestei pãturi sociale. O incredibilã ºi cutremurãtoare mãsurã o constituie decizia guvernanþilor ca pentru prima datã în istoria þãrii sã impoziteze pensiile peste un anumit nivel, concomitent cu