Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 aprilie 2025
Declarații politice · respins
Florin-Bogdan Velcescu
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
## **Domnul Florin-Bogdan Velcescu:**
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
De principiu, suntem de acord. Problema este că la noi este un fel de Vestul Sălbatic, în ceea ce privește digitalizarea.* Cred că ne trebuie un dosar cu șină, să putem aproba această comunicare. Sunt încă neclar, nu m-am lămurit pe treaba asta.
Iarăși, încă o treabă. Dacă aveți prieteni în afară, pe fondurile de investiții – din America, din Franța, din Germania* –, care vor să investească în România în inteligența artificială, chemați-i aici, pentru că nu există nicio reglementare, nu există nimic lămurit! Mâine-poimâine o să ne trezim cu tot felul de blocaje bancare, pentru că așa a decis inteligența artificială.
Noi nu avem nimic de spus în treaba asta. Înghițim cu mare sete orice comunicare vine din partea Comisiei Europene.1